Cartea despre cinematografia românească nu poate să rămână cu o întristătoare pagină albă. Pagina care ar trebui să povestească despre filmul cu un personaj fabulos, filmul nefăcut încă despre viaţa Mariei Tănase. Ca un veritabil testament, s-a găsit într-un sertar un dosar cu planurile lui Sergiu Nicolaescu de a realiza un film cu fascinanta artistă, Doamna Maria. Nicolaescu se străduia să aleagă cea mai potrivită interpretă pentru cea care atunci când blestema trădarea în dragoste, “Cine iubeşte şi lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă, târâişul şarpelui”, ei bine, parcă se despica cerul. Îndrăgitul regizor înclina să-i dea rolul Măriei lui Jojo, cea care-l entuziasmase cu câteva roluri. Alăturase fotografii vechi ale Doamnei Maria pozelor lui Jojo. Ioan Cărmăzan, discipolul lui Sergiu, se străduieşte să-i ducă la îndeplinire visul, căutând bani pentru film. Îi sună des telefonul, celebre cântăreţe de operă din lume, românce cu cotă importantă pe scenele vestite, îi sugerează că ele ar putea reuşi în rolul celei care a cântat de-i sărea inima din piept “Ciuleandra”, ”Mi-am pus busuioc în păr, măi”. Nu se poate să nu ne rămână în film iubirea dintre două fenomene cosmice, Maria Tănase şi Brâncuşi, cum îi cânta ea Ţăranului Genial până adormea. Trebuie să vedem în film cum era de generoasă Doamna Maria, care i-a dat birjarului sărac toată geanta cu bani să-şi cumpere lemne. Să ne bucure întâmplări tainice din viaţa Mariei, care se muta des şi, neputând să-şi urce ghiveciul cu arbust la etajul 6, au transportat la înălţime ghiveciul pompierii cu scara telescopică. Trebuie să rămână istorisirea îndrăgostirii a doi şefi de spionaj, unul din Occident, al doilea Cristescu, vrăjiţi de farmecul misterios al Măriei. Să nu uităm cum Maria Tănase, în pragul ridicării la cer, a vrut ca în sicriu capul să i se odihnească pe o pernă umplută cu petale de trandafiri din grădina tatălui din mahalaua Cărămidarilor.