Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În poveştile lui Ion Creangă când se vorbeşte de galbeni, se discută de bani. Boierul spune despre cocoşul care a găsit punguţa: “Am să-l dau în haznaua cu bani; poate va înghiţi la galbeni, i-a sta vreunul în gât, s-a îneca şi-oiu scăpa de dânsul”.
Ciudat este însă că noi ştim astăzi că banii nu sunt monede din aur, precum galbenii, ci bucăţi de hârtie (sau de polimer). Ce legătură are metalul galben cu banii? De mult de tot, pe vreme când politicienii nu tulburau echilibrul economic, banii circulau sub formă de lingouri şi monede de aur. Pentru a le păstra în siguranţă oamenii au inventat nişte hârtii care să ateste proprietatea asupra banilor din aur, aşa cum existau şi certificatele asupra acţiunilor. Aşa au apărut nişte titluri de proprietate asupra unor cantităţi specificate de aur, depozitate la bănci. Şi coexistenţa banilor propriu-zişi (monede de aur) şi a substitutelor monetare (bilete de bancă) nu afecta oferta totală de bani.
Problema este că aşa cum în limba română se spunea la bani galbeni, în franceză ei se numesc argent - argint. De ce se confundă bancnotele cu banii propriu-zişi am aflat, dar de ce vorbim de argint şi nu tot de aur? Pentru că era bimetalism. A fost şi îin România. Iar mărturie stă faptul că banilor nu li se spune doar galbeni, ci şi arginţi. Anul 1867 aduce înfiinţarea sistemului naţional monetar, instituind bimetalismul. Adică, leul era o monedă cu etalon 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur.
La începutul-începutului argintul şi aurul au pornit de pe poziţii egale: 1 la 1. Dar în cadrul bimetalismului Legea lui Gresham a decis păstrarea aurului. Regula formulată de economistul englez în secolul XVI spune că atunci când două monede circulă concomitent pe o piaţă publicul o va considera pe una bună şi pe cealaltă rea.
E adevărat că la baza acestui deznodământ n-au stat doar factori psihologici, fiindcă descoperirea unor cantităţi apreciabile de metal alb-lucios în cele două Americi a făcut ca raportul dintre aur şi argint, stabilit prin lege, să nu mai corespundă cu valoarea reală.
În fine, cea care s-a cramponat cel mai mult de bimetalism a fost Franţa. Dar bineînţeles că dacă în zilele noastre raportul de preţ dintre aur şi argint este de 1 la 74 şi nu de 1 la 15,5 cum s-a stabilit în 1803, bimetalismul nu avea cum să reziste.
Franţa s-a încăpăţânat însă să păstreze ambele metale ca bază a sistemului şi în 1865 a încercat să găsească susţinere printr-o uniune monetară cu Belgia, Italia, Elveţia şi Luxemburg - Uniunea Monetară Latină. Acestora li s-au alăturat Grecia, Spania, România, Austro-Ungaria, Bulgaria, Venezuela, Serbia, Muntenegru şi San Marino.
România a renunţat la bimetalism în 1890, în favoarea etalonului aur. Galbenii au bătut arginţii! Dar şi galbenii aveau să lase, la rândul lor, locul bancnotele pentru că pe piaţă ajung să circule doar titlurile de proprietate (bancnotele), fără proprietate (aurul). Chiar dacă tipărirea mai multor bancnote şi oferirea lor cu împrumut nu-i face pe oameni mai bogaţi. Funcţia originară a banilor e cea de a mijloci schimburile...
Citește pe Antena3.ro
