x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Film cu mulţi evazionişti

Film cu mulţi evazionişti

de Elena Cristian    |    13 Mai 2015   •   06:55

Am văzut aseară un film şi la un moment dat unul dintre personaje a coborât rapid dintr-un taxi şi i-a spus taximetristului „păstrează restul”. Ce a urmat m-a înfuriat la culme, chiar am vrut să sun la „linia fierbinte” (dar nu am găsit numărul) de la ANAF. Taximetristul nu a fugit după client cu bonul fiscal. Tot în acelaşi film, băiatul cu pizza a zis un simplu mulțumesc atunci când a primit bacşișul la livrare. Nu tu bon fiscal, nu tu caiet de evidenţă. M-am înfuriat din nou. Cred că a venit momentul ca Fiscul nostru să facă un turneu de prezentare a metodei prin care va curăţa ţara de evazionişti. Sau poate scoate o carte cu titlul: „Cum să stârpeşti marea evaziune când nu-ţi doreşti asta”.

Vreau să fiu clar înţeleasă: nu încurajez evaziunea de niciun fel: fie mare, fie mică. Nu sunt de acord cu nefiscalizarea veniturilor şi nici nu voi pleda vreodată pentru plăţi ilegale. Însă de aici şi până la decizii care te fac unic în lume, mi se pare o cale lungă şi greu de explicat. Ceea ce mă deranjează în toată această isterie, care se va dovedi că este mult prea costisitoare pentru rezultatul final, este diversiunea. Se încearcă abaterea atenţiei de la marea evaziune, de la tunurile adevărate date statului, de la economia subterană care ajunge la 40% din PIB. Vorbim de 25 de ani de reducerea evaziunii f iscale şi în schimb punem şef la Fisc o persoană care se asociază în afaceri nefiscalizate (cazul Blejnar). Cât despre vânătoarea de coafeze, taximetrişti, cameriste, chelneri etc... Să începem cu peştii mari.
 

×