Golful porcilor

Nesanatos de grasi intr-o tara de costelivi, cele cateva sute de milionari duc o viata de care sa ne fereasca Cel de Sus.

Bogatia este o forma de obezitate. Omul e dotat in mod natural cu un strat de grasime subcutanata, absent la toate celelalte primate. Pana la un punct, rotunjirea, "muierea" trupului nostru ciolanos prin pernite de grasime armonios repartizate e sanatoasa si estetica. Niciodata slabiciunea extrema nu mi s-a parut un ideal demn de luat in consideratie, nici macar pentru eremiti, top models si poeti. O data cu inaintarea in varsta, o anumita asezare in spatiu a trupului tau, un altorelief mai pronuntat al pectoralilor si pantecului iti pot conferi demnitate si chiar noblete. Slab ca un tar, Zeus al lui Praxitelles s-ar fi pierdut pe tronul sau de marmura, si veneratia credinciosilor ar fi migrat spre zei mai ponderali.
Dar nu supraponderali. Gusa tripla, burtile suprapuse, ceafa cu slanina de doua degete, cutele fruntii groase ca un sorici, genunchiul elefantin sunt rareori semne de sanatate sau de spiritualitate. Mi se pare absolut normal, prin urmare, ca (in cultura noastra, cel putin) obezul este privit ca un om bolnav, nefericit, dizgratios, si ca multi oameni cheltuiesc bani si fac eforturi disperate ca sa evite ingrasarea.

N-am auzit insa pana acum de cineva care sa se supuna unei cure de slabire financiara. Desi banii, cand sunt prea multi si dizarmonios repartizati pe personalitate, te fac la fel de jalnic ca si un obez. Dimpotriva, cei mai multi dintre noi am vrea sa fim cat mai "umflati" la buzunare. Daca in privinta grasimii propriu-zise ne temem de vergeturi si de celulita, si luptam impotriva lor ca niste oameni rationali, cand vine vorba de avere, psihologia noastra devine brusc mult mai primitiva: am vrea sa ne-ngrasam nemasurat, ca broasca lui La Fontaine, sa ne revarsam suncile peste cei din jur, sa dispara scaunul sub bucile noastre atinse de elefantiazis. Banii te fac sa pari mai mare, ca infoierea certareata a curcanului si ca umflarea brusca a pestelui-balon. De la o suma incolo banii excedentari ti se depun indecent, pur si simplu, pe trup, iti tripleaza ceafa, iti ingroasa gatul, iti rotunjesc burta pana la diametrul tarii, al continentului sau al planetei pe care, subtire si gracil, ai venit odata pe lume.
Priviti-i pe obezii banilor de la noi. Sunt cu atat mai dezgustatori cu cat au pus pe ei mai gros si mai rapid. Uitati-va la cutare ziarist, un terchea-berchea scheletic acum 15 ani. Se putea vorbi atunci cu el, era aproape uman. Azi, cand are pe el multe straturi de euroi facuti din minciuna, iti intinde o mana moale si abia da din gura, obosit de viata, precum cel cu posmagii muieti din poveste. Si cum sa se poarte altfel cand stie ca are greutate cat zece mii ca alde tine? Uitati-va la sportivul de acum treizeci de ani, venit dintr-o familie amarata. Azi e sfatos si asezat, o vorba a lui e ca o mie. Aspira la cele mai inalte demnitati si trece prin lege ca prin branza. Cred si eu, are zeci si poate sute de milioane de "kilograme" in plus fata de un om obisnuit. Umbla leganat si cu antebratele in afara, asemeni bulibaselor din setrele sarace, pentru care grasimea e semn de belsug si succes personal. Uitati-va la micul escroc famelic din anii ’80, astazi sef de concern dintr-o zona extrem de vizibila: cand a adunat atata greutate excedentara? Nici maica-sa nu l-ar mai recunoaste in poze. Acum colosala lui avere ii da o forta caraghioasa, de Piedone care lipeste palme in dreapta si-n stanga, de-i tremura suncile pe tot trupul.

Nesanatos de grasi intr-o tara de costelivi, cele cateva sute de milionari duc o viata de care sa ne fereasca Cel de Sus. Ati vazut vreodata femeia de patru sute de kilograme? Credeti ca-i e bine? Credeti ca-i nemaipomenit sa umpli cu fundul douazeci de scaune din Parlament deodata? Sa ai nevoie de turme de avocati si de bodyguarzi? Sa trebuiasca sa fii ticalos in fiecare zi a vietii tale? Sa treci averile pe numele nevestei sau sa-ti inventezi matusi inca mai falcoase ca tine? Sa manjesti cu uleiul transpiratiei tale tablourile din pinacoteca personala? Credeti ca-i vreo bucurie sa mirosi a vier si sa te stie toata lumea de cobzar al fostului dictator si-al oricui s-ar mai nimeri? Nu, rinichii inecati in osanza, inima si arterele sufocate de untura, creierul cu o palma de slanina pe el nu sunt o fericire. Si nu e nici pentru noi cine stie ce fericire sa fim contemporani cu cativa dintre cei mai mari porci din istoria nationala.
Bogatasii nostri indopati cu teava imi apar ca o turma de animale imense si moi ce umbla, cu o lentoare de melc, de colo-colo, turtite de propria greutate, triste ca ochii celor care nu-si mai vad de mult ciucurelul sub valurile cu buric ale burtilor.