Eterna si fascinanta Bascalia

Nici nu stiu cand m-am trezit de-a binelea la realitate. Sau poate ca stiu, dar nu-mi venea sa cred. Caci eterna si fascinanta Romanie are puterea extraordinara de a amesteca visul cu realitatea, astfel incat de multe ori faci cu greu diferenta. Si pana la urma cred ca a inceput si noua sa ne placa si sa devenim dependenti de acest carnaval de care avem parte pe aici, pe la noi, in fiecare zi.

Nici nu stiu cand m-am trezit de-a binelea la realitate. Sau poate ca stiu, dar nu-mi venea sa cred. Caci eterna si fascinanta Romanie are puterea extraordinara de a amesteca visul cu realitatea, astfel incat de multe ori faci cu greu diferenta. Si pana la urma cred ca a inceput si noua sa ne placa si sa devenim dependenti de acest carnaval de care avem parte pe aici, pe la noi, in fiecare zi. Nu conteaza ca e vorba de tragedii, inundatii, dezastre sau comedii de doi bani! Puterea noastra de a le transforma pe toate intr-o bascalie nationala e banuita. Si n-ar fi chiar asa de tragic daca din cand in cand, atunci cand iesim din carnaval si intram in realitate, nu ne-am lua atat de mult in serios. Adica sa incepem sa credem ca suntem o tara normala, cu niste conducatori care au inteles, in sfarsit, ca am ajuns la fundul sacului si ca, vai de mama noastra, vom intra in Europa. Si, taman cand ne visam noi mai europeni, ne trezim in plin carnaval, amestecandu-ne printre tot felul de circari, manelisti, clovni si alte asemenea vietati, care din meseria asta traiesc de cand se stiu. Asta daca nu cumva, intre timp, iti aduc aminte ai tai, cand ai ajuns pe la granita, ca esti cetatean de mana a doua si sa o lasi mai usor cu Europa, ca n-ai fata decat de Bucur-Obor. Si, odata trezit de-a binelea, ca sa ajung de unde am plecat, te freci la ochi si nu-ti vine sa crezi ca ai putut sa te amagesti atat de tare in ceea ce priveste tarisoara pe care o iubesti ca pe ochii din cap. Te asezi pe locurile eventual ramase libere, de obicei se joaca cu casa inchisa, si te uiti pe scena usor incurcat, rusinat si neincrezator, ca-n cele din urma sa realizezi ca-ti place, ca aia, ma rog, asta este tara ta. Te obisnuiesti, de parca ai avea ce face, si-n definitiv, cu toata bascalia de rigoare, nu ne putem minti ca suntem altceva decat ceea ce suntem. Numai ca, fara sa vrem, ne fura iar peisajul eternei si fascinantei si ne trezim iarasi, de data asta chiar in vis, imaginandu-ne cai verzi pe pereti europeni. Si tot asa, facand naveta intre vis si realitate, intre lumea civilizata si carnaval, intre Bascalia si Europa, intre Ciresica si Bucuresti, pana cand o sa vrea Dumnezeu…