Teleportati la Polul Nord, am da cu lopata in ghetari pana ne-am tampi. Sunt gata sa-i manance fripti pe meteorologi ca n-au dat cod rosu. Pe Igas il mananca si acum in fund ca n-am avut cod rosu. N-are Europa atatea intemperii extreme cat cod rosu vor ei. Ce sa faci, ma, cu codul rosu? La ce te ajuta? Poate cred ca face minuni, ca te absolva de prostie, smecherie, de hotie nu mai vorbim.
Intr-un tarziu au scos armata si jandarmii. Amaratii aveau zile bune de ocna grea – bezna, ger, foame. S-au strans tone de mancare, haine, apa. Nu putea lipsi din film primarul gainar care sa imparta ajutoarele doar la ai lui. Politistii au adus lemne. Au tras la lopata pe rupte si jandarmii, si armata, si rugbistii, si fotbalistii, si baschetbalistii. Solidari cu jandarmii, ultrasii. Gigi a adus mancare, apa, lopeti. In Buzau, Vrancea, Ialomita etc., toata suflarea dadea la lopata. Nu pomenesc de ajutoare de la stat, ca astia cred ca Statul 'sunt' ei. Cand vorbim despre deszapezire, despre asta vorbim, de datul la lopata. Premierul i-a facut puturosi fiindca satenii, indiferent de varsta, sex si partid, nu erau cu lopata in mana, modelul Boc la coasa. Glaciatiunea ne va gasi cu lopata in mana.
Despre viituri, Doamne fereste! – Ungureanu a interzis icoanele la guvern. Totusi: Doamne, fereste-ne de ape! Nu-ti trebuie masterat la 'Goldis' sau diploma de Cambridge, ca sa pricepi ca dupa zapada multa urmeaza apa multa. Prin locurile astea, unii au scapat de nameti si ger, dar s-au prapadit la inundatii. Si nu erau beti. La puhoaie, am scos-o la capat cu ostasii, jandarmii, cu solidaritatea umana etc. Cu fascinele si sacii de nisip, echivalentul lopetii.
Nu suntem in stare sa rezolvam lucrurile ca lumea. Ca lumea civilizata. Internetul e plin de site-uri cu utilaje de deszapezit. Munti de zapada spulberati in zeci de minute. Adevarat SF. Te crucesti la cate se fabrica in lume. Nu vezi o lopata. Fascine, saci de nisip? Prostii – programe de regularizari, tehnologii, agregate. Un astfel de program a salvat Sighisoara de inundatii. Apoi s-a ales praful, banii s-au dus la mamutul parlamentar din Uranus.
N-avem utilaje, pentru ca n-avem bani. Intrebarea e de ce n-are niciodata Romania bani pentru ceea ce trebuie? Finca suntem destepti: facem rost doar de banii din care se poate fura. Si atunci se fura, desigur pana la banii de lopeti. Cu fondurile europene, mangla nu tine. Nu tine, n-avem. Si, atunci, de ce vrem cod rosu?