Analiza si consultanta politica sunt doua indeletniciri diferite. Evident, dincolo de diferentele specifice, exista si un numitor comun celor doua ocupatii - intelegerea politicului.
Dar in vreme ce analiza politica ramane - sau ar trebui sa ramana - neimplicare, consultanta politica - mai ales cand vine sub forma de strategie electorala - inseamna tocmai implicare. Mai toata lumea preocupata de politica in America a auzit cate ceva despre cuplul de strategi politici Mary Matalin (republicana) si James Carville (democrat), dar nimeni nu-i considera analisti politici per se, punctele lor de vedere fiind percepute din start drept mult prea partizane. Tara a tuturor originalitatilor - de la tipul de democratie, la fibra statului de drept, de la coruptie fara corupti, la primi- ministri ce solicita sa li se numere ouale cu abacul - , Romania este leaganul de vis al multor imperecheri miciuriniste. Dimineata, profesor de stiinte politice, la pranz, strateg electoral sub contract, dupa-amiaza, beneficiar a trei burse occidenatele, pe la 5:00, propagandist, spre seara, comentator impartial pe trei programe de televiziune si patru posturi de radio, noaptea, constructor de partide politice din hartie creponata, in zori, filozof, politologul renascentist roman ramane inepuizabil. Un campion aproape absolut al suptului la toate tatele europene, atlantice, transatlantice, nord-atlantice dar si locale se dovedeste cel poreclit astazi, cu o tusa geniala, Parvenide. Altfel, om cu multa doxa, foarte muncitor, domnia sa a ajuns sa se ia atat de tare in serios incat isi vorbeste cu dumneavoastra, se autociteaza ad nauseum si se indica drept autor al nu-stiu-carei "teorii a interpretarii". Mai nou s-a hotarat sa fericeasca poporul roman cu un sef de stat. Crestin-democrat, de data aceasta. Intr-o tara in care se moare prea frecvent de foame, proaspatul strateg electoral se lauda ca pupilul sau politic ii asigura un venit pe care un profesor universitar nu l-ar putea dobandi nici macar intr-o viata de truda. Ca farfuria ta e plina, cand blidul celor mai multi e zilnic gol e una. Dar ca tii cu tot dinadinsul sa snobezi pe toata lumea cu bunastarea in care te scalzi e semnul unei gandiri profund mitocane. Devenit un fel de Makarenko de Pipera, strategul ii citeste zilnic celui luat sub contract spre (re)educare din enciclica papala Rerum Novarum, prin care Papa Leon al XIII-lea lansa crestin-democratia. Se spune insa ca dascalitul a fost vazut cascand plictisit si punand capat abrupt unor asemenea sedinte de masaj doctrinar prin crestinescul, "Mai da-l, ba, in gituâ ma-sii!".
Citește pe Antena3.ro
Incepand de azi, in fiecare zi de vineri cititi-l pe Dorin Tudoran!