x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Gardul

0
Autor: Marian Nazat 05 Oct 2007 - 00:00
Gardul


"Daţi la o parte gardul şi lăsaţi-i să vină la mine!", a poruncit mesianic cuvăntătorul, dar porunca n-a ieşit din coaja neaşteptatei şi simbolicei metafore. Gardul a rămas pe loc şi va rămăne de-a pururi, fiindcă, altfel, popoarele ar zace sub bocancul dictatorilor. Căci tiraniile imping "gardul" la graniţă şi-n spaţiul concentraţionar astfel lărgit teroarea se dezlănţuie impotriva opozanţilor şi ioc diversitate de opinii. Preşedintele Băsescu nu numai că ştie ce inseamnă "gardul", dar pe unde trece mai apare o imprejmuire, un obstacol.



Ajuns cu mare intărziere pe peluza Teatrului Naţional, preşedintele Băsescu s-a invărtit haotic printre spectatorii de ocazie sau de profesie pănă ce a urcat pe scenă. O incordare apăsătoare şi nedefinită se ghicea in mişcările dezordonate ale inaltului musafir. Extrem de dezinvolt altădată, adulatul cărmaci al neamului carpatin părea stingherit acum de rolul asumat de bunăvoie. Il luase gura pe dinainte, in primăvara referendată, şi n-avea incotro, trebuia să se infăţişeze norodului introlocat in piaţă şi să-i dea raportul. Mai fusese şi interviul ăla belicos de la televiziunea naţională, cănd a repetat imbăţoşat că nu şi-a uitat promisiunea din primăvară, aşa că musai să pogoare in păntecul mulţimii de chibiţi. Dar parcă nu era domnia sa in ultima sămbătă din septembrie... Acolo, in mijlocul poporenilor, se afla un ins istovit, bosumflat, ezitant şi neinspirat, rătăcit intr-o adunătură pestriţă. Un ins căruia nu i s-a spus incă, deşi s-au scurs trei ani, că este şef de stat şi nu şef de... taraf. Nimic din ce se intămpla in jurul său nu-l satisfăcea şi nici nu era chip să-l liniştească. Păi, o bătrănică disperată ii sărise in cale cu o jalbă ditamai şi geaba incerca huiduma de veghe să o dosească in decor şi să astupe strigătul neputincios şi revoltat al "obiectivului" ("Da’ eu nu dau case!"), ovaţiile abia se auzeau, iar spiritul voievodului Milică plutea săcăitor deasupra agorei. Ce mai, o atmosferă ostilă, in stare să-l scoată din minţi, să-l destabilizeze emoţional. Il enerva la culme tonul academic, persiflant şi superior, cu care il trata dinspre Arhitectură profesorul Emil, de parcă ar fi fost un amărăt de restanţier chemat in toamnă la reexaminare şi nu intăiul om al Executivului. Cică Piaţa Universităţii s-ar simţi păngărită şi confiscată de verbul lui portuar, iar memoria luptătorilor anticomunişti ar fi intinată de biografia-i bine ascunsă in dosarul prea securizat. Toate scornelile astea, reluate in săptămăna din urmă cu arţag şi ironie de contestatarii săi din ce in ce mai numeroşi şi mai vizibili, il derutară. Ii diminuară increderea in sine şi-i răniră dureros orgoliul slăbit de zădărnicia opintelii de a-l mazili pe Tăriceanu. Unde mai pui că vizavi, in ţarcul injghebat de forţele de ordine, se agitau căteva zeci de ţărănişti şi zbierau strident "Jos Băsescu", aţăţaţi de alde Miluţ şi Pavelescu, nişte neica nimeni. O contrademonstraţie pirpirie, dar zgomotoasă, in amintirea vremurilor de inceput ale democraţiei stradale, in care "omul gloată" al Bucureştilor se manifestase huiduind şi injurănd. (Ah, ce-l mai rodea neparticiparea la inlăturarea Ceauşescului sau la mitingurile "golanilor" din anii nouăzeci! Cu aceste pauze in "siviul" său politic, devenise vulnerabil in faţa ilieştilor revoluţionari şi a constantineştilor anticomunişti, care se tot impăunau cu rolul lor istoric in democratizarea Romăniei.) Nu apucase bine să-şi inghită oful că cineva il prinse de mănă. O atingere deja obişnuită, tonică şi desfătătoare. Degetele acelea subţiri şi catifelate ii măngăiară tandru palmele transpirate. Un glas la fel de familiar il incurajă invăluitor (exact gestul salvator) şi-n clipa aia o recunoscu pe Elena Udrea, ca-ntotdeauna prezentă in apropierea lui. Se scutură de şovăială şi urcă pe scenă, alături de lăutarii tuciurii. Nu-i stătea rău deloc in tovărăşia lor, ţambalul şi contrabasul ofereau un plus de solemnitate prestaţiei sale prezidenţiale. Mă aşteptam, in strania companie şi cunoscăndu-i apucăturile vocale, să cănte o bucată nostalgică, de pildă "In port la Constanţa frumos se petrece vacanţa...", dar m-am inşelat. Melancolia autumnală l-a atins şi pe primul ales al ţării şi lirismul l-a inghiontit să arunce o metaforă nu de lepădat. "Daţi la o parte gardul şi lăsaţi-i să vină la mine!", a poruncit mesianic cuvăntătorul, dar porunca n-a ieşit din coaja neaşteptatei şi simbolicei metafore. Gardul a rămas pe loc şi va rămăne de-a pururi, fiindcă, altfel, popoarele ar zace sub bocancul dictatorilor. Căci tiraniile imping "gardul" la graniţă şi-n spaţiul concentraţionar astfel lărgit teroarea se dezlănţuie impotriva opozanţilor şi ioc diversitate de opinii. Preşedintele Băsescu nu numai că ştie ce inseamnă "gardul", dar, pe unde trece, mai apare o imprejmuire, un obstacol. Bordul navelor la timona cărora s-a nimerit era un fel de "gard" intre lumea apelor şi cea a uscatului, apartenenţa sa politică e un alt "gard" in calea consensului, ca şi "gardul" cotrocenist. Ca şi referendumul pe care cei "322" de parlamentari atăt de huliţi l-au inălţat intre ei şi alegătorii preşedinţiali. Ca şi moţiunea de cenzură, "gardul constituţional" din spatele căruia dl Băsescu asistă cu oftică la guvernarea liberală. Ştiţi ce m-a surprins in leşinata şi penibila nălucire băsesciană, dincolo de minciuna gogonată cu intălnirea ratată din iunie? Lipsa de curaj. Da, pentru că dacă era temerar, se ducea şi dobora, de unul singur, gardul cu pricina. Dar n-a făcut-o, semn că are nevoie de un "gard" peste care să injure plebeu şi să-i impartă pe romăni in buni şi răi, cinstiţi şi hoţi, loiali şi trădători, democraţi şi restul...
Citeşte mai multe despre:   editorial,   gardul

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de