x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale FMI, vacsuitor de ghete private

FMI, vacsuitor de ghete private

de Ilie Serbanescu    |    19 Iul 2005   •   00:00

FMI santajeaza Romania numai pentru ca niste oameni de afaceri straini care actioneaza aici nu sunt multumiti cu obligativitatea generalizata a prevederilor contractului colectiv de munca la nivel national.

Dintre multele jigniri administrate de FMI Romaniei de-a lungul anilor, capul de afis il detinea pana mai ieri includerea Romaniei in 1999 intr-un experiment pentru tari aflate in prag de incetare de plati externe, cu toate ca, asa cum s-a si dovedit, nu era deloc acesta cazul Romaniei.

Atunci, dupa ce constatase ca trebuie sa salveze de la faliment tari lasate craca de capitalul privat international, FMI a vrut, prin asa-numitul experiment "impartirea poverii" ("burden sharing"), sa impinga capitalul privat sa contribuie la o solutie. Dar cum?! Interzicand tarilor la ananghie sa foloseasca bani publici, de la FMI, Banca Mondiala sau BERD, pentru a-si achita datorii contractate de la banci private, spre a le obliga sa obtina refinantarea platii tot de la surse private. Romania a fost victima a acestui experiment si putin a lipsit sa intre in incetare de plati externe, trimisa fiind atunci la moarte de catre FMI, sa se imprumute pe piata privata pentru a achita o datorie contractata din surse private. N-a fost vorba numai de o trimitere la esafod, ci si de o grava jignire pentru ca, spre a-si achita respectiva datorie, Romanie dispunea de banii necesari si nu avea nevoie de imprumuturi de refinantare.

Ceea ce a intervenit acum depaseste insa ceea ce s-a intamplat in 1999, FMI a cerut, pentru a aproba un acord cu Romania, desfiintarea pur si simplu a obligativitatii contractelor colective de munca, ce constituie un element-cheie in reglementarea raporturilor de munca in lumea europeana. Este peste ceea ce s-a intamplat in 1999 nu numai pentru ca FMI sare din terenul sau de actiune, ocupandu-se de lucruri care nu-i sunt in atributie, dar o si face intr-un mod jalnic. Respectiv, FMI santajeaza Romania numai pentru ca niste oameni de afaceri straini care actioneaza in Romania nu sunt multumiti cu obligativitatea generalizata a prevederilor contractului colectiv de munca la nivel national, care continua sa fie stipulata si in noul text al Codului Muncii. Sa subliniem, un text nu impus guvernamental, ci negociat de partenerii sociali, deci cu care au fost de acord nu numai reprezentantii sindicatelor, dar si reprezentantii patronatelor. Prin solicitarile facute, FMI ar dori ca nesemnatarii directi ai contractului colectiv de munca la nivelul national sa fie considerati dezangajati de prevederile acestuia. Mai pe sleau spus, ca salariatii din structurile care nu au semnat contractul colectiv de munca la nivel national (ce prevede printre altele dreptul la greva in caz de nerespectare a obligatiilor angajatorilor) sa nu poata recurge legal la greva. Dar ce, frate, sunt sclavi?! Ma rog, insa, asa ar dori anumiti investitori straini in Romania. Spre deosebire neta de ceea ce se intampla prin tarile lor! Ma rog, parerea lor! Dar ce legatura are acest lucru cu FMI? Ce, investitorii straini in Romania nu au bani sa-si plateasca avocati si au hotarat sa-si angajeze FMI-ul sa le pledeze cauza?! Cu plata sau fara?! O rusine mai mare nici ca s-a pomenit. Sideranta in aceasta interventie santajista a FMI este, pana la urma, nu decizia institutiei financiare de la Washington de a jigni si sfida Romania, ci postura penibila in care s-a autoasezat, de a se face purtatorul de cuvant al unor oameni de afaceri privati. Ce credibilitate mai poate avea aceasta institutie publica de mare staif in masura in care s-a transformat intr-un vacsuitor de ghete private?!

×
Subiecte în articol: editorial romania