Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Filozoful şi misticul Omraam Michael Aivanhov spunea că ”gandurile care ne străbat nu sunt abstracţii, sunt entităţi însufleţite. De aceea ar trebui să vă arătaţi conştienţi şi să le supravegheaţi. Unele sunt precum copiii pe care trebuie să-i hrăneşti, să îi speli, să îi instruieşti; ele se agaţă de voi fără ştiinţa voastră, vă iau forţele, vă epuizează. Altele merg în lume ca să fure, să jefuiască, să prădeze, dar cum există o ”poliţie” spirituală, ea vă găseşte ca să vă facă să înţelegeţi că deveniţi responsabili de pagubele pe care aceşti copii le-au produs. Atunci sunteţi purtaţi prin faţa unor tribunale invizibile şi sunteţi condamnaţi la plata unor daune şi interese, aceste plăţi sunt necazuri, tristeţi, amărăciuni. Deci, de acum înainte, trebuie să lucraţi ca să formaţi prin gandurile voastre copii angelici, divini, care vă vor înconjura şi vă vor aduce numai binecuvantări”! (”Ganduri pentru fiecare zi; ED. Prosveta).
Gandurile sunt vii; nu le vedem decat în noi înşine, ele ne par imateriale şi aşa sunt în mintea noastră, dar – iată – misticii ne spun că gandurile noastre se materializează. Ele sunt ”copiii noştri lăuntrici”, unii ne epuizează, alţii ne întristează şi ne fac necazuri, alţii sunt nişte copii divini, care ne aduc binecuvantări. Gandurile noastre pot face pagube în lume, dar întotdeauna vom achita nota pentru ele şi nota noastră de plată se regăseşte în emoţiile, în trăirile nefericite pe care suntem obligaţi apoi să le suportăm. Să ştim că noi suntem părinţii propriilor noastre ganduri, creatorii lor şi nu victimele lor e o conştientizare care ne poate schimba viaţa. Aţi putea să obiectaţi printr-o observaţie pe care un scriitor mi-a făcut-o într-o zi, cand conversam tocmai pe acest subiect; ”E evident că gandurile nu se materializează; dacă eşti în deşert, ţi-e sete şi te gandeşti că este apă, nu apare apă”! Ei, bine, el spunea că gandurile nu se materializează instantaneu, nu apare apă dacă te gandeşti la apă, nici bogăţia nu apare de îndată ce te gandelşti la ea, nici iubirea nu se iveşte magic doar fiindcă ai un gand de iubire! Aşa poate privi mintea noastră şi, la prima vedere observaţia ei e corectă. Dar poţi merge prin deşert cu speranţa că vei găsi apă şi speranţa, încrederea, rugăciunea, ”nădejdea”, cum spune Biblia, devin copiii divini din mintea ta, copiii care-ţi aduc binecuvantarea imediată în propria ta trăire. Nădejdea că există undeva apă te ajută să mergi, să păşeşti mai departe, îţi dă forţa şi energia necesară să cutreieri deşertul şi, cine ştie, poate că nădejdea se materializează în clipa în care te întalneşti pe drum cu o caravană, cu un izvor sau chiar te trezeşti intuitiv luand-o pe drumul care te scoate din deşert.
Gandurile noastre se materializează instantaneu, dar o fac în lăuntrul nostru; le resimţim sub forma trăirilor frumoase, a celor înălţătoare, a iubirii, a milei, a compasiunii, a bucuriei sau, dacă sunt ”copii care jefuiesc”, le resimţim sub forma disperării, a suferinţei, a deziluziei, a deprimării, a fricii, a maniei. Aşadar, suferinţele noastre lăuntrice sunt consecinţe ale faptului că îngrijim în noi copii care se duc în plan subtil, acolo unde nu există timp şi spaţiu, acolo unde nu este separare, să jefuiască. Legea spirituală face ca aceşti copii care jefuiesc să se întoarcă la părinţii lor sub forma presiunii emoţionale, a tensiunii, a disperării, a uratului interior. Cand ne simţim mizerabil în lăuntrul nostru, ne-am putea pune două întrebări ce ne vor duce către eliberarea de sub presiunea propriei trăiri; ”ce şi cum am gandit pană acum de vreme ce mă simt atat de rău(chiar dacă mergi prin deşert, orice s-ar întampla în viaţa ta şi crezi că te chinuie!)?” Apoi, ”cum aş putea gandi pentru ca în mine să simt binecuvantare şi frumuseţe”? Trăirile noastre sunt creaţiile gandurilor noastre. Oricand le putem schimba, asta-i vestea cea mai mare dintre toate. De îndată ce ne punem copiii divini în slujba noastră, jefuitorii se retrag şi noi simţim prospeţimea existenţei, nădejdea că vom găsi apă în deşert şi, mai devreme sau mai tarziu, nădejdea noastră ne va duce spre...sursa de apă. Unde-i apă e viaţă şi unde-i viaţă e şi Dumnezeu!
