Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un program imens de finanţare a fost pus la dispoziţia Irlandei de către statele din zona euro, Marea Britanie şi FMI, echivalând, una peste alta, cu aproape jumătate din PIB-ul ţării. Scenariul este acelaşi precum în cazul Greciei. Doamne păzeşte, nu este vorba cumva de salvarea Irlandei – acest lucru se află undeva în subsidiar! –, ci de salvarea băncilor private implicate în dezastrul irlandez! La fel ca în cazul Greciei, unde nu de grija acestei ţări nu se dormea, ci de preocuparea faţă de expunerea periculoasă a băncilor franceze şi germane pe Grecia!
Asta era, în ambele cazuri, problema reală dincolo de cortină, deşi cazurile erau departe de a fi similare! În cazul Greciei, esenţial era că statul şi cetăţenii săi se înfruptaseră nesăbuit din fonduri împrumutate mai ales de la băncile altora! În cazul Irlandei a fost vorba de un delir mai puţin clasic: o biată pisică nu numai că se crezuse tigru (se şi autodenumise „tigrul celtic”), dar şi găsise pe alţii prin străinătate care s-o creadă, astfel încât băncile sale ajunseseră să plaseze acasă şi prin alte ţări credite de peste patru ori valoarea PIB-ului ţării! Şi aceasta până când, la o adiere mai tare a vântului, şandramaua s-a dus dracului. Implicarea în această nebunie a unor mari bănci vest-europene şi chiar americane – în acelaşi scop al unor profituri lejere, rapide, la orizont apropiat şi fără vreo privire spre viitorul mai îndepărtat – a fost masivă. Şi, pe măsură, s-au coagulat şi riscurile asupra acestor bănci şi asupra soartei euro. Iată de ce sumele angrenate în programele de finanţare după dezastru sunt atât de mari!
Şi tot aşa, iată de ce oamenii de rând nu prea înţeleg ce se întâmplă şi nu mai admit să plătească ei oalele sparte de alţii. În Germania, de pildă, contribuabilii – care respectă regulile şi, în general, în ciuda prosperităţii lor, au o atitudine austeră în privinţa cheltuielilor pe care le fac – sunt total împotriva contribuţiilor ţării lor, altfel cele mai consistente din cauza ponderii economice a Germaniei, la spălarea grajdurilor murdărite de alţii. Cancelarul Merkel a avut probleme imense cu contribuţia Germaniei
în cazul Greciei, trebuind să aleagă între susţinerea euro şi pierderea popularităţii interne, în condiţiile în care nemţii erau cu totul împotrivă ca ei să suporte excesele bugetare şi de consum greceşti.
Nu întâmplător, din Germania vine şi propunerea unei alte abordări care ar schimba complet cutumele actuale. Acum, unii – fie firme private (îndeosebi bănci, dar şi societăţi nebancare), fie indivizi numiţi „investitori” – fac ravagiile în propriul lor profit şi contribuabilii plătesc oalele sparte. Aceasta, pur şi simplu, pentru că de intervenit să spele grajdurile intervin statele. Dar statele înseamnă contribuabilii lor. Germania nu mai vrea să tolereze aşa ceva!, cerând un mecanism prin care şi „investitorii” care au achiziţionat titluri guvernamentale din ţările cu probleme să suporte şi ei o parte din factură la declanşarea dezastrului şi să nu se mai petreacă lucrurile ca acum, când contribuabilii din ţări care respectă disciplina şi prudenţa financiară plătesc pentru ca speculatorii să nu piardă vreun sfanţ! Mai ales că „investitorii”, pe baza propriei iniţiative, au fost implicaţi într-o operaţiune de risc, aşa cum este considerată orice investiţie.
Privaţii trebuie puşi la plată! Nu este nici firesc şi nici nu mai ajunge ca statele să achite factura privaţilor, după ce aceştia şi-au făcut de cap! Nici nu este capitalism ca unii să rechiziţioneze profiturile şi alţii să achite pierderile! Credeam că aşa ceva se petrece doar prin capitalismul-surogat de prin România, dar o asemenea barbarie este luată din recuzita capitalismului financiar internaţional actual!
Citește pe Antena3.ro
