Fumez, adica pierd

Fumatorii trag in piept nu doar aroma deosebita, ultramoderna a ultimului model de tigari Cutare, ci si societatea: traiesc mai putin, produc mai putin. In loc sa traga la saiba inca o teava, deschid pachetul si mai sudeaza o tigara. Rusine!

Ce-ati zice daca cineva si-ar face un ONG cu o singura misiune: sa se asigure ca si anul asta mor de cancer la plamani zece mii de oameni? Ce-ati zice sa vedeti un activist luptand pentru dreptul oamenilor de a-i otravi pe toti ceilalti aflati pe o raza de cinci metri de masa lor in restaurant? Ce-ati zice sa-l auziti laudandu-se cu faptul ca prietena accepta sa inhaleze gudroni, nicotina si mai stiu eu ce alti produsi de ardere, doar pentru beneficiul de a imparti patul cu el?

Eu as zice ca un asemenea om nu exista. Insa un articol de ziar m-a contrazis ieri. Exista si lucreaza. ONG-ul lui are in titlu cuvantul "libertate" si in misiune lupta cu cei care se pregatesc sa interzica fumatul in spatiile publice.

Omul e roman si sunt sigur ca are avocat, asa ca scriu cu grija. Acest gen de activism apare mai peste tot pe glob pe unde companiile producatoare de tutun decid sa deblocheze bugete pentru a influenta opinia publica. In acelasi timp, in mai toate statele civilizate, legislatorii se pregatesc pentru interdictii in privinta fumatului. Nu e o toana sau un inceput de dictatura, ci o necesitate economica: pur si simplu viciul asta pune o povara prea mare pe asigurarile de sanatate. Toate operatiile, medicamentele, scaunele cu rotile si sicriele de stejar ne costa prea mult. Fumatorii trag in piept nu doar aroma deosebita, ultramoderna a ultimului model de tigari Cutare, ci si societatea: traiesc mai putin, produc mai putin. In loc sa traga la saiba inca o teava, deschid pachetul si mai sudeaza o tigara. Rusine!

Acum sa fac o marturisire: am fumat. Cand m-am lasat, fumam chiar trei pachete pe zi. O parte din timpul meu de fumator l-am petrecut in Statele Unite, in momentul in care interdictiile abia intrau in vigoare. Si-mi aduc aminte cat era de enervant sa fii nevoit sa iesi in afara cladirii de zece ori pe zi, in ploaie, ninsoare sau canicula. I-am blestemat si eu pe ticalosii de la primarie, pe guvernator si pe politicieni. Insa in acelasi timp imi aduc aminte bine ce am castigat atunci cand m-am lasat. Nu, nu sanatate, forma fizica (sau kilograme in plus). Am castigat timp, din care am putut face bani.

"Da, dar de fapt o sa pierdeti bani!" - asta e argumentul celor care se lupta cu interdictiile. Ei se bazeaza pe sustinerea proprietarilor de restaurante, care si-au facut socoteala ca, daca oamenii nu vor mai putea fuma, nici nu vor mai veni sa manance. Aparent logic, cu o singura observatie: daca toate restaurantele vor opri fumatul in acelasi timp, unde naiba o sa se duca oamenii care oricum merg la restaurant? Acasa, la cuptorul cu microunde?

Exista si raspunsuri bazate pe statistici la intrebarea asta: business-ul nu se pierde, ba chiar creste usor, pentru ca nefumatorii incep sa iasa mai mult. Ei da, aceiasi nefumatori care au mai mult timp sa munceasca si deci sa castige in plus, ca sa-si ia si salata, nu doar friptura. E un efect studiat cativa ani pe diferite comunitati in Statele Unite - unde deja fumatul incepe sa se ascunda in straturile inferioare ale societatii. Nu pentru ca Big Brother a decis asa, ci pur si simplu pentru ca nu mai e un obicei trendy, la moda, cool.
Cat priveste Romania si activistii nostri protutun, am un singur sfat: la analize cu voi! Da’ sa vi le faceti pe toate: si la doctor, si la economist!