Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deunazi, aflat la Sighet, Traian Basescu a spus ca aforismul lui Kundera, "Daca vrei sa ucizi un popor, omoara-i memoria", ar merita sa fie inscris pe frontispiciul Parlamentului. Trec repede peste faptul ca frontispiciile sunt afara, deasupra intrarilor (e un obicei al lor) si ca parlamentarii nu pot avea in fata citatul respectiv, cand voteaza, decat daca ies ritmic din cladire. Dar de ce se ocupa presedintele cu ornamentatia legislativului?
Un stat vlaguit de lupte sterile ar trebui sa-si doreasca refacerea puterilor. A tuturor puterilor, trei la numar, independente si aflate in cooperare, spre binele natiunii, asa cum scrie la lege. Din pacate, e greu de spus ce-si doreste astazi statul roman. Cine il reprezinta pe el, de fapt? Cine vorbeste, autorizat si credibil, in numele sau? Spectacolul la care asistam e cel putin bizar. Traian Basescu se erijeaza zi si noapte in purtatorul de cuvant al unui stat ale carui institutii au adesea altceva de spus decat el. Asta nu-l impiedica pe presedinte sa dea sfaturi, sa ia masuri si sa promita acolo unde nu are competente. Iar acest sport extrem, la limita Constitutiei, nu mai pare sa mire pe nimeni, nu mai naste nici o contrareactie cu adevarat semnificativa. Seful statului stabileste inclusiv ceea ce e legal sau ilegal. Hotaraste, direct sau prin intermediari, chiar si temele pe care le avem de dezbatut. Deunazi, aflat la Sighet, Traian Basescu a spus ca aforismul lui Kundera, "Daca vrei sa ucizi un popor, omoara-i memoria", ar merita sa fie inscris pe frontispiciul Parlamentului. Trec repede peste faptul ca frontispiciile sunt afara, deasupra intrarilor (e un obicei al lor) si ca parlamentarii nu pot avea in fata citatul respectiv, cand voteaza, decat daca ies ritmic din cladire. Dar de ce se ocupa presedintele cu ornamentatia legislativului? Nu suna mai bine acest citat la sediul unor institutii pe care chiar le poate controla legal? Cum ar fi serviciile de informatii, de pilda? Sa nu mai punem insa atatea intrebari. In fond, presedintele face si promisiuni in numele Parlamentului. A asigurat-o public pe Monica Macovei ca "vom trece prin Parlament si ANI, draga ta ANI". Dupa care, acelasi presedinte a indicat clar, direct si precis pe cine anume trebuie sa voteze membrii CSM drept nou presedinte. O zi mai tarziu, a recunoscut ca a facut o gafa. Nu a fost nici o gafa. Am avut de-a face, pur ?i simplu, cu o incalcare a legii. Ar fi trebuit ca acest incident straniu sa faca obiectul a numeroase dezbateri si proteste. Nu a fost cazul. Seful statului ne-a oferit, rapid, un alt subiect de dezbatere pe placul sau. Evident, ma refer la biletelul colorat pe care Tariceanu i l-ar fi trimis cu un an si jumatate in urma pentru a interveni in favoarea lui Dinu Patriciu. (Stim cu totii ca misivele care incep cu "Draga Traiane" se trimit oficial si se inregistreaza la Cancelaria Presedintiei, in a sa fel incat sa le vada si Elena Udrea, un om de incredere al premierului...) Povestea in sine insa e perfecta. Stranie, contradictorie, misterioasa, numai buna sa ocupe spatiul dezbaterilor televizate zile in sir. In locul unei discutii despre felul in care presedintele ia tot mai mult locul celorlaltor institutii ale statului, de pilda. Sau despre felul in care facem primii pasi in Uniunea Europeana. Aforismul lui Kundera a facut istorie pentru ca e fertil. El poate genera alte sentinte, cu egala valoare de adevar, ce pot fi afisate ici si colo, pentru a ne da indicatii. De pilda: "Daca vrei sa ucizi un popor, omoara-i institutiile".Citește pe Antena3.ro
