x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Frunzăverde denunţă statul poliţienesc

Frunzăverde denunţă statul poliţienesc

de Petru Calapodescu    |    28 Mar 2012   •   08:35

Demisia lui Sorin Frunzaverde din PDL chiar nu surprinde. Nici faptul ca, odata cu el, pleaca o multime de primari si de parlamentari portocalii, iar gripa de primavara se va extinde. Deja se anunta alte si alte parasiri ale unui barcaz gaurit, cu tot cu capitanul in degringolada si cu seful lui de echipaj, complet zapacit. Evenimentele s-au conturat treptat, mai ales in ultimii doi ani, de cand PDL orbecaie ca un betiv agresiv, nestiind nici unde-i poteca, nici cu cine sau de ce are a se rafui.

Tot mai mult si mai iritant, insuportabil chiar, pentru intreaga societate, gasca lui Boc, incapabila sa administreze tara, a cautat sa o stapaneasca brutal, prin masuri economice si sociale talharesti, prin praduirea fatisa a banului public, incercand sa impuna un model de stat politienesc, de tipul celui pe care profesorul Marga il definea ca fiind un mussolinism de inceput, cu vadite tendinte de degenerescenta inspre autoritarism, inspre dictatura. Tipic, de altfel, economiilor emergente.

Nu este vorba de un stat politienesc ce se exprima doar cu batele jandarmilor, ce inmoaie oasele unor adolescenti care acuza potlogariile din fotbal, ori fugaresc prea putinii protestatari de la Universitate, ci despre o structura politica mult mai ampla si mai complexa, gandita si formata in asa fel, incat sa striveasca din fasa orice murmur, orice opozitie democrata. Sa juguleze treptat si dur orice drepturi economice si sociale, pe care cetatenii si le mai regasesc doar in paginile Constitutiei, mototolite de cativa ani de o Coalitie de guvernare construita de chiriasul de la Cotroceni dupa chipul si asemanarea sa. Si preocupata ca, prin abuz si masuri discretionare, sa-si ingrase propria si corupta piramida, formata din vechili de partid si neamurile lor, din clienti politici si din oricine cotizeaza cat si unde trebuie.

Chintesenta a acestui mod de a guverna este inversunarea cu care, la ordinul lui Traian Basescu, Puterea s-a cramponat de distrugerea sistematica a orice ar avea si cea mai mica tangenta cu responsabilitatea statului social fata de soarta cetatenilor sai. Un mod arbitar si salbatic de a exercita puterea, care a starnit reactii, din pacate, pana acum, putine si slabe, chiar si in interiorul PDL.

Sorin Frunzaverde nu e un disident. E insa o voce clara si o minte lucida. Sunt cativa ani de cand, in forurile partidului si in alte imprejurari, a cerut sa se renunte la un centralism hulpav, la distribuirea abuziva a resurselor. De cand a atras atentia ca trebuie reduse drastic fondurile administrate anapoda de Elena Udrea. De cand a sustinut ca repartizarea portofoliilor nu are ca argument competenta si onestitatea.. De cand afirma ca PDL, unde nu se intelege ca "Nu Romania din Primaverii e cea adevarata", se face vinovat de haos administrativ, de vrajba politica, de inapetenta pentru dialogul cu opozitia, cu populatia, de manopere politienesti.

A fost, poate, mai transant ca altii. Dar nu singurul, si alti lideri rabufnind (Cezar Preda, Cristian Preda) insistand ca trebuie pus piciorul in prag, ca Boc - fie spus, a fost la fel de sef de partid, ca si premier, in fapt nefiind decat o biata goarna a lui Basescu - nu-i capabil de dialog si ca ar trebui demis de un congres extraordinar. Bun, or sa-l demita. Si pe cine pun in loc? Pe Elena Udrea? Pe Gelu Visan sau Alin Popoviciu? Pe Baconschi ori pe Sulfina Barbu? Cineva afirma ca, pentru PDL, pentru Putere in general, seismul produs de Frunzaverde e "inceputul sfarsitului". Cred ca nu ma hazardez, daca o sa spun ca e, pur si simplu, sfarsitul. Ce urmeaza va fi o agonie. Mai lunga sau mai scurta.

×