x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Grecia între şansă şi colaps

Grecia între şansă şi colaps

de Vasile Leca    |    10 Apr 2015   •   12:07

 Zilele acestea, Grecia avea de onorat o facture de plata, de loc de neglijat,448 milioane de euro catre FMI. Cu eforturi deosebite s-a achitat aceasta datorie. Neachitarea ar fi dus la incapacitatea de plata si implicit la consecintele ce decurgeau de aici. Din fericire nici occidentul si normal, nici Grecia nu doreau asemenea final.

Imediat noul guvern instalat la Atena dupa alegerile din Ianuarie a inceput o serie de activitati  catre marii finantatori din Europa si FMI pentru esalonara datoriei si realizarea unui nou acord  mai flexibil ,privind platile. Toate acestea  cu scopul declarat in campania electorala, de a depasi austeritatea.

 Rezultatul nu a fost deloc incurajator, pentru ca FMI,BCE , Germania si restul creditorilor asteaptau din partea Greciei masuri hotarate ,cresterea sustinuta a economiei astfel ca pana in 2020 aceasta sa revina in pietele financiare  si „sa inceapa sa existe singura”.

 Greu, usor ,analistii se feresc sa faca inca prognoze, asta in contextul in care greci sustin zgomotosi eforturile Syrizei  dar nonsalant isi scot banii din banci si ii pun in seifurile caselor lor.Agentia de evaluare financiara Moody’s a sesizat aceasta translatie si a avertizat guvernul grec asupra consecintelor golirii bancilor Se extimeaza ,ca pana acum, aproximativ peste 25 de miliarde de euro au iesit din banci de frica inlocuirii euro de catre moneda nationala drahma.

 In fata acestei situatii ministrul finantelor s-a deplasat la Washington pentru convorbiri cu FMI in vederea  amanari plati din luna aprilie . Rezultatul a fost prezentat de Christine Lagarde , directorul FMI , care imperturbabila a anuntat ca Grecia va onora obligatia iar Fondul  va continua discutiile.

 Dupa vizita in capitala americana a ministrului finantelor , premierul elen s-a deplasat la Moscova unde in cadrul convorbirilor cu Vladimir Putin a avut un „discurs de aliat „considerand necesara ridicarea sanctiunilor Occidentului asupra Rusiei si apreciind cu „ ton de mare putere” ca  „nimeni nu poate exclude Rusia dintr-o noua arhitectura de securitate „ Poate acest joc sa fie considerat un fel de balet intre cele doua capitale sau mai direct un cal troian al Moscovei in Europa ,ramane de vazut.

In principal Atena nu are mult de pierdut in acest joc si din acest considerent   se deplaseaza  si discuta cu parteneri atat din Vest cat si din Est pentru oferte care sa-i salveze situatia economica aflata intr-o pozitie ,aproape, fara iesire .

Analistii economici apreciaza ca in fond liderii Syriza  „joaca la ruleta ruseasca „ mizand pe posibilitatea unui ajutor din partea Rusiei. Aceasta posibilitate se bazeaza pe scenariul din Cipru, cand sensibilitatile europene erau testate cu amenitarile ca Moscova poate prelua si acoperii dificultatile financiare ale tarii.

In situatia actuala a Rusiei ,se pune firesc intrebarea : poate aceasta cu disponibilitatea de 300 miliarde de dolari, din care cel putin 130 de miliarde, trebuie folositi pentru platile curente scadente, sa intre in acest joc?

 Grecia a cumulat datorii de peste 170 % din PIB, rambursarea unei plati presupune eforturi  .deosebite. Achitarea actualei rate catre FMI  a acordat o rasuflare scurta pentru ca in vara, Grecia are de achitat o datorie si mai mare catre creditorul European.

Situatia este complicata si mai mult de necesitatea achitarii curente a facurii in valoare de 1,5 miliarde de dolari pentru pensii si salarii . Pe langa aceste obligatii , de loc placute,Grecia este somata sa finalzeze pana la 24 aprilie 2015, lista cu reforme concrete ceruta de creditorii straini .

Care sunt urmatorii pasi nu se cunoaste clar nici la Atena unde ochii sunt atintiti spre orice posibilitate straina de imprumut pentru depasirea situatiei dificile prin care trece tara .

Vizita premierului de la Moscova , criticata de occident si urmarita cu speranta de eleni a aratat o Grecie dispusa sa faca orice intelegere cu parteneri din ambele tabere pentru a se salva de la perspectiva colapsului economic. Intors din Rusia cu multe sperante si aprecieri ,premierul Alexis Tsipras ,a achitat o datorie scadenta si s-a reasezat la masa creditorilor internationali . Din vizita acesta a ramas cu ceva concret, o icoana greceasca oferita de presedintele Putin . Darul facea parte din patrimoniul grecesc devastat de nazisti si ajuns in Rusia multumita unui colectionar. Daca acesta, a fost oferit cu intentia unei semnificatii speciale, ramane de vazut.

 

                                                                 

×