Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aţi observat, desigur, că premierii, când ni se adresează oficial, au un glas rece, trâmbiţat şi sentenţios. Limba de lemn e altceva, înseamnă vorbirea şi scrierea găunoase, care ţintesc să ameţească publicul şi să nu spună nimic, să nu angajeze nici o opinie clară. Glasul funcţiei însă e ţeapăn, nu-i de lemn, e de tablă. Orice ar zice domnul Boc, când e la tribună sau la conferinţe de presă, e ca şi cum ar recita legi.
Or fi existând şi tonomate de presă, dar funcţiile publice sunt toate tonomate. Într-un fel, schimbarea la glas a premierilor e de înţeles: ei au de-a face cu statistici, nu cu indivizi. Eu, individul, chiar şi când trebuie să comentez un fapt statistic, o fac din perspectiva vieţii mele, a nevoilor şi a intereselor familiei mele. Când îl privesc pe domnul Boc, îl văd chiar pe domnul Boc.
Domnul Boc se uită şi el la mine, dar de văzut vede popor, vede cantităţi, nu fiinţe. E privirea funcţiei. Un funcţionar trebuie să funcţioneze, iar un înalt funcţionar trebuie să funcţioneze indiferent de circumstanţe. Există şi un miros al funcţiei. Nasul funcţiei îşi pierde sensibilitatea la damfurile sociale, el sesizează numai miresmele de palat, de limuzină, de sală de conferinţe şi de cabinet pezidenţial.
Sunt mirosuri stabile. Până şi pâinea pe care o mănâncă premierul are o emanaţie corectă, nu-şi schimbă aromele după cât zaţ de cafea bagă în ea patronul ca s-o poată boteza de secară sau ecologică. Şi auzul premierului e altul decât al nostru. Aude numai ce-i convine, ce nu obligă la ţinut minte ce zice presa, ce spune mulţimea, ce arată realitatea. În schimb, aude şi ce nici n-a gândit preşedintele, dar va gândi altă dată. Aude cu anticipaţie.
Când nu ştiu care teoretician al puterii a anunţat relaţia de cauzalitate dintre funcţie şi organ, observând nu doar cum funcţia slujeşte organul, ci şi cum îl modifică, teoreticianul nu a spus totul. Se petrece nu doar o modificare de organ, ci şi un transplant. La nivel înalt, orice transplant e posibil. Auzul, văzul, mirosul, gustul, simţitul, gânditul sunt dotări din inventarul biroului de premier.
Omul vine şi pleacă, dotările costă prea mult, ca să fie reînnoite. Dotările se repară şi noul premier le primeşte de noi. Preşedintele e singurul care pare a renunţa din când în când la glasul funcţiei. E sfătos, nervos, omenos, vulnerabil, comic şi, dacă momentul de populism o cere, caraghios. Preşedintele nu are pe nimeni deasupra şi nu decontează nimănui felul său public de adresare. Funcţia îi permite o mulţime de roluri. Uneori şi roluri secundare, dar picante.
Nu-i greşit nici dacă spunem că are în dotarea cabinetului mai multe auzuri, mai multe nasuri, mai multe văzuri.
Au fost şi situaţii în care preşedintele a avut glasul premierului, dar niciodată premierul nu a vorbit cu glasul preşedintelui.
Citește pe Antena3.ro
