Falsificarea lui Mos Craciun

Adormeam greu in noaptea de Ajun. Desi nu-mi era somn, ma strecuram devreme in pat, ca sa scurtez asteptarea, s-o induplec cumva. Stateam cu pleoapele lipite si-l pandeam pe Mos Craciun sa apara din vazduh. Ciuleam urechile la zgomotele intunericului, inchipuindu-mi ca pasul batranelului va scartai pe omatul intarit de ger si, astfel, il voi surprinde carand in spate sacul cu jucarii. Asa, ghemuit sub plapuma si molesit de-o emotie incordata, ma rugam sa primesc daruri. Nu tin minte sa-mi fi dorit ceva anume, poate cu exceptia unei biciclete la care tanjesc si azi. Mi se parea ca nu se cade sa-l cicalesc pe "Mos" si sa-i cer fel de fel de lucruri, intrucat eram convins ca el cunostea deja visul fiecarui tanc. In cele din urma, ca un facut, somnul ma biruia inainte sa aflu taina mosneagului venit de peste mari si tari, cu o sanie trasa de niste cerbi cum nu vazusem decat in cartile cu basme nordice. Dimineata, tasneam la fereastra dinspre drum, pe unde imi imaginam ca se intra in povestea finalului de an si iscodeam disperat zorii argintii. si neaua inghetata, cu luciri de curcubeu. Pe acolo ar fi trebuit sa soseasca bunul lapon incarcat cu de toate, nu existau indoieli! Cautam in troiene urme de copite ori dare de sanie si, nelamurit, o rupeam la fuga spre prima rascruce, sa descopar ceea ce nimeni nu pipaise vreodata: inefabilul, irealul. Misterele sunt nascocite de om ca sa nu-si implineasca dezlegarea, nu pentru altceva. Realizez asta abia acum, la maturitate, insa atunci cercetam orice semn pe care l-ar fi putut lasa pe pamant nevazutul, fantasticul atelaj cosmic si refuzam sa cred in reni inaripati. In ce tara se pomenise asemenea vietati, haida-de?! Uneori, nu gaseam nimic langa perna si ma tanguiam mut si imbufnat. Bunicii incercau sa ma imbuneze, explicandu-mi ca viscolul naprasnic l-a impiedicat pe "Mos" sa razbeasca pe ulitele satului. Daca renii au aripi, nu? Si de ce la ceilalti copii a ajuns?, intrebam eu inciudat, inrourandu-mi sufletul. Ros de indoieli tepoase, am sfarsit descoperind un adevar ce nu-mi folosea la nimic. Am invatat dintr-o data ca atingerea adevarului nu presupune intotdeauna bucurie si lumina. Deseori, el inseamna lacrimi si tristete. L-am pierdut pe Mos Craciun intr-o iarna cumplit de sincera, de dureroasa si grabita, cand mama mi-a dat de cu seara cadoul targuit din oras. In clipa aceea am iesit sarac si dezamagit din snoava copilariei. Definitiv si mohorat. Crescusem indestul ca sa mai zabovesc in scutecele iluziei de lapte si intarzierea desprinderii mi-ar fi stanjenit devenirea. Adesea, iluzia ne imputineaza fortele, ne incetoseaza luciditatea si ne incetineste coacerea. Ne inchiriaza amagirii, utopiilor plasmuite alaturea de temnita tiranicei realitati. Ne condamna sa privim imprejur prin ochii inocenti ai copilului vesnic, incapabil sa patrunda intelesurile dindaratul aparentelor facile si ostile.

De la o vreme, lumea a uitat sa-si imbratiseze cu sfiiciune misterele de capatai si sa se joace de-a MosCraciun. Povestile o incurca, o sperie pesemne, pentru c-o obliga sa coboare in adancurile-i ludice. Homo ludens piere usor-usor in pustietatea Internetului, incarcerat in cutia rece a calculatorului. O viata virtuala, cu pixeli in loc de emotii, si-o teama obsesiva de autenticitate. Se copiaza totul, la comanda, si se pregateste in surdina clonarea omului, ca incununare a imitatiei supreme. Tocmai de aceea falsificarea bietului Mos Craciun nu mai mira pe nimeni, ba, dimpotriva, amuza. Contemporaneitatea ingaduie chiar si comercializarea lui Hristos, scoaterea Lui la taraba, daramite demitizarea batranelului cu barba sura, aducator de daruri. Mos Craciun s-a transformat in subiect de glume deplasate, de sms-uri necuviincioase si de reclame vulgare. O demitizare prin uz si abuz. Un uz confuz si ursuz, mofluz. Candva, in noaptea de Ajun, adormeam cu greu si nadajduiam sa-l zaresc printre nameti pe Mos Craciun. Eram la varsta la care nu incetasem sa ma joc inca...