Bombardamentele ar fi trebuit să îl potolească pe Gaddafi, iar pe cei loiali lui ar fi trebuit să-i convingă să-l părăsească. Unii dintre oficiali şi militari au început să dezerteze şi să adere la mişcările rebele. Dar tocmai pentru că alţii rămân dedicaţi lui Gaddafi, iar trădarea colonelului nu este în "masă " provoacă frisoane: câţi dintre dezertori nu sunt, de fapt, decât nişte infiltraţi printre rebeli? Grupările acestora din urmă nu au coerenţă, de multe ori, în operaţiunile pe care le derulează şi, firesc, nici forţa unei armate regulate. Coagularea grupărilor anti-Gaddafi nu-i exclus să fie făcută pe scheletul opoziţiei cu care se luptă colonelul înainte de izbucnirea mişcărilor de protest, Al Qaida. Celulele teroriste au ocazia, pe viu, să câştige simpatia populaţiei asuprite de Gaddafi şi, până una alta, să intre în posesia unei cantităţi însemnate de armament, şi din depozitele Armatei libiene, dar şi din "darurile " coaliţiei livrate libienilor pentru a se apăra. De asemenea, nu poate să nu fie luată serios în seamă temerea că Gaddafi are în depozitele sale arme de distrugere în masă, biologice şi chimice, pe care le-ar folosi într-o situaţie pe care ar considera-o extremă. Mai departe, temerile se extind şi asupra posibilităţii ca Al Qaida să "intercepteze " astfel de arme.
Rezoluţia ONU se referă doar la impunerea unei zone de restricţie aeriană, deci trupelor terestre nu le este permisă intervenţia. Având în vedere evoluţiile de pe teritoriul libian apare fireasca prezenţă în zona de conflict a forţelor speciale şi ale serviciilor de informaţii ale coaliţiei pentru a fixa ţintele avioanelor, a antrena luptătorii anti-Gaddafi, a detecta armele biologice şi chimice, a convinge militari şi oficiali ai regimului să-l abandoneze pe Gaddafi şi a încerca să limiteze expansiunea Al Qaida şi a altor organizaţii şi curente islamiste şi extremiste. De aceste obiective este conştient şi Gaddafi şi se va raporta, în primul rând, la cei care îl urmează încă şi care s-au bucurat o perioadă îndelungată de privilegii majore şi, de asemenea, pe o parte a populaţiei ce-l doreşte mai departe la putere. În acelaşi timp, în ultima perioadă este foarte posibil ca Gaddafi să fi aruncat în luptă sume imense de bani pentru mituirea multor personaje cheie, precum şi a şefilor de triburi, deosebit de importanţi în complicata stratificare socială libiană.
Toate aceste lucruri amână deznodământul la Tripoli, incertitudinile se adâncesc pentru că nu se prefigurează deocamdată profilul unui înlocuitor al lui Gaddafi, iar tabloul local poate indica un război civil. Pe lângă negocierile pe care le-a lansat pe diferite canale şi dezinformările aferente, care să-i garanteze viaţa şi măcar în parte averea, Gaddafi pare să mizeze, în ultimă instanţă, şi pe atragerea coaliţiei într-o intervenţie oficială în Libia, pentru a arăta, propagandistic, că bombardamentele internaţionale nu-l impresionează. Dar forţele aliate nu ar mai avea de luptat cu o armată, ci cu o multitudine de entităţi răspândite pe tot teritoriul libian şi nimeni nu le va mai putea diferenţia.
Nimeni nu ar mai fi în stare să vada care celule sunt ale Armatei libiene, care sunt Al Qaida, care sunt bande puse pe jaf etc. Or, Gaddafi îşi doreşte să sperie coaliţia internaţională cu acest lucru, pentru că miile de grupări ar transforma Libia într-un nou Irak, iar numărul morţilor printre militarii coaliţiei ar fi foarte mare, ceea ce nu-i bine deloc în anii electorali din ţările occidentale.
Citește pe Antena3.ro