Facultatea de Idei şi Sentimente

Ieri a inceput admiterea la Facultatea de Sentimente. De fapt, se cheamă Facultatea de Idei şi Sentimente, dar fiindcă Secţia Idei are locuri puţine, iar fetele se inscriu căte treizeci pe loc la Sentimente, toată lumea ii spune Facultatea de Sentimente.

Ieri a inceput admiterea la Facultatea de Sentimente. De fapt, se cheamă Facultatea de Idei şi Sentimente, dar fiindcă Secţia Idei are locuri puţine, iar fetele se inscriu căte treizeci pe loc la Sentimente, toată lumea ii spune Facultatea de Sentimente. Cum era e aşteptat, subiectul la scris a fost Iubirea. Şi era de aşteptat deoarece subiectul de anul trecut a fost Ura. Profesorii de la Sentimente nu prea au idei, iar cei de la Idei sunt foate rezervaţi cănd studenţii fac caz de sentimentele lor. E posibil ca anul acesta să reuşesc şi eu la admitere, pentru că fetele vor scrie numai despre dragostea cu băieţii, pe cănd noi, băieţii, vom trata subiectul exact ca-n manual, sistematic, incepănd cu dragostea de patrie şi neam şi continuănd cu iubirea pentru conducătorii ţării, pentru organele alese democratic etc.


Sunt sigur c-am scris tot ce trebuia, cu excepţia paragrafului despre iubirea de neam. La vărsta mea, la douăzeci de ani, mă găndesc tot timpul la femei. Şi cum in amfiteatru eram doar şapte băieţi şi o sută şaptezeci de fete, am scris despre iubirea de neam cu ochii pe ţăţele fetei din dreapta mea. E posibil să mi se scadă un punct şi pentru paragraful in care am spus că toată lumea foloseşte cuvăntul iubire ca pe un coş de gunoi in care arunci orice. Măine voi da oralul, unde sunt bine pregătit. Totul e să nu-mi pice unul din biletele alea tămpite despre patriotism sau dorul de casă. Şi nu fiindcă n-aş şti ce să spun, dar se dau note şi la sinceritate, iar eu am o faţă de om care nu minte. Pot să turui ore intregi despre patriotism, dar ce folos, dacă pe chip se vede c-o fac in silă. Un student din anul trei m-a invăţat să mă găndesc la femei goale, indiferent ce-mi pică pe bilet, fiindcă o să-mi stălucească ochii, iar boşorogii din comisie or să creadă asta drept sinceritate. I-am spus fetei cu sănii mari, care avea să intre după mine la oral, că o să mă uit la decolteul ei in timp ce o să vorbesc despre respectul faţă de Parlament. Asta, dac-o fi să trag un bilet referitor la sentimentele politice şi civice ori ceva asemănător. Mi-a promis c-o să mă ajute, in sensul că o să tragă niţel de rochie in jos, să i se vadă jumătate de sfărc. Nu numai c-o să-ţi lucească ochii, m-a asigurat ea, dar şi boşorogii or să stea cu ochii beliţi şi nici n-o să fie atenţi la ce spui.

De proba practică la Toleranţă şi Iertare nu mi-e frică. Mai ales că ii avantajează pe băieţi. O să ni se arate nişte fotografii de miniştri, ca să spunem ce simţim privindu-le. Deşi dau admitere la Secţia Sentimente, cred c-o să am totuşi şi o idee. Sentimentele nu fac doi bani dacă nu poţi să probezi că le ai. Ideea mea e că trebuie să dovedesc ce simt cănd ii văd pe ministrul impozitelor sau pe acela al inundaţiilor. De indată ce le văd mutrele, nu mă reped să rup fotografia, ci ii trag un picior in fund cui se nimereşte pe aproape. La Facultatea de Sentimente, un picior in fund e un recurs psihosomatic la memoria afectivă. Ştiinţă, ce mama dracului!!