Eşecul Revoluţiei permanente

In realitate nu există nici o bătălie intre Popor şi Parlament, cum nu există, ne pare rău să i-o spunem domnului preşedinte suspendat, un singur ins mandatat de Popor să-i reprezinte interesele. Pentru limbajul politicianului dintr-o democraţie, şi cu atat mai mult una europeană, nu există Popor, ci electorat. Cu noţiuni precum Popor, Sistem Ticăloşit, Oligarhie operează bolşevicii. Sau, mai bine zis, au operat, deoarece la ora actuală bolşevicii nu mai există in Romania.

Din mulţimea de fapte petrecute in ultimul timp, două ar fi cele asupra cărora ar trebui să se aplece Traian Băsescu: votul zdrobitor din Parlament şi firava reacţie populară la votul din Parlament. In ultimul timp, lui Traian Băsescu i-a plăcut să se infăţişeze sub semnul unui mandatat al Poporului intr-o aşa-zisă bătălie cu Parlamentul şi clasa politică. Nu intamplător am folosit expresia aşa-zisă bătălie politică.

In realitate nu există nici o bătălie intre Popor şi Parlament, cum nu există, ne pare rău să i-o spunem domnului preşedinte suspendat, un singur ins mandatat de Popor să-i reprezinte interesele. Pentru limbajul politicianului dintr-o democraţie, şi cu atat mai mult una europeană, nu există Popor, ci electorat. Cu noţiuni precum Popor, Sistem Ticăloşit, Oligarhie operează bolşevicii. Sau, mai bine zis, au operat, deoarece la ora actuală bolşevicii nu mai există in Romania. Omul politic modern operează cu noţiuni precum: electorat, vot parlamentar şi vot prezidenţial, majoritate sau minoritate parlamentară.
Traian Băsescu ar putea să vorbească de o intoarcere la electorat, şi nu de o intoarcere la Popor.

Din patru in patru ani, electoratul (desemnat de dicţionarele explicative ale limbii romane ca fiind totalitatea alegătorilor de la un moment dat) işi alege parlamentul, administraţia locală şi, din cinci in cinci ani, preşedintele. Dacă nu sunt alegeri anticipate, electoratul, o dată ce a votat, se intoarce la treburile sale: munceşte, se odihneşte, bea, mănancă, se distrează şi se uită la televizor. Intre alegeri, aşadar, electoratul, şi nu Poporul, işi spune cuvantul in ce priveşte parlamentul, clasa politică, preşedintele. Poporul işi spune cuvantul prin Revoluţii. In cazul Revoluţiilor, poporul iese in stradă şi răstoarnă intregul regim. Un asemenea lucru se intamplă in dictaturi sau in democraţiile de faţadă. In democraţiile autentice putem vorbi de o Revoluţie, şi atunci in sens metaforic, doar cand votul pentru Parlament şi votul pentru Preşedinte ating aproape sută la sută in favoarea unui partid şi a unui om.

Din acest punct de vedere, contrar prozei ieftine a băieţilor deştepţi din presă şi cultură, in decembrie 2004 n-a fost nici o Revoluţie. Nici măcar portocalie. Neţinand cont de limbajul revoluţionar al Alianţei D.A., electoratul a votat cu PSD. La Preşedinţie, Traian Băsescu a invins la limită. Se poate spune că in decembrie 2004, matur, surprinzător de matur, electoratul a respins chemarea la Revoluţie. Acest adevăr n-a fost inţeles de Traian Băsescu.

După o perioadă in care a dovedit pragmatism, preşedintele a căzut in capcana luării in serios a talibanilor din presă şi din politică. Ca un nou Lenin, a inceput să folosească termeni bolşevici precum Popor, Sistem Ticăloşit, Oligarhie. Asumandu-şi cu de la sine putere ipostaza de cel mai iubit fiu al Poporului, domnia sa s-a contrapus rapid Parlamentului şi clasei politice. N-a mai fost preşedintele Romaniei europene, ci liderul unui partid extremist care, invocand un mandat inexistent, de reprezentant al poporului, s-a angajat intr-o bătălie absurdă cu Parlamentul, cu clasa politică, ba chiar şi cu presa.

Parlamentul şi clasa politică i-au răspuns: Traian Băsescu a fost suspendat printr-un vot zdrobitor in Parlament. Nici preşedintele suspendat, nici acoliţii săi n-au inţeles că 322 de parlamentari nu puteau vota aşa dacă nu simţeau pericolul intruchipat de bolşevismul prestaţiei lui Traian Băsescu. Preşedintele şi acoliţii săi au pălăvrăgit pană li s-au muiat fălcile despre intrigi ale grupurilor de interese, despre supunerea la indicaţiile liderilor de partid.

Oricat de supuşi ar fi fost parlamentarii, ei n-ar fi votat intr-o asemenea proporţie dacă nu erau convinşi că Traian Băsescu e un pericol pentru democraţie. Parlamentul şi, prin el, şi clasa politică şi-au spus cuvantul. In asemenea situaţie, rămanea Poporului să-şi spună cuvantul. Printr-o Revoluţie. Revoluţia n-a avut loc. Suspendarea celui mai iubit fiu al Poporului i-a lăsat pe romani indiferenţi. Şi nu pentru că la un eventual scrutin, oamenii nu l-ar vota pe Traian Băsescu din nou, ci pentru că romanii au considerat că nu e cazul să facă o Revoluţie. De ce?

Pentru că romanii sunt deja in Uniunea Europeană. Experienţa altor ţări europene arată că, pe măsură ce se inaintează in economia de piaţă, cetăţenii capătă conştiinţa că trebuie acţionat asupra politicienilor cu instrumentele democraţiei, şi nu cu cele ale Revoluţiei bolşevice. Din toată tărăşenia, Traian Băsescu trebuie să inţeleagă un lucru: romanii i-au spus incă o dată că ei vor linişte. Liniştea in care se merge la slujbă sau in week-end, se cresc copiii, se caută o casă, se fac cumpărături, afaceri, se accesează fonduri europene. Revoluţia permanentă - promovată de Troţski - s-a dovedit iresponsabilă pană şi in comunism. Cum să fie ea valabilă, promovată de Traian Băsescu, intr-o Romanie democratică?!