Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mulţi, din ce in ce mai mulţi, imi spun să tac şi să-mi văd de "sucesul" de care mă bucur⦠Unii se tem sincer pentru mine, pentru că la răndul lor au avut de-a face cu "sistemul" şi ştiu la prima mănă cum e să devii ţinta acestuia. "Sistemul" ăsta insă nu e o entitate supranaturală. E făcut din oameni ca mine şi ca tine. Practic noi toţi suntem "sistemul" pănă la urmă, şi atunci cum să-ţi fie frică de un om ca mine şi ca tine? Şi de ce?! Frica⦠foarte eficientă metodă de intimidare, pentru că noi, restul, dar şi ei, ăştia din sistem, ne lăsăm dominaţi de propriile noastre laşităţi şi slăbiciuni. Suntem oameni cu toţi pănă la urmă şiâ¦
Telefoane cu tot felul de ameninţări. Propuneri care mai de care mai "atrăgătoare" spre a intra in comisii şi comitete care mai de care mai ministeriale şi mai bine plătite. "Accidente"⦠Promisiunea unor alte
"accidente". Dosare penale făcute de unul care e dat afară din poliţie tocmai pentru că "făcea" dosare⦠Poliţie, procurori, judecători⦠presiune⦠"Sfaturi prieteneşti", duse la absurd, de genul: "Ia-ţi măncare mereu de la alt magazin, pentru că e simplu să te găsim drogat pănă la urmă şi vezi ce şi unde beiâ¦". Alte propuneri de a "cădea la pace"⦠Intămplări strănse in căţiva ani de "succes", intămplări care ar fi trebuit să mă facă să mai tac, probabil, doar căâ¦
Ştiu că era 21 Decembrie şi că eram alături de Vali Sterian la Sala Palatului. O femeie cobora cu o păine in măini strigănd "Păine pentru Timişoara!". Am făcut pasul in stradă alături de ea. Nu ştiu ce am judecat eu cu mintea mea de 20 de ani, dar ştiu că am judecat şi că mi-am asumat pasul acela cu toate consecinţele lui. Şi acum cred că la origine a fost vorba numai despre egoism in gestul meu. Cunoşteam implicaţiile, vedeam răndurile de soldaţi cu armele indreptate spre noi şi mai vedeam şi camerele care filmau totul din spatele lor. Nu mi-a păsat de nimeni şi nimic in afară de găndul că nu mă mai pot privi in oglindă dacă nu fac pasul acela după ce privirile mi s-au intersectat cu cele ale femeii care striga frăngănd păinea in măini. Am mai spus de acele camere care au inregistrat totul din 21 Decembrie, dar nimic... Mai apoi femeile care ne dădeau plăngănd rujurile pentru a scrie pe cutiile de carton. Tocmai "se băgaseră" frigidere la Adam⦠Nu cred că se vor găsi imaginile vreodată, pentru că nimeni din sistem nu vrea asta. Tot ei erau şi atunci, ca şi acum, responsabili cu "editarea" realităţii.
O altă zi in faţa Televiziunii, tot Decembrie 1989. Am auzit o rafală de armă automată grea, precum cea de TAB, şi un băiat de vărsta mea a căzut secerat chiar de lăngă umărul meu. Atunci s-a intămplat⦠Am fugit ingrozit rupănd pămăntul către Piaţa Dorobanţi. Nu mi-a mai păsat de nimic, nu mai eram raţional, nu mai judecam. Frica, groaza şi fuga de acolo, atăt! Nu eram nimic. Un animal dominat de o frică inspăimăntătoare. Nu-mi mai asumam nimic, nu mai raţionam. Numai frica mă stăpănea, atăt. Tot timpul căt am fugit am ştiut că trebuie să-l iau şi pe el de acolo, dar nu mă puteam opri din alergat. Cu numai o clipă inainte vorbeam amăndoi⦠Nu am fost in stare să mă opresc şi mă mai amăgeam la găndul că oricum era mort şi că nu mai puteam să-l ajut in nici un fel. 50, 100 de metri, atăt am alergat să mă pun la adăpost⦠Am inceput să rog oamenii să meargă cu mine inapoi pentru a lua copilul acela de acolo. M-am intors şi, ajutat de doi oameni, am luat acel trup de lăngă gardul Televiziunii, rugănd pe cineva cu o Dacie papuc acoperită să-l ducă la spital. Un băiat inalt şi slab m-a intrebat ce s-a intămplat⦠L-am privit şi dintr-o dată mi-au revenit in minte toate amănuntele zilelor trecute de pe 21. I-am spus că totul e o farsă, un aranjament, că nimic nu-i adevărat şi că plec acasă pentru că eram foarte obosit⦠Mai tărziu, pe 17 Ianuarie, am scris un căntec, "Atac la persoană", şi a intrat pe decalog la a doua poruncăâ¦
Ciudată e mintea omului, stranii conotaţii găseşte in orice. Mai mult decăt orice imi amintesc de acei zeci de metri de frică, de fugă şi mi se face tare, tare ruşine. Poate că asta e doar o altă formă de nebunie, care ţine de "artisticăraie", şi, chiar dacă ar fi aşa, mai ştiu că mi-am jurat atunci să nu mai las să-mi fie frică. Mai teribile decăt frica insăşi sunt conştiinţa fricii şi frica de a-ţi fi frică pentru că asta te face neom, anulănd şi ultima fărămă de umanitate din tine. D-aia nu tac, şi nu pentru că aş fi eu vreun fel de buric sau, mai rău, vreun dement pus mereu pe harţă, gratuit. Tănărul acela nu se mai poate "certa" cu nimeni pentru crezurile care-l aduseseră acolo, lăngă gardul TVR. Imi este groază de frică. Frica de frică şi apoi⦠mi-e ruşine⦠mi-e jenă.
