Fotbalul nostru, aşa prost cum ni se arată, are totuşi un merit. Este pe înţelesul lui Dumitru Dragomir şi al altor docenţi de aceeaşi teapă cu preşul de la ligă. După ce Steaua a capotat la Ploieşti, cel mai Mitică de la Ligă a mai tezaurizat fotbalul cu o spunere d-aia grea, îmbăţoşată de profundă fudulie. Produsul de Bălceşti a populat audienţa cu ideea că Steaua ar avea doar patru-cinci jucători de valoare, că restul cramponaţilor din lotul Stelei ar cam fi egali cu zero. Matematica avansată de Dragomir, deşi periculos de aproximativă, poate fi bănuită, în general, de oarece veridicitate. Numai că, atunci când a trecut la sortarea mărfii, cel mai priceput şi-a dat cu tesla peste competenţe şi a cam amestecat grămezile. A avansat la valabili nişte şterşi şi a lăsat în zona lui zero barat fotbalişti care, de bine, de rău, mai ştiu cum se poartă echipamentul de joc. Copiii spun lucruri trăsnite. Şi sunt teribil de simpatici. Dar Dumitru Dragomir nu face declaraţii trăsnite la emisiunile realizate de Virgil Ianţu. El bagă marfă în emisiunile sportive, acolo unde, cel puţin teoretic, nu prea e loc pentru asemenea năzbâtii. Iar când glumeşti fără să-ţi dai seama, e grav. Râde impostura de tine într-un mare fel. Şi se întemeiază o altă explicaţie a faptului că avem un fotbal de fabricaţie greşită. Anume aceea că fotbalul a ajuns jucăria stricată a unor conducători întârziaţi într-o naivitate de toată splendoarea. Iar meseriaşii, oricât de pricepuţi ar fi ei, nu mai pot drege nimic. Fiindcă n-au decât să acţioneze în prelungirea troglodirii înfumurate a patronilor. Altfel, al lor este şomajul. Ultima etapă a consumat acelaşi fotbal la voia întâmplării. Hazardul face carieră în realizarea rezultatelor din fotbal mai ceva decât la extragerile loteristice. De la un meci la altul, echipele înregistrează evoluţii total contradictorii, evoluţii care reclamă o extraordinară subţirime valorică. Nu cred că pretenţioşii Timişoarei ar fi câştigat în Regie dacă fotbaliştii Sportului ar fi fost cu friptura la zi, dacă arbitrul Teodor Crăciunecu n-ar fi prestat în numele tatălui. Se discută mult despre eliminarea hazoasă a lui Ginga. Dar nu se discută, din nebăgare de seamă, şi despre deciziile triste ale lui Crăciunescu, două dintre ele fiind de grea atârnare. Mă refer la faptul că Ghionea şi Nikolic au fost iertaţi de cartonaşele roşii pe care le-ar fi meritat cu prisosinţă. Nu invoc însă reaua-credinţă a arbitrului. Poate că aşa este el. Şi nici nu cred că Marian Iancu îl va acuza de tâlhărie pentru că i-a favorizat echipa. Întâmplarea care a forţat victoria Politehnicii la Bucureşti n-a lucrat şi în provincie. Dinamo şi Steaua, la Vaslui şi la Ploieşti, au meritul de a se fi ales cu nişte înfrângeri în afara oricărui dubiu. Gradatele fotbalului şi-au terfelit epoleţii cum au ştiut ele mai bine. Apărarea lui Andone a fost la Vaslui mai molcomă în reacţii chiar şi decât binecunoscutul specific local. Iar "Fălcosul", pentru a nu-şi abandona subalternii în penibil, s-a umplut şi el de spectacol atunci când a încercat să arunce găina peste gard, atunci când a căutat scuzele înfrângerii în afara adevărurilor propuse de joc. Sorin Cârţu, mai în fire decât Andone, nu s-a gândit la scuze, nu a invocat prelungiri ale ghinionului. A vorbit cinstit despre neputinţele încălţaţilor săi. Porţia de spectacol i-a fost rezervată, cuviincios şi ierarhic, patronului. Gigi Becali şi-a răscumpărat cu dobândă consistentă generozitatea de care făcuse risipă după meciurile cu Timişoara şi Urziceni. A casat toate elogiile de care se făcuse vinovat şi a trecut la repertoriul care l-a consacrat. Antrenorul care îl umpluse de respect a aterizat brusc din înalturi pe banca crimei prin incompetenţă, MM a fost pus la zid pentru că şi-a lucrat patronul la interes şi nişte jucători, cam între 2 şi 22, vor fi concediaţi în vară pentru port ilegal de echipament. Concluzia este clară. Fotbalul nostru va continua să fie unul pe înţelesul iubiţilor săi conducători.