x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Fetița de la Universitate

0
Autor: Ana-Maria Păunescu 21 Dec 2014 - 14:07
Seară. Probabil iarnă. Bulvarde ocupate și străzi plâgăcioase. Termene de garanție depășite. Inimi fragile și zâmbete crispate. La ieșirea din pasajul metroului din centru capitalei, peisaje amestecate. De pe scările rulante, reușind cu greu să mă feresc de soiul ciudat de ploaie care cădea de nicăieri, disting două sau trei siluete. Erau patru. Aveam să aflu câteva minute mai târziu. Mă aplec cu gândul către oamenii din fața mea și aud un voce fericită. O fetiță. Strigând de bucurie că vede beculețele agățate pentru sărbători în Piața Universității și pe buleverdele din jur. Fetița mai spune o dată: ce frumos e!, lungind silabele și ridicând mânuțele spre un cer care niciodată nu e destul de jos cât să-l putem îmbrățișa. Apoi zice “Sunt cele mai frumoase luminițe!”. Le zice lor, celor trei care o însoțesc. Ei o privesc tandru. O adolescentă și doi oameni mai în vârstă, care târăsc greoi niște pungi mari, vechi, aproape rupte. Și ea, fetița, strânge o sacoșă cu mânuțele, aceleași mânuțe pe care mi-a dat impresia că le-a ridicat până sus de tot, de emoție. Îi văd apoi îndepărtându-se, ca niște umbre, spre stația de autobuz. Vin Sărbătorile. Și uităm că a fi mai bun nu e doar un slogan. Dar ea, fetița de la Universitate, nu uită nimic. Redescoperă copilăria, din haine sărace și dintre bucăți de rafie, plecând apoi, poate, spre o noapte sub cerul liber. În decembrie. Și, din generozitatea cumințeniei ei, cu ochi curați și sinceri, ne dă o lecție de fericire, cum rar se mai poate întâlni. Oare pe acești copii îi vede Moș Crăciun?


 


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de