x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Filmul trucat al unei aşa zise execuţii

Filmul trucat al unei aşa zise execuţii

de Lucia Hossu Longin    |    09 Mai 2012   •   11:59

Am citit cu o adevarata consternare articolul din "Evenimentul Zilei' intitulat "Filmul unei executii ca-n anii ‘50', un atac furibund la adresa Consiliului de Administratie al Televiziunii Romane.

Sunt membra a C.A. al TVR din partea PNL. La reuniunea din 3 mai a.c. n-am vazut nici un tanc (metaforic vorbind), nici un santaj in forta, nici un rinocer de neclintit, nici alte marunte buzdugane.

Am votat propunerea grupului PSD de a desfiinta structura si postul de Director Productie Editoriala si Programe. Dupa o discutie democratica in care singurii oponenti la masura propusa au fost Paul Calin Botez si Alexandru Lazescu. S-a votat in liniste, fara nici o presiune. Nu i-a interesat pe marii ziaristi de la Evenimentul Zilei adevaratele motive pentru care s-a cerut schimbarea dlui Dan Radu, subiectul "filmului' in discutie?

Faptul ca aceasta structura, pe care o conducea dl. Dan Radu, ajunsese sa hotarasca peste CA si CD, toate miscarile strategice ale TVR: grilele de program, bugetele, Domnia sa, dl. Radu scotea, de capul lui, emisiuni din grila, inventa altele, incheia contracte dezavantajoase (vezi "Fabrica de staruri'), hotara schimbarea jurnalului TVR de la ora 20.00 ( cu rating de 3,4 puncte) la ora 19 fara sapte minute (cu reducerea ratingului la sub un punct) si in general ajunsese printr-o politica editoriala dezastruoasa, sa aduca dincolo de orice imaginatie, audienta posturilor TV, sa le scoata din zona concurentiala.

Evident cum TVR produce programe, nu cuie, daca acestea sunt proaste, daca politica editoriala marca Dan Radu aduce institutia la mari pierderi financiare, ce ar trebui sa faca Consiliul de Administratie? Sa nu opreasca aceasta cadere, aceasta prabusire?

Nu s-a amintit la aceasta sedinta numele lui Claudiu Lucaci, nu s-a strigat: "Il vrem pe Lucaci sef de stiri', n-a existat pe ordinea de zi situatia postului de director al DEIS care va fi subiectul altui Consiliu.

Erau prea grave esecurile dlui Dan Radu pentru a putea amana decizia de desfiintare a functiei si a postului de director productie editoriala.

Poate ca sarcina de a fi "patronul' unei televiziuni publice l-a dezechilibrat pe domnul Dan Radu! L-a depasit. Structura organizatorica pe care o conducea cu cele 3 posturi continute s-a vadit a fi o aventura pentru Televiziunea Publica, un experiment care nu a produs programe premium, nici rating-uri, nici eficienta economica ci doar blocaje si pierderi incalculabile.

Imi pare rau pentru esecul dlui Dan Radu! Nu C.A. l-a propus in aceasta functie!
Imi pare rau cand un om de presa nu-si cunoaste limitele profesionale si interpreteaza gresit si abuziv atributiile ce i se dau! Nu se poate lucra la TVR ca la Monitorul de Iasi, nu poti sa decizi de unul singur! Iar mai apoi riscurile deciziilor si consecintele trebuie sa si le asume Consiliul de Administratie!

Eu cred ca in acest caz, purtatorul de buzdugan a fost altcineva. Poate, supraevaluandu-si fortele, acel gladiator care prin emisiunii derizorii a ruinat o institutie.

Asa incat, stimati colegi de la Evenimentul Zilei: n-a fost un film, n-a fost o executie si nici de anii ’50 nu poate fi vorba. Mai duceti-va pe la cinematograf cand va da liber de la Cotroceni!

×