Frica de a nu iubi

Sunt oameni care cred ca iubirea-i o slabiciune, de care-i mai bine sa te feresti. Sunt oameni care nu pronunta cuvantul "iubire" si oameni care, auzind cuvantul, se simt cuprinsi de jena, de dispret sau de neliniste. Unii dintre ei, mai devreme sau mai tarziu, vor gandi "eu nu iubesc, ce rost ar fi avut iubirea, mi-ar fi distrus viata si mi-ar fi deranjat planurile", dar tot ei se pot trezi goi in fata unei vieti la fel de goale. Nu-i deloc simplu si nici usor de recunoscut ca tu esti cel care nu iubeste. Majoritatea oamenilor se servesc de un drum ocolitor, de o cale la indemana pentru a-si ascunde propriilor priviri absenta iubirii. Concluzia "eu nu iubesc" este greu de acceptat, de mestecat, de inteles si, mai greu pare de inteles faptul ca aceasta simpla recunoastere e primul pas catre vindecare. Oamenii proiecteaza lipsa lor de iubire asupra celorlalti, asupra partenerilor de viata in mod special, asupra copiilor, a parintilor, a guvernelor, a lumii intregi si asta pentru ca-i mai usor de acceptat lipsa de iubire a altora decat propria ta incapacitate de a iubi. Din aceasta "proiectie uriasa" se naste suferinta uriasa, din care noi, oamenii, nu stim cum sa iesim. Unii o evita prin stimulente, de tipul alcoolului, a drogurilor, a medicamentelor, altii o tin in frau prin invinovatirea continua si bolnavicioasa a celorlalti, unii o intretin prin crize si conflicte, dar in toate aceste manifestari nu-i altceva decat frica de a intelege ca tu esti cel care nu iubeste.

Frica de a nu iubi e o boala masiva, mareata, teribila, o boala care ne face pasionali si distructivi, nefericiti si, in acelasi timp, sclavi ai unor emotii devastatoare. Frica de a nu iubi produce efecte zdrobitoare si ne tine inconstienti, ne creeaza realitati pline de suferinta si ne boicoteaza trairea fericita a experientei noastre de viata. Cand invinovatim pe altcineva de lipsa de iubire se poate sa proiectam lipsa noastra de iubire asupra unui "subiect" exterior noua. E mai usor de suportat sa nu te iubeasca altul, desi te umpli de naduf, de gelozie si de suferinta si nu stii ca ar putea fi simplu, chiar usor sa accepti ca se poate ca tu sa fii cel care nu iubeste. Iar daca-i asa, sa nu te sperii, sa nu-ti lasi mintea sa-ti repete ca esti un om rau, incapabil si egoist, nici sa crezi ca ar fi vreun merit maret in simpla recunoastere si constientizare a faptului ca "tu nu iubesti". Vindecarea sentimentului de a nu iubi trebuie sa devina tinta ficaruia dintre noi intr-o viata, dar veti intreba: cum sa fac pentru ca eu sa iubesc? Cum sa scap de acela din mine care nu iubeste, de egoistul din mine, de cel care sufera, de cel care vede atata suferinta in lume?

A iubi este doar o problema de concentrare a atentiei in sens pozitiv. A nu iubi e problema de concentrare a atentiei, a mintii noastre spre lucrurile negative. Noi iubim pe masura ce apreciem si ne obisnuim sa observam mai mult lucrurile placute si bune decat pe cele negative. A nu iubi nu-i o stare naturala, reala a fiintei, a sufletului omenesc, e doar o creatie a mintii in relatia cu diferite experiente de viata. Iubirea-i reala, lipsa de iubire e un vis mental. Cu totii putem simti mai multa iubire pentru un partener de viata de indata ce ne gandim la toate lucrurile pe care le admiram, ne plac, ni se par frumoase sau deosebite la el. A iubi e usor, dar pana acolo trebuie sa trecem prin frica fantastica de a fi lipsiti de iubire, care-i doar... alegerea mintii de a dezaprecia.