Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu poate trece neobservat nici pentru un cetăţean apatic faptul că în aceste zile se discută mai mult ca de obicei despre starea Justiţiei din România. S-au pronunţat nu numai jurnaliştii şi politicienii în exerciţiu, ci şi persoane de mult dispărute din spaţiul public al ţării, cum ar fi, de exemplu, Monica Macovei
Nu poate trece neobservat nici pentru un cetăţean apatic faptul că în aceste zile se discută mai mult ca de obicei despre starea Justiţiei din România. S-au pronunţat nu numai jurnaliştii şi politicienii în exerciţiu, ci şi persoane de mult dispărute din spaţiul public al ţării, cum ar fi, de exemplu, Monica Macovei, resuscitată mediatic de o agenţie de ştiri a părintelui FNI, Sorin Ovidiu Vîntu, în semn de eternă recunoştinţă că fostul şi sinistrul ministru l-a salvat de la puşcărie.
Nu poate scăpa simplului cetăţean nici faptul că despre starea justiţiei se discută foarte critic, alături de Parlament, Justiţia fiind instituţia cea mai cotonogită din România de azi. Foarte bine că se discută despre starea Justiţiei. Foarte bine că se discută critic, chiar dacă uneori, ca în cazul lui Traian Băsescu, atacurile mărturisesc o înţelegere de tip dictatorial a Justiţiei.
Printre cele cîteva expresii marcante ale progresului realizat de o ţară pe drumul statului de drept se numără şi statornicirea unei justiţii profesionale şi independente.
Preocupîndu-ne de starea justiţiei, ne arătăm astfel preocuparea faţă de starea democraţiei din România. Numai că, aruncîndu-ne o privire, fie şi cu coada ochiului, la discuţiile din aceste zile, vom sesiza că:
1) Sporul de dezbatere a fost provocat de apropierea datei de 23 iulie 2008, cînd Comisia Europeană va prezenta Raportul de monitorizare a României.
În sine, un asemenea Raport e un fapt pozitiv. Nu strică să avem în analiza stării la care a ajuns Justiţia noastră şi punctul de vedere al unei instituţii externe. Se presupune că răceala dată de neimplicarea respectivei instituţii în tocăniţa noastră internă ar da unui astfel de document şansa de a sesiza lucruri care nouă ne scapă.
Deşi, în cazul Raportului, avînd în vedere că a fost întocmit de slujbaşii fascistului Fratini, documentul poate fi suspectat de partizanat în favoarea amicilor politici ai acestuia de la Bucureşti.
Din nenorocire, în intervenţiile din aceste zile, inclusiv în cele ale preşedintelui Traian Băsescu, Documentul pregătit la Bruxelles e văzut ca un soi de Table ale Legii.
Tot ceea ce se prefigurează deja a fi menţionat în Raport apare în România ca avînd note de infailibilitate.
Drept urmare, jurnalişti şi politicieni, în loc să abordeze problemele reale ale Justiţiei din România, se întrec în a buchisi litera Documentului.
Unii o fac din eternul nărav dîmboviţean de a vedea în tot ce vine din Vest drept un adevăr absolut, sub semnul căruia e musai să ne orînduim viaţa.
Alţii, precum şeful PD-L, Traian Băsescu, pentru a exploata Raportul în favoarea intereselor lor electorale.
A dezbate starea justiţiei din România luînd Raportul ca un soi de Table ale Legii e de două ori păgubos:
1) Din perspectiva adevăratei sale valori, cel de document elaborat de Bruxelles în cadrul unei operaţiuni de rutină.
Dacă ar fi să credem atmosferei de la Bucureşti, Raportul ar constitui o preocupare crucială la Bruxelles cînd, în realitate, atît la Comisie, cît şi la Parlamentul European, puţini ştiu că România se va confrunta la 23 iulie 2008 cu aserţiunile Documentului.
2) Din perspectiva statutului României de membru cu drepturi depline a Uniunii Europene.
România nu e în UE o ţară de mîna a doua, o biată tolerată în curtea boierilor de la Bruxelles. Drept urmare, Raportul trebuie primit fără plecăciuni, fără sentimentul că trebuie să-l considerăm infailibil.
3) Din perspectiva exigenţelor democratice.
Trebuie să luptăm împotriva corupţiei, trebuie să avem o Justiţie performantă nu de teama monitorizării sau a ameninţării cu clauza de salvgardare, ci pentru că aşa reclamă instaurarea statului de drept în România.
De secole facem legi, luăm măsuri în România, pentru că aşa ne-a cerut Înalta Poartă a Momentului, Imperiul Otoman, imperiul sovietic, Vestul.
N-ar fi oare momentul să facem legi şi să le aplicăm doar pentru că aşa cer interesele noastre naţionale?!
