Gânduri şi sentimente care se transmit

Mediul în care respirăm în fiecare zi ne inspiră, ne înalţă, ne coboară, ne zdruncină nervii or ni-i alintă. Şi nu doar simpla prezenţă fizică a oamenilor are o asemenea putere asupra noastră. Fără gândurile, fără sentimentele şi fără trăirile sale interioare, un om ar fi ca o cutie goală. Ar fi doar muşchi, piele, oase, neuroni, sinapse şi organe. Fără ca o persoană să gândească, să simtă, să vorbească, lumea ar fi ca un tărâm pe care nu se întâmplă nimic. Nemişcată şi inconştientă de ea însăşi, ar sta aşa, înmărmurită în propria in­conştienţă, iar mediul ar fi ca un pietroi lipsit de orice semnificaţie.

Cât de limpede devine faptul că lumea noastră se exprimă prin ceea ce conţine în interior! Că mediul din jurul nostru nu este compus din corpuri inerte şi din pietre, cât din gânduri, sentimente şi cuvinte. Că aceste gânduri şi sentimente creează... lumea aşa cum este ea. Un om nervos creează un mediu inflamat, o stare de spirit bolnăvicioasă şi absurdă, pe când un om bine dispus transmite buna dispoziţie în jurul său. Tot ce trăim în interior devine contagios. Puterea trăirii interioare determină şi puterea de conta­giune. Dar fiecare puls de gând, fiecare zvâcnet de sentiment desenează un fel de tablou nevăzut al gândurilor şi al sentimentelor noastre. Acesta este perceput inconştient de fiinţele din jur. Cei mai sensibili dintre oameni percep instantaneu, chiar la distanţe inima­ginabile, gândurile ce se îndreaptă spre ei. Toate acestea apar în interiorul lor ca gânduri şi sentimente personale.

Oamenii poartă o luptă acerbă cu gândurile de suferinţă, de durere, cu neliniştile şi fricile pe care le absorb din minţile celor care-i înconjoară. Adesea ei sunt răpuşi de gân­direa toxică şi înfricoşătoare a mediului în care trăiesc! Într-un mediu în care oamenii gân­desc unii despre alţii tot ce-i mai grav, lipsa de spe­ranţă şi deprimarea, frica şi suferinţa dănţuiesc un dans abstract şi absurd al bolii, al durerii şi al disperării umane. Ceea ce gândim despre oamenii din jurul nostru contează. Ceea ce  simţim contează. Trebuie să ne trezim din acest somn al inconştienţei şi al întunericului, al iraţionalităţii şi al suferinţei, să fim responsabili de momentele în care creăm binele altui om sau suferinţa lui. A gândi responsabil, a modifica mintea noastră negativă, a transmite curaj, speranţă şi încredere, bucurie şi dragoste oamenilor din jurul nostru înseamnă a crea destinul lor.

Cu toţii absorbim gândurile şi sentimentele ce­lor din jurul nostru. Nu-i deloc simplu atunci să ne strecurăm prin plasa uriaşă a negativi­tăţii, dar – dacă înţelegem ce ni se întâmplă – alegem să devenim căutători ai gândurilor luminoase. Alegem să ne rugăm, să iertăm în interior gândurile pe care le auzim ca fiind ale noastre, să implorăm lumina bucuriei să coboare peste noi. Şi în acest efort extraordinar de corijare mentală, avem nevoie să cău­tăm intenţionat părţile bune ale lumii. Acesta este singurul mod autentic de a corija lumea în care trăim şi de a le dărui celor din jurul nostru.

O modificare a mediului în care trăim presupune o modificare a modului nostru de a gândi, ceea ce ne modifică emoţiile şi apoi realitatea însăşi. Dar atunci când gândirea colectivă este marcată de suferinţă, nici măcar cel mai luminos dintre oameni nu se poate sustrage în întregime „atracţiei” magnetice a câmpului colectiv global. Avem nevoie să gândim diferit şi să ne vedem, nu doar ca pe nişte fiinţe capabile să schimbe lumea prin acţiuni fizice, cât ca fiinţe capabile să creeze prin energia gândirii şi a emoţiilor şi, în consecinţă, responsabile de starea lumii în care trăim. Avem nevoie de Dumnezeu şi avem mai multă nevoie de rugăciune, de compasiune, de toleranţă, de curaj, de încredere, de speranţă; avem nevoie să înţelegem puterea energiei ce se degajă în lume prin iubire, apreciere, recunoştinţă şi responsabilitate. Căci tocmai împuţinarea acestor trăiri ne coboară vibraţional, pe când puterea trăirilor frumoase ajută mintea să găsească tărâmul soluţiilor, întotdeauna prezent în Mintea Universală.