Finanţa, piaţa şi democraţia (IV)

Avem de-a face si cu o mare pro­blema morala. Companii mari vorbesc despre 'responsabilitate corporatista sociala' (social corporate responsability/SCR). Unde este aceasta ca si raspunderea morala/ fiduciara fata de clienti cand se plaseaza produse financiare toxice unor investitori naivi in timp ce distribuitorii produselor le short-eaza (mizeaza pe deprecierea activelor respective)? Penalitatile pe care banci mari de investitii le platesc in SUA lui Securities and Exchange Commission pentru asemenea practici sunt edificatoare. Unde este responsabilitatea cand firme cu venituri nete de multe miliarde de dolari platesc fiscului cvasi-nimic? Ma intreb daca presedintele Barack Obama a numit pe seful GE in fruntea unui comitet special de invigorare a afacerilor avand in vedere o asemenea performanta. Nu in mod intamplator, dupa o serie de scandaluri corporatiste (vezi cazurile Enron, Worldcom, Parmalat etc.), Claude Bebear, sef al patronatului francez, scria intr-o carte ca 'Ils vont tuer le capitalisme' (Ei vor distruge capitalismul). Parafrazandu-l ne putem gandi la economia de piata, la democratie.

Cand evenimente rare, 'lebede negre' ('black swans') cum le numeste Nicholas Taleb, pun la grea incercare capacitatea guvernelor de a gestiona treburile publice, sentimentul de echitate (fairness) in impartirea poverii devine esential in prezervarea cimentului social. Asa cum am remarcat de mai multe ori, Adam Smith, Max Weber, Kenneth Arrow, Amartya Sen si altii au subliniat relatia intre valori morale si o buna functionare a economiei, a societatii. Cand cinismul, lacomia, irespon­sabilitatea fata de soarta celorlalti, egoismul se raspandesc anomiile pot deregla serios socie­tatea.

Criza este insotita si de false piste in dezbaterea publica. A sustine ca actuala criza financiara este cauzata in principal de rolul excesiv al statului in economie este, in opinia mea, o teza falsa. Criza financiara are la origine, in esenta, un sistem de intermediere financiara care a luat-o razna in ultimele decenii. Sistemul financiar a dezvoltat un raison d’etre al sau, tot mai in divort de nevoile economiei reale – grav fiind ca politici publice, in tari proeminente in economia lumii, au fost 'capturate' de finanta in folosul ei. Este adevarat insa ca criza financiara se impleteste cu una a statului asistential. Aceasta din urma era vizibila de mai bine de un deceniu, fiind determinata de excese populiste, clientelism politic si hipetrofierea sectorului public in unele tari (Grecia fiind cazul cel mai notoriu), de suprasolicitarea posibilitatilor din ratiuni militare si de alta natura (ceea ce Paul Kennedy a numit 'overstretch' in cazul SUA) si, nu in cele din urma, de o de­mografie tot mai nefavorabila societatilor industrializate (care im­batranesc).

Criza financiara ampli­fica o criza a statului asistential, care o premerge. Deci, a afirma, cum fac unii, ca se impune o demantelare a 'statului social' pentru a rezolva criza financiara/economica denota ne­intelegerea originilor celor doua crize. Statul asistential trebuie sa fie reformat, fiindca opera peste putintele sale si este necesara, in acest conext, o responsabilizare indivi­duala a cetatenilor (care nu inseamna ca cei mai slabi in societate sa fie abandonati). Dar si sistemul financiar trebuie sa fie reformat in mod radical. Aceste doua reforme implica o rescriere a contractului social intre cetatean si stat si o revenire a industriei financiare intr-o matca ce aduce beneficii intregii societati. Fara imblanzirea pietelor financiare, fara revenirea la logica initiala a aranjamentelor Bretton Woods (care stavileau miscarile de capital destabilizatoare), alte crize, cu efecte nu mai putin grave, vor fi invitate. Trebuie sa se accepte ca functionarea pietelor financiare nu este un dat celest, ca politicile publice le pot influenta! Asa s-a intamplat dupa Marea Depresiune si al doilea razboi mondial. Daca procesele ingrijo­ratoare evocate mai sus continua, este periclitata functionarea insasi a democratiei.