Fără pâine, fără circ

E interesant de observat cum un sport naţional urmează, în mare măsură, soarta şi starea naţiunii respective. Iată, la noi, ceea ce se petrece în fotbal spune destul de multe şi despre societatea românească, în general.

Evident, fotbalul românesc e lipsit de proiect. El se bazează pe conjuncturi, mai mult sau mai puţin abil exploatate, fără viziune de viitor. Centrele de copii şi juniori sunt mereu în paragină atunci când nu lipsesc cu desăvârşire. Cluburile mari îşi completează efectivele mai mult de la cluburile mici şi mai puţin din propriile pepiniere. Se seamănă prea puţin ca să se culeagă mare lucru.

Fotbalul românesc e acum bazat pe importuri haotice. Cumpărăm mai mult decât vindem, balanţa comercială e clar dezechilibrată. Cumpărăm oricum, orice, de oriunde. Jucători, antrenori, secunzi, preparatori fizici. Cumpărăm după ureche, după o bandă video, cumpărăm online. Uneori nu ne place produsul şi-l trimitem înapoi imediat ca pe un sacou la care am descoperit o pată pe rever.

În felul ăsta, cluburile se depersonalizează. Ajung o adunătură de mercenari care aleargă mai puţin pe teren şi mai mult de la o echipă la alta. Clubul, altădată fanion al unui oraş sau al unei regiuni, devine din ce mai mult doar simbolul unui milionar, ornat cu câteva prezenţe cu nume exotice. Brazilienii din Cluj joacă împotriva sârbilor din Timişoara. Asta scade din ambiţie, din implicare, din reprezentativitate, din tradiţie. (Ştiu, şi în ţările cu fotbal mare cluburile sunt pline de străini, dar aţi văzut cum arată naţionala acestor ţări? Oare de ce?)

Fotbalul românesc funcţionează de multă vreme doar în România. Suntem mari şi tari la Vaslui sau la Galaţi, dar ne prăbuşim imediat ce trecem graniţa. Lipsesc experienţa, strategia, adecvarea la aerul tare al competiţiei din Europa, lipseşte implicarea, lipsesc loturile cu suficienţi jucători buni ca să facă faţă la trei accidentări.

În fotbalul românesc arbitrii au devenit jucători profesionişti. Ei nu mai judecă, nu mai mediază conflicte. Iau partea uneia din părţi. Pe bani. Ceea ce se şoptea pe la colţuri a ajuns subiect de anchetă penală.

Nu seamănă toate astea cu lumea românească în general? Lipsa de proiect nu e generalizată? Nu am "văzut" zero proiecte de integrare europeană? Nu "vedem" zero proiecte anticriză? Nu exportăm, ca economie, mult mai puţin decât reuşim să importăm cu surle şi trâmbiţe? Nu afişăm noi numai succese de uz intern, în vreme ce devenim mici şi tăcuţi la poalele Europei? Nu avem un preşedinte-jucător care e atât de părtinitor încât scena publică e afectată de scandaluri fără sfârşit?

Comparaţia funcţionează chiar dacă eu nu am fost niciodată adeptul vreunei legături între politică şi fotbal. Când eram prim-ministru am cerut tuturor oficialilor din guvern să iasă din consiliile de conducere ale cluburilor. Acum se pare că oficialii au revenit. Dar asta nu salvează nimic.

Riscăm ca fotbalul, bazat pe investiţii de carton şi pe bani negri, să-şi trăiască ultimele zile. Criza va reduce sau va anula posibilităţile de finanţare pe sub mână în condiţiile în care legea e incompletă şi neclară şi îi defavorizează pe toţi cei care ar dori să se implice serios şi deschis. Dispar locuri de muncă, se reduc venituri. Rămânem fără pâine şi, dacă fotbalul se reduce şi el, rămânem fără spectacolul naţional.
Fără circ.