x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Este Banca Naţională prea timidă?

Este Banca Naţională prea timidă?

de Adrian Vasilescu    |    05 Noi 2011   •   21:00

Intre locomotivele ce pot scoate tara din criza, creditul isi are locul lui. Am in vedere, desigur, fluxurile de finantari de la banci catre companii si catre populatie. Domeniul e sensibil si deciziile socante nu-si mai au locul aici. Dovada ca, recent, Banca Nationala a luat o masura prudenta. A redus dobanda-cheie de la 6,25 la suta la 6 la suta. Important fiind mesajul: increderea in actualul curs al dezinflatiei.

Procesul reducerii dobanzii de politica monetara a inceput de indata ce Romania a intrat in criza. In anii 2009 si 2010, o succesiune de decizii ale Consiliului de Administratie al BNR determinasera coborarea dobanzii de politica monetara de la 10,25 la suta la 6,25 la suta. Un semnal fara nici un echivoc, dat bancilor comerciale, ca vremea dobanzilor cu doua cifre trecuse si ca, mai departe, calea este numai una: trecerea treptata la costuri rezonabile in cazul creditelor date de bancile comerciale. A urmat acum reducerea la 6 la suta.

Iata insa ca, la nivelul mediului de afaceri, s-a format un grup de presiune (restrans, dar agresiv) care sustine, in dezbateri publice, ca Banca Nationala ar inainta prea timid in cursa reducerii dobanzilor. fii ca, in consecinta, pentru ca n-ar fi dovedit ca are curaj si n-a coborat dobanda-cheie la… 1 la suta, ar fi lovit in companiile din economia reala, care au ramas fara finantare chiar cand aveau cea mai mare nevoie de bani.

Acestea sunt afirmatiile sau, mai exact, acuzatiile. Nici vorba de argumente. Doar o sugestie: ca Banca Centrala Europeana si Fed au ieftinit agresiv creditele pentru a da un im­puls salvator economiilor lor slabite de criza. Iar pentru ca BNR nu le-a imi­tat, este etichetata "prea precauta".

Logica economica i-a dictat Bancii Nationale a Romaniei, in timpul crizei, sa ia decizii care sa fie potrivite cu realitatea noastra. fii nu sa imite Banca Centrala a SUA si Banca Centrala Europeana.

O intrebare, care se repeta totusi obsesiv, ramane insa deschisa: cand vor putea lua romanii credite? Raspunsul pare a fi legat de un vechi dicton, ce este mai actual astazi decat cu mult timp in urma, cand a fost pus in circulatie: "Bancherul iti da umbrela cand e Soare si ti-o ia cand ploua". E, desigur, o metafora. O figura de stil insa bine tintita, din care razbate un adevar semnificativ: acela ca, in relatiile cu bancile, oricare ar fi clientul, o tara, o companie sau o familie, nu va exista niciodata sansa de a scapa de necazuri primind un credit. Scapa singur de norii negri, suna mesajul, daca esti in stare, apoi vino la banca si dovedeste ca pe ulita ta a iesit Soarele. Daca poti intr-adevar sa dovedesti, banca iti va da umbrela. Adica un credit pentru dezvoltare. fii ti-o va lasa (ori mai mult, iti va da alte si alte umbrele) atat timp cat reusesti sa mentii Soarele. Asta si asteapta, acum, bancile: sa iasa Soarele pentru a relansa creditarea. Sigur, potrivit noii normalitati.

Iata o problema intr-adevar spi­noa­sa: creditul. Pana in toamna lui 2008 – sufletul consumului. Acum – o masina cu motorul pornit, dar care nu demareaza. Sau, mai exact, a demarat in relatia cu statul, dar e inca in pozitie de relativa asteptare in relatia cu populatia si cu companiile.

Bancile, care au bani, spun ca n-au cerere. Si ca nici companiile, nici populatia nu se prea inghesuie sa solicite imprumuturi.

Companiile si populatia dau vina pe banci. Spun ca dobanzile sunt prea mari. Intr-adevar, dobanzile sunt mari. Dobanzile active. Dar sunt si cele pasive. Bancile stiu ca vor reduce dobanzile, dar intarzie cat pot acest moment.

×
Subiecte în articol: editorial