Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un bilanţ al anului 2008 nu ar putea trece peste marea reuniune a G 20 desfăşurată către finele anului trecut la Washington.
Ca imagine, aceasta de la Washington a fost un mare succes al Uniunii Europene, care a participat şi prin membrii ei din G 7 (grupul ţărilor industrializate), şi ca entitate instituţională în sine. Uniunea Europeană a venit la reuniune cu un pachet de măsuri coordonat, solid şi de largă cuprindere. N-au existat practic probleme pe care criza actuală să le fi ridicat şi care să nu fi fost abordate de planul Uniunii Europene şi prevăzute cu o propunere de tratament: transparenţă pe pieţele financiare; sisteme de prevenire a riscurilor pentru fondurile de investiţii de risc ridicat; rol central al FMI "într-o arhitectură financiară mai eficientă"; supravegherea agenţiilor de rating şi a teritoriilor off-shore; convergenţa normelor de contabilitate; cod de reguli pentru evitarea asumării unor riscuri mari; extinderea supravegherii pe pieţele financiare. Cam tot ce a generat criza financiară şi-a găsit evidenţiere în planul Uniunii Europene, precum şi un antidot în concepţia europeană. Nu s-a lăsat mult spaţiu de manevră pentru propuneri de agendă şi de măsuri din partea altora. Condiţii în care totul s-a transformat în a se vedea, până la urmă, cât din planul Uniunii Europene este împărtăşit la nivel global.
Ţările emergente nu au avut decât a se alinia la propunerile Uniunii Europene, prin însuşi conţinutul acestor propuneri, precum şi prin faptul că restructurările vizate creau oportunităţi pentru nou-veniţi. Aşa că, şi fără să se vrea, sfidarea a fost aruncată Americii. Uniunea Europeană a cerut oficial (şi nu mai vorbim în subtext) o restructurare din temelii a sistemului financiar internaţional, bazată pe introducerea de reglementări şi supravegheri puternice din partea statelor sau a unor structuri internaţionale împuternicite de guverne. Statele Unite au spus şi spun da unei reforme a sistemului financiar internaţional, dar nu unor reglementări care să constrângă piaţa liberă, deşi nu au pregetat să implice masiv statul când s-a ajuns în situaţii de criză. Îi este însă greu Americii să renunţe la sistemul financiar speculativ, de sub oblăduirea aşa-zisei pieţe libere, pentru că acesta îi furnizează 10% din PIB şi mai ales prin acesta extrage substanţă economică din restul ţărilor lumii, fie slabe, fie chiar puternice. Sistemul financiar este într-un fel cheia puterii Americii. Preşedintele atunci în exerciţiu, Bush, nici nu se putea angaja într-o reformă substanţială a sistemului financiar internaţional, în măsura în care problema revenea în sarcina preşedintelui ales, Obama. Despre acesta se spune că ar putea deschide calea reabilitării rolului statului pe pieţele financiare, dar totuşi în America regulile în domeniul financiar nu sunt făcute de preşedinte.
Astfel, ceea ce a rămas din propunerile Uniunii Europene a fost, pe de o parte, transparentizarea pieţelor financiare şi controlul mai strict al riscurilor de pe acestea şi, pe de altă parte, reforma, cu atribuirea unui nou rol, a instituţiilor financiare internaţionale (îndeosebi a FMI). Dar capitalurile speculative şi teritoriile off-shore rămân deocamdată în afara vreunei reglementări. Iar "capitalismul reglementat" cerut de preşedintele francez, Sarkozy, urmează să mai aştepte.
Dar o primă schimbare majoră pe termen lung determinată de criza financiară şi economică globală s-a produs: este vorba chiar despre întrunirea grupului numit al celor 20 (G 20), care nu semnifică nimic altceva decât aducerea la masa discuţiilor şi deciziilor mondiale a ţărilor emergente mari, în frunte cu grupul zis BRIC (Brazilia, Rusia, India, China). Evident, nu criza în sine le-a adus la masa puterii mondiale, ci dezvoltarea lor din deceniul din urmă, dar criza nu numai le-a grăbit această aducere, dar le-a şi pecetluit recunoaşterea ca interlocutori ai puterilor consacrate. Ordinea economică mondială nu s-a schimbat în urma reuniunii G 20 de la Washington, dar noile reglementări care vor fi stabilite inevitabil, deşi, evident, treptat-treptat, nu vor putea să nu ţină cont de interesele nou-veniţilor la masa puterii.
