Farniente

Emil Cioran îi compătimea pe cei care "nici nu au intuit, nici nu au înţeles vreodată valoarea metafizică a lui farniente". Eu mă bucur mereu să-l recitesc şi îmi spun că tipul era fascinant.

Am regăsit câteva pasaje interesante din scrisorile lui către cei de acasă. Lumile lui pendulează delicios şi neaşteptat între abstract şi concret: pachete cu haine, mâncare şi cărţi, angoase metafizice, insomnii şi probleme existenţiale tratate genial.

"Habar n-au ce afacere bună au făcut cei care au murit înaintea noastră. Cu cât eşti mai primitiv, cu atât eşti mai aproape de înţelepciunea originară, pe care civilizaţiile au pierdut-o. Burghezul occidental e un dobitoc care nu se gândeşte decât la bani. Oricare cioban de la noi e mai filozof decât orice intelectual de pe aici şi Paris...

Am muncit cu braţele timp de 10 zile la un prieten. E singurul lucru care mă satisface pe deplin. Ştiu că asta te scârbeşte şi ştiu şi de ce. Dar, pentru mine, de fiecare dată când am prilejul să lucrez ceva cu braţele parcă m-aş întoarce în copilărie. Nu eram făcut să ajung intelectual. Ce decădere! Mai bine m-aş fi făcut lăcătuş!

Având şansa de a nu fi practicat vreodată o meserie şi nici de a fi lucrat la cărţi serioase, am avut de-a lungul anilor enorm de mult timp: o favoare rezervată, în principiu, cerşetorilor şi femeilor. Cerşetori sunt tot mai mulţi, însă ei nu-şi dau osteneala să scrie; cât despre femei, în zilele noastre ele se duc la serviciu, la birou - infern idiotizant. Te dezonorezi îndată ce cauţi să câştigi un ban.

A te plictisi e ceva cu mult mai torturant decât a suferi; plictisul înseamnă să înregistrezi nimicul fiecărei clipe având certitudinea că următoarea va fi încă şi mai goală. Eu mă simt destul de bine. Păcat numai că acest început de semestru mă obligă la noi taxe, rămânând astfel într-un oarecare impas financiar. Norocul meu e că am haine pentru multă vreme încă: e articolul cel mai scump. Dacă eram tăcut din fire, muream de mult de foame. Iau lecţii de conversaţie cu o englezoaică bătrână şi nebună.

Eu am devenit imun la orice, la fostele credinţe şi la orice credinţă viitoare. Mai cred poate în inteligenţa şi-n focul de artificii al spiritului. Realitate nu există decât în suferinţă, dar moartea o anulează şi pe ea, aşa încât în cele din urmă nimic nu are nici o consistenţă. Eu citesc foarte mult, în special Shakespeare şi marii poeţi englezi. În afară de muzică şi poezie, totul e minciună sau vulgaritate... Dintre prietenii de la Bucureşti mi-e dor de Ţuţea.

Plimbările cu bicicleta mă fac mai puţin nervos, în plus e singurul sport ce pot să practic fără efort şi risipă de bani. M-am plictisit de orice formă de agitaţie şi m-am convins că toate neplăcerile în viaţă vin de la participarea la un grup oarecare. Dacă ştiam lucrurile acestea demult, astăzi eram mult mai înaintat. A trage consecinţele prostiilor altora e cea mai absurdă tragedie ce se poate îndura.

Niciodată n-aş fi crezut că sunt capabil de atâta ratare şi că frica de mine însumi să mă poată duce la atâta destrăbălare şi la atâta gol. De dimineaţă până seara mă preumblu printre emigranţi, neinteresanţi şi imbecili, şi zac prin cafenele într-o aiureală acordată la gama demenţei.

Dacă termenul de libertate are vreun înţeles, acela este de a-ţi fi credincios ţie însuţi. Restul e minciună. Pentru anul ce vine să ne străduim a progresa cât mai mult pe calea resemnării. E uimitor cât am progresat în materie de resemnare. Accept aproape tot ce mi se întâmplă. E drept că nu prea-mi dau seama ce aş avea de câştigat revoltându-mă - azi dimineaţă am avut o conversaţie foate interesantă cu Eugen Ionesco. El e mai puţin resemnat decât mine. De aici forţa sau slăbiciunea lui."