Fara identitate

Cand iti pierzi toate actele, vidul de identitate te baga la idei sumbre. Te intrebi daca nu-i chiar o sansa pentru a sfarsi cu ce ai fost si a deveni altul.

Refacerea hartiilor e un cosmar. Esti tot tu, cel stiut de toata lumea, insa n-o poti dovedi. Suspiciosii din nastere sunt incercati, probabil, de sentimentul ca multi au asteptat dintotdeauna asta, sa-i vada in imposibilitatea de a se legitima. "Aha, o faceai pe desteptul, te dadeai mai presus ca noi, ei, bine, dovedeste ca existi! Arata-ne, daca poti, ca tu erai ala. Vezi ce rau e sa ajungi un nimeni? Sa ai mila pentru cei care se nasc si traiesc fiind nimeni."

Cand te apuci sa-ti reconstitui actele pierdute, incepi sa crezi ca societatea atat a asteptat, sa se dispenseze la intamplare de o parte din membrii ei. Iti vine sa spui: "E nedrept ce se intampla!". Ai esuat intr-o lume unde logica, bunul-simt si convingerile tale de bun cetatean nu mai conteaza. E lumea nesansei. Norocul si nenorocirea n-au fost niciodata o chestiune de merit. Stii sa scrii si sa citesti, esti una dintre persoanele care intr-o jumatate de ceas ar putea sa umple toate formularele pe care i le cere statul, ca sa primeasca duplicate, n-ar fi decat o operatiune rapida si banala, in fond, e vorba de un om si de cateva hartii, de doi termeni ai unei ecuatii simple in care termenul-cheie este omul.

Dar nu, statul a decis ca trebuie sa-ti incepi viata in acte noi cu o umilinta nesfarsita, sa te aliniezi cu analfabeti si paria, care nu numai ca nu cunosc literele si nu se pricep nici macar sa se iscaleasca, dar adesea nu stiu nici cine sunt. Iar unii n-ar putea sa aduca nicicand doi martori credibili, care sa le certifice biografia. Statul a pus la punct un mecanism birocratic enorm, nu ca sa te ajute sa revii curand si intr-un chip demn in randul oamenilor care pot proba cine sunt si in ce chip social sunt, ci ca sa te descurajeze, sa-ti jigneasca inteligenta, sa te faca sa te simti mic, prost, inutil, in afara intereselor sale majore. Intelegi ca de fapt ai murit si ca statului ii e parca mai simplu daca renunti la lupta si te cufunzi in conditia de ins fara identitate. De mort viu.

Statul n-a pus la punct acest baraj birocratic infernal ca sa te pedepseasca pentru neglijenta. El vrea sa te convinga de ceea ce cumva banuiai. Ca nimeni nu e indispensabil. Ca poti sa dispari, fiindca toate palavrele despre prioritatile individului in sistem sunt mai mult decat de acoperire. Sunt o politica a maximului de cinism. Nu-ti poti scoate o copie a certificatului de nastere decat cu buletinul, iar buletinul nu ti-l poti reface decat prezentand certificatul de nastere. Ce face omul care le-a pierdut pe amandoua? Ce trebuie sa gandeasca romanul de rand talharit de acte si de bani, cand vede ca bataia de joc mai mare e dinspre stat?

Pleaca in Franta!, m-a indemnat un amic, cu care am discutat despre toate astea. Acolo e mai usor sa n-ai nici un act decat sa ai unul. Cu un pic de viclenie, fiindca europenii abia asteapta sa fie mintiti in chip placut, intelectual, nu primesti doar niste acte sa existi. Incepi cu adevarat sa existi.