Guvernatorul

Mă aflam odată în străinătate alături de tipi de care nu mă lega nimic. Nu mă prea interesau vorbele lor despre bursă, conturi. Nici nu pricepeam mare lucru şi nici ei nu păreau a pune mare preţ pe capul meu, mai ales că fusesem prezentat drept poet. Dacă spui că eşti din România, mi-a zis unul într-un târziu, îl ştii cumva pe Isărescu? Îl ştiu, zic eu eliberat, chiar foarte bine. Din clipa aceea am simţit că a urcat cota de interes pentru umila mea persoană.

Mă aflam odată în străinătate alături de tipi de care nu mă lega nimic. Nu mă prea interesau vorbele lor despre bursă, conturi. Nici nu pricepeam mare lucru şi nici ei nu păreau a pune mare preţ pe capul meu, mai ales că fusesem prezentat drept poet. Dacă spui că eşti din România, mi-a zis unul într-un târziu, îl ştii cumva pe Isărescu? Îl ştiu, zic eu eliberat, chiar foarte bine. Din clipa aceea am simţit că a urcat cota de interes pentru umila mea persoană.

Luni. Dimineaţă ceţoasă de toamnă. Abia spre prânz peria luminii culege ultimele scame de pe reverul dealurilor şi pădurile se arată, la Sângeru, arămii. Prima ştire care-mi intră în odaie sună cam aşa: cei mai mulţi dintre români au încredere în bănci. Concluzia, care se vrea argumentată, stă pe pilonii unui sondaj, făptuit acum. Mare minune! Cad în America bănci. Cutremurul crizei mondiale îngroapă sub moloz afaceri uriaşe. Marile firme de construcţii dau jos de pe schele pălmaşii. Cu toate astea, viaţa la noi curge normal! Am urmărit zilele şi săptămânile trecute câteva evenimente care l-au avut în prim-planul vieţii publice pe Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale. Ministrul banilor, Varujan Vosganian, ieşise de câteva ori în public şi dăduse asigurări. Că e bine, că nu ne prăbuşim, că la, la, la. N-a fost destul. A ieşit premierul şi a perorat pe chestiunea stabilităţii. Nu începuse marele balamuc cu sindicatele din învăţământ. E criză economică mondială, dar la noi nu e criză financiară. Cam acelaşi lucru a spus şi preşedintele Băsescu, şcolit două zile la Bruxelles, împreună cu alţi şefi de stat pe tema crizei care bate cu cizmele în porţile Europei. Şi mai-marele finanţelor, şi mai-marele Executivului, şi mai-marele din Deal au ţinut mai apoi să-şi asocieze argumentele cu prezenţa guvernatorului. O recunosc politicienii, au ba, Isărescu rămâne singurul evaluator credibil al crizei. Ne uităm la el ca la Guru. Mă aflam cu nişte amici la un taifas. Vorbeşte, a zis unul, Isărescu în faţa Parlamentului. S-a terminat cu sporovăiala. Am ascultat toţi încordaţi, încercând să ghicim printre spuse, printre nespuse, în zaţul de cafea al pauzelor cu subânţeles o dezlegare. Ce va fi? Ce facem cu banii? – se întreabă cei cu bani. Ce facem cu afacerile? – se întreabă afaceriştii. Criza dă cu toporul sau doar ne mângâie cu o nuieluşă de alun pe spinare? Nu ştiu ce rating televizistic a făcut. Ştiu doar că societatea de preocupări în care nimerisem a ascultat fără să clipească şi a căutat o doctorie pentru nelinişti. Isărescu ştie cu certitudine mai mult decât cei mai mulţi dintre noi. Întâlnirile lui periodice în acel Consiliu Mondial al Guvernatorilor nu sunt nişte mici întâlniri cu amicii la o berică. Ăştia chiar ştiu pe ce lume trăiesc şi pe ce lume trăim. Guvernatorul pare să ne transmită un mesaj pozitiv. Fireşte, a atras atenţia – şi mai ales în această perioadă – să nu ne jucăm populist cu lefurile. Cheltuielile, zice guvernatorul, trebuie să fie în rimă perfectă cu productivitatea, cu respiraţia sănătoasă a economiei. Cu alte cuvinte, întindeţi-vă, domnilor politicieni, cât vă e plapuma. Altcum, degerăm la deşte. Ştie guvernatorul ceva ce nu vrea să ne spună? Îl cunosc de mulţi ani. Cu văru-său, poetul George Ţărnea, am mâncat o pâine strepezită vreo zece ani la ziarul din Vâlcea. Ultima oară când l-am întâlnit pe Mugur era la înmormântarea bietului Ţărnea, mort prematur. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Mugur Isărescu este un oltean al naibii de mintos şi, mă încăpăţânez să afirm, cinstit şi chiar patriot. E bine că n-a mai intrat în politică. Este o seducţie înşelătoare. Calificarea lui ca guvernator e mai trebuitoare naţiei. Mă aflam odată în străinătate alături de tipi de care nu mă lega nimic. Nu mă prea interesau vorbele lor despre bursă, conturi. Nici nu pricepeam mare lucru şi nici ei nu păreau a pune mare preţ pe capul meu, mai ales că fusesem prezentat drept poet. Dacă spui că eşti din România, mi-a zis unul într-un târziu, îl ştii cumva pe Isărescu? Îl ştiu, zic eu eliberat, chiar foarte bine. Din clipa aceea am simţit că a urcat cota de interes pentru umila mea persoană. E bine să te ştie lumea nu numai prin vârfurile artei, ale diplomaţiei, ci şi, iată, prin prestigiul guvernatorului. Spun asta pentru că un partid, de vreo doi ani, se tot screme să califice un guvernator care se îmbolnăveşte când e gata să devină preşedinte de ţară şi care defilează în budigăi când tocmai îşi anunţă candidatura la şefia Executivului. Proiectul, dacă este adevărat, ar fi o mare nerozie.

P.S. Religia banului e singura care n-a murit. Dai, scria un poet, cu piciorul în ţărâna Greciei şi sare o monedă antică. Deschizi Biblia, zic eu, şi găseşti în Noul Testament o trădare pe pungi de arginţi. Criza mondială, dacă există cu adevărat, pleacă şi ea de la bani. Zeii din Olimp au căzut, înlocuiţi de alţi zei. Doar banul, fără preoţi şi biserici (dacă nu cumva băncile sunt bisericile banului!), ne are pe toţi enoriaşi.