Fleacuri ?

Maurice Taylor este directorul unei importante companii multinaţionale. Deunăzi, afaceristul i-a scris ministrului Reformei în Industrie de la Paris. Epistola a stârnit indignare şi comentarii acide. Cică “Muncitorii  francezi primesc salarii mari, însă lucrează doar trei ore pe zi. Au parte de o oră de pauze, de o oră pentru masa de prânz, trei ore stau de vorbă şi trei ore muncesc”. Unde mai pui că investitorii “sunt luaţi de proşti”. Antipatriot insul, nu ? Păi, să le spui în faţă toate astea fudulilor franţuji mi se pare o crimă de neiertat. Mă şi mir că nu i-au ridicat încă cetăţenia. Ehe, Franţa nu mai e ce-a fost odată... Depardieu şi-a împachetat boarfele şi s-a mutat în ţaratul mujicilor, doar- doar o scăpa de fiscalitatea excesivă de acasă, iar acum vine, nitam-nisam, chestia cu puturoşenia galică. Nasol moment. Şi eu credeam că noi, românii, suntem ăi mai leneşi şi mai flecari de pe continent. Apropo, ce-or tăifăsui sclifosiţii ăia timp de trei ceasuri la slujbă ? Că ei n-au atâtea breaking-news  ca aici şi nici personaje becalice, gata oricând să se cufurească în direct pe micul ecran. Citind ştirea cu pricina m-a lovit iarăşi sentimentul ăla nătâng, de mândrie naţională. Aparţin unui popor robotitor şi, zău, ce mai contează piperniceala  lefurilor potrivite  cu satârul euroatlantic ?

La întâlnirea din urmă  a pedeliştilor s-a iscat o mică zaveră. Duduia portocalie a insinuat  suav că un partid  nu se  conduce bătând cu pumnul în masă. Şeful de la pupitru a tresărit, încordându-şi maxilarul. Dar nici cu banii pe masă, i-a întors-o scurt mustăciosul buzoian. De data aceasta au zvâcnit  destui, de s-a clătinat şi clopotniţa cotrocenistă. Politică  fără bani ? Haida-de, nu ne luaţi de proşti ! În capitalism, n-ai piştari, ioc partid, ce mai tura-vura ! Alegerile se câştigă cu gologani. Mulţi şi negri. Mita şi evaziunea fiscală sunt stabilopozii sistemului pe care demagogii îl consideră mai puţin nociv ca celelalte. Bufnitura  pumnului în masă nu mai impresionează pe nimeni, pe când clinchetul arginţilor, foşnetul ademenitor al bancnotelor... Slăbiţi-ne, preafăţarnicilor, sporiţi năpristan birurile şi oficializaţi şpăgile, fiţi capitalişti până la capăt ! Nu vă sfiiţi, norodul rabdă, gâdilat în nerozia lui că îşi poate vota liber birjarul...

Tot acolo, la sindrofia naramzată, s-au rostit moţiuni şi lozinci sforăitoare. S-au anunţat şi candidaturile la şefia partidului, iar presa nu a întârziat să-i alinte pe competitori cu porecle de concurs. Blaga ar fi “buldogul”, căci aşa l-au botezat cândva amicii şi adversarii. Udrea a devenit ”locomotiva cu fustă”, varianta feminină a celei cu nădragi pornită deunăzi să cucerească Gara Cotroceni. Numai Macovei n-are un  cognomen şi mi se pare regretabilă  discriminarea la care e supusă. Tocmai ea, campioana luptei anticorupţie, tocmai ea, amazoana buruitoare a hidrei cu mii de capete corupte... Ce injustiţie ! Chiar, hai să-i zicem stimabilei, “roaba”. Aşadar, dacă una e “locomotivă”, alta să fie “roabă”, de ce n-ar fi şi ex-ministresa ceva ? Oricum, ca să cari cu tărăboanţa o mână de părelnici intelectuali nărăviţi  la cherosenul prezidenţial nu e nevoie de cine ştie ce forţă de tracţiune. Supranumele nu-i  deloc peiorativ, e nevinovat precum privirea celei care îl poartă şi a inşilor strepezicioşi şi necarismatici suiţi în lada vehiculului din Modrogan...

Germanii s-au săturat de ţiganii noştri şi vor să-i trimită înapoi. Ce repede s-au lămurit. Prin '90 ne acuzau de discriminare şi câte şi mai câte. Era un subiect comun atunci, nu exista raport în care să nu ni se bată  obrazul că-i persecutăm pe conlocuitorii  tuciurii. Azi, lucrurile s-au schimbat fundamental,  străinătatea  ne-a dat dreptate. Suntem un neam tolerant. Într-atât de blajin încât l-am chemat de la Sibiu pe singurul neamţ din România. L-am uns ditamai prim-vicepreşedintele de partid şi îl venerăm  ca pe un  salvator de ţară. Demult, am mai avut unul, prin poreclă, nu de sânge. Aceelaşi vorbe  sacadate, aceeaşi poticnire de limbă, Stolojan se numea primul prusac postdecembrist. L-a trădat caracterul în cele din urmă, ne amăgiserăm doar, fiindcă băuse şi el apă din Dâmboviţa, nu din Rin. Istoria se repetă, dar parcă  nu mi-l  pot imagina pe Crin  bocind pe umărul “veneticului” şi alintându-l “Dragă Iohann”...

Demisionarul Papă a primit  (pentru merite artistice, oare ?) titlul de Emerit. Papă Emerit, ce mai parascovenie ! Înlocuitorul său va fi  desemnat  de conclavul chemat de urgenţă la Vatican. Câţiva dintre cardinalii aleşi să-l  scoată din tichia catolică  pe viitorul Suveran Pontif sunt acuzaţi că ar fi molestat minori  inocenţi. Păcatul vechi şi veşnic al lumii clericale. Spectacolul e în toi, semn că scriitoarea Erica Jong are dreptate mărturisind că “Fiecare ţară  are circul pe care îl merită. În (...) Italia e Biserica Catolică”.