Fratii Lumiere si surorile Noptiere

Am urmarit zilele trecute drama unui amic care-si cauta o camera de luat vederi de amatori. Nu e un incepator in materie de imagine, insa primul contact cu piata a fost destul de tulburator pentru el: camera parea sa fie preocupata de orice altceva in afara de filmat.

In primul rand facea poze. Pe care le salva pe un card atasat, dupa care le puteai transfera pe calculator prin bluetooth. Un alt model, mai ieftin, salva pe banda, iar transferul il facea prin USB. Asta daca nu voiai un film MPEG-4, care si el putea fi transferat si editat in PC pentru a fi trimis catre telefoane mobile echipate cu viewere compatibile.

M-ati urmarit pana aici? Daca da, am sa fiu crud si-am sa va spun ca, in final, omul a avut de ales intre o camera cu scanare progresiva si alta 3 CCD...

Prea multa pasareasca? Cred si eu! Dar unde sa gasesti traducatorul? Putini dintre vanzatorii magazinelor de specialitate sunt in stare sa te si lamureasca in privinta diferentei intre stabilizare optica si electronica a imaginii (exagerez, de fapt nici unul nu poate trece examenul acesta!). Iar de pe Internet se revarsa peste tine tone de caracteristici tehnice cu care nu stii de fapt sa raspunzi la o intrebare simpla: filmeaza bine sau nu?

Tocmai de aceea am sa-mi permit sa demistific un pic domeniul acesta, care intra tot mai mult in cardasie cu PC-urile noastre. Si am sa incep cu concluzia: in lumea camerelor de amatori exista doar doua modele principale: scumpe si ieftine.

Sa ma explic: ieftin inseamna sub 1.000 de euro plus taxe. Scump inseamna peste, pana la vreo 3.000 de euro. De acolo, cumparati pe riscul dumneavoastra: fie e deja o camera profesionala, fie e teapa.

Dincolo de pret, incepe marketingul. Cea mai utilizata smecherie e adaugarea de sisteme ale caror denumiri suna spectaculos si tehnicist in acelasi timp: Super Steady, Extra Night Shot, Digital Zoom. Nu va uitati la ele: toate camerele au aceleasi sisteme, doar ca-s denumite altfel in functie de producator. Si oricum sunt inutile. Filmarea pe timp de noapte, de exemplu, nu e chiar filmare, ci o colectie de cadre tremurate si neclare, care se succed la o secunda, ca la inceputul istoriei filmului. Zoom-ul digital e si el o gluma buna: imaginea marita de 100 de ori, cat promit unele aparate nu e decat o peltea de tonuri de alb si negru. Iar daca va cumparati camera de filmat pentru a face fotografii, sfatul meu e sa dati mai bine 3 milioane pe un aparat cu film. Ce scoateti cu camera (in special cea sub 1.000 de euro) nu e utilizabil la dimensiuni mai mari decat ale palmei. Nu vreti sa puneti asa ceva in sufragerie: se vad doar pixelii, nu petalele florilor din buchetul miresei.

Pana la urma, alegerea unei camere e cu adevarat simpla: luati una cu format miniDV, fara multe promisiuni pe cutie si probati-o inainte sa faceti factura. Cel mai simplu truc e sa cumparati o caseta si sa faceti turul magazinelor, rugandu-i pe vanzatori sa va lase sa trageti cateva cadre. Alegeti o imagine familiara, poate chiar figura dumneavoastra. La final, gasiti un loc in care sa faceti comparatia. E mai rapid si mai eficient decat 100 de pagini de date tehnice.
In plus, unii dintre vanzatori sunt chiar vanzatoare...

Lucian Mandruta este si producatorul emisiunii-magazin de electronice si electrocasnice "Vreau si Eu", difuzata pe Antena 1 in fiecare sambata la pranz.