Fotbal pe înţelesul iubiţilor săi conducători

Fotbalul nostru, aşa prost cum ni se arată, are totuşi un merit. Este pe înţelesul lui Dumitru Dragomir şi al altor docenţi de aceeaşi teapă cu preşul de la ligă. După ce Steaua a capotat la Ploieşti, cel mai Mitică de la Ligă a mai tezaurizat fotbalul cu o spunere d-aia grea, îmbăţoşată de profundă fudulie. Produsul de Bălceşti a populat audienţa cu ideea că Steaua ar avea doar patru-cinci jucători de valoare, că restul cramponaţilor din lotul Stelei ar cam fi egali cu zero. Matematica avansată de Dragomir, deşi periculos de aproximativă, poate fi bănuită, în general, de oarece veridicitate. Numai că, atunci când a trecut la sor­tarea mărfii, cel mai priceput şi-a dat cu tesla peste competenţe şi a cam amestecat grămezile. A avansat la va­labili nişte şterşi şi a lăsat în zona lui zero barat fotbalişti care, de bine, de rău, mai ştiu cum se poartă echipamentul de joc. Copiii spun lucruri trăsnite. Şi sunt teribil de simpatici. Dar Dumitru Dragomir nu face declaraţii trăsnite la emisiunile rea­lizate de Virgil Ianţu. El bagă marfă în emisiunile sportive, acolo unde, cel puţin teoretic, nu prea e loc pentru asemenea năzbâtii. Iar când glu­meşti fără să-ţi dai seama, e grav. Râde impostura de tine într-un mare fel. Şi se întemeiază o altă explicaţie a fap­tului că avem un fotbal de fabri­caţie greşită. Anume aceea că fotbalul a ajuns jucăria stricată a unor con­ducători întârziaţi într-o naivitate de toată splendoarea. Iar meseriaşii, oricât de pricepuţi ar fi ei, nu mai pot drege nimic. Fiindcă n-au decât să ac­ţioneze în prelungirea troglodirii înfumurate a patronilor. Altfel, al lor este şomajul. Ultima eta­pă a consu­mat acelaşi fotbal la voia în­tâmplării. Hazardul face carieră în realizarea rezultatelor din fotbal mai ceva decât la extragerile loteristice. De la un meci la altul, echipele înregistrează evoluţii total contradictorii, evoluţii care reclamă o extraordinară subţirime valorică. Nu cred că pretenţioşii Timişoarei ar fi câştigat în Regie dacă fotbaliştii Sportului ar fi fost cu friptura la zi, dacă arbitrul Teodor Cră­ciunecu n-ar fi prestat în numele tatălui. Se discută mult des­pre elimi­narea hazoasă a lui Gin­ga. Dar nu se discută, din nebă­gare de seamă, şi de­spre deciziile triste ale lui Cră­ciu­nescu, două dintre ele fiind de grea atâr­nare. Mă refer la faptul că Ghio­nea şi Nikolic au fost iertaţi de carto­naşele roşii pe care le-ar fi meritat cu pri­sosinţă. Nu invoc însă reaua-cre­dinţă a arbitrului. Poate că aşa este el. Şi nici nu cred că Marian Ian­cu îl va acuza de tâlhărie pentru că i-a fa­vorizat echipa. Întâmplarea care a for­ţat victoria Politehnicii la Bu­cureşti n-a lucrat şi în provincie. Di­namo şi Steaua, la Vaslui şi la Plo­ieşti, au meri­tul de a se fi ales cu nişte înfrângeri în afara oricărui dubiu. Gradatele fotba­lului şi-au terfelit epoleţii cum au ştiut ele mai bine. Apărarea lui Andone a fost la Vaslui mai molcomă în reacţii chiar şi decât binecunoscutul speci­fic local. Iar "Fălcosul", pentru a nu-şi abandona subalternii în pe­nibil, s-a umplut şi el de spectacol atunci când a încercat să arunce găina peste gard, atunci când a căutat scu­zele înfrângerii în afara adevăru­rilor pro­puse de joc. So­rin Cârţu, mai în fire decât An­do­ne, nu s-a gândit la scu­ze, nu a invocat prelungiri ale ghi­ni­o­nului. A vorbit cinstit despre ne­putinţele în­căl­ţaţilor săi. Porţia de spectacol i-a fost rezervată, cuviincios şi ierarhic, pa­tronului. Gigi Becali şi-a răscumpărat cu dobândă consistentă generozita­tea de care făcuse risipă după meciu­rile cu Timişoara şi Urziceni. A casat toa­te elogiile de care se făcuse vinovat şi a trecut la repertoriul care l-a con­sacrat. Antrenorul care îl umpluse de respect a aterizat brusc din înalturi pe banca crimei prin incompetenţă, MM a fost pus la zid pentru că şi-a lucrat patronul la in­teres şi nişte jucători, cam între 2 şi 22, vor fi concediaţi în vară pentru port ilegal de echipament. Concluzia este cla­ră. Fotbalul nostru va continua să fie unul pe înţelesul iubiţilor săi conducători.