Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In opinia mea, inasprirea unor cerinte de capital propriu si lichiditate ca si o supraveghere mai riguroasa (din partea Consiliului European pentru Riscuri Sistemice/ESRB) nu pot face fata la operatiuni riscante (de trading) ale acestor grupuri (sunt analize care arata ca noile reglementari Basel III sunt prea laxe, ca ar trebui sa se mearga pana la 14% capital propriu). Sindromul "too big too fail" netratat cum se cuvine va perpetua o stare de captivitate a guvernelor fata de aceste grupuri. Lucru grav este ca se perverteste logica de functionare a economiei de piata. Fiindca este nefiresc ca pierderi ale industriei financiare sa fie socializate (pe spezele platitorilor de taxe si impozite) in mod recurent, in timp ce veniturile lucratorilor si investitorilor din aceasta industrie sa fie protejate.
"Hazardul moral" a fost accentuat prin salvari fara a fi contracarat de tratarea unor cauze de adancime. Si ma tot intreb de ce nu se recurge la o legislatie anti-trust, asa cum s-a intamplat cu alte industrii. "Izolarea" (ring-fencing) operatiunilor traditionale de banking de cele de "trading", asa cum a fost propusa recent de o comisie speciala in Marea Britanie, nu cred ca este indeajuns. Ce trebuie sa ne puna pe ganduri este ca industria revine treptat la obiceiuri periculoase si cand fac aceasta afirmatie ma gandesc la riscuri sistemice. Mark Mobius, care este un om din piata cu mare experienta, facea referire nu demult la volumul de derivate care iar creste in ritm ametitor. Mai mult de 60% din veniturile nete ale primelor 6 grupuri financiare americane este obtinut din operatiuni de trading, precum inainte de criza. In loc sa diminuam din natura speculativa (de cazino) a activitatii bancare, ea se perpetueaza. Cand Nicholas Sarkozy, David Cameron, Angela Merkel, in UE, au dojenit capii industriei financiare, replicile au fost rapide. Cat de stramba este situatia se vede din derularea tragediei grecesti, a dramei europene. Deoarece riscul de contagiune este foarte inalt (fiindca integrarea face ca panica sa conduca usor la reinghetarea pietelor), implicarea (prin participarea la pierderi/haircuts) sectorului privat in restructurarea datoriei suverane elene este evitata, refuzata cu vehementa de ECB si Comisie. Dar intre mari detinatori de obligatiuni elene sunt mari operatori din piata (market-makers), care au fost salvati de interventia guvernelor. Este o situatie tragicomica, o pervertire a regulilor de baza ale economiei de piata, care spun ca cine isi asuma riscuri se cuvine sa suporte consecinte. Daca ar fi numai situatia de criza actuala, poate ca ai trece cu vederea, avand in vedere indiscutabile riscuri sistemice. Dar concentrarea pe piete creste si grupurile bancare mari nu se dezbara de practici rele. Este ca si cum mergem spre o permanentizare a starii de criza. Si nici guvernele, Comisia in UE, Administratia in SUA nu par sa aiba forta de a rezista presiunilor industriei. Peste Ocean sunt actiuni de diluare a prevederilor legislatiei Dodd-Franck. Tot astfel se intampla si in Europa.
Al doilea proces tine de relatia intre economic si social. Economicul nu poate fi abstras din social, sa mi se scuze platitudinea. Criza financiara accentueaza un fenomen ingrijorator in tarile europene si in SUA; ma refer la ingustarea clasei mijlocii in ultimele doua decenii. Acest fenomen poate fi pus in corespondenta cu mersul tehnologiilor, cu cresterea economica exploziva a Asiei (care a taiat din "market shares" detinute de economiile vestice), cu politici publice si, nu in ultimul rand, cu o financializare excesiva a multor economii (in detrimentul altor activitati, al industriei). Financializarea a adus cu sine o redistribuire a venitului net in lumea corporatista (o triplare, de pilda, a ponderii finantei in totalul profiturilor in SUA in ultimele decenii) si in relatia intre salariati si actionari (capital).
Citește pe Antena3.ro
