Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
PUNCTUL PE EI
Hagi a fost din nou titular. Sămbătă, 15 decembrie 2007, Gică Hagi a fost din nou titular. Numai că fotbalul se mutase in sala de cinematograf. Constrăngere forţată de trecerea timpului. La CinemaPRO a fost lansat primul din cele trei DVD-uri care işi propun ilustrarea unei cariere fabuloase, cea a fotbalistului Gheorghe Hagi.
Hagi a fost din nou titular. Sămbătă, 15 decembrie 2007, Gică Hagi a fost din nou titular. Numai că fotbalul se mutase in sala de cinematograf. Constrăngere forţată de trecerea timpului. La CinemaPRO a fost lansat primul din cele trei DVD-uri care işi propun ilustrarea unei cariere fabuloase, cea a fotbalistului Gheorghe Hagi.
PUNCTUL PE EI
Hagi a fost din nou titular. Sămbătă, 15 decembrie 2007, Gică Hagi a fost din nou titular. Numai că fotbalul se mutase in sala de cinematograf. Constrăngere forţată de trecerea timpului. La CinemaPRO a fost lansat primul din cele trei DVD-uri care işi propun ilustrarea unei cariere fabuloase, cea a fotbalistului Gheorghe Hagi.
Public ales, dar şi consumatori cu identitate discretă au participat la eveniment. Cornel Drăguşin, la cei 82 de ani ai săi, a fost martorul venerabililor. I-am zărit prin preajmă pe Rică Răducanu şi pe Liţă Dumitru. Supravieţuitori ai gropii cu lei de la Guadalajara, care aşază in arheologia fotbalului perioada in care gloria imbălsăma doar sufletul. Fiindcă in buzunare, preţul unei butelii, fie el şi de speculă, nu crea prea mare deranj. Paul Cazan şi Gino Iorgulescu tăiau parcă mijlocul timpului. Paul, un nene acolo şi el, un nene care l-a primit insă pe Gică Hagi de recrut in vestiarul Sportului Studenţesc. Tot aşa şi Gino Iorgulescu. Numai că Gino s-a intovărăşit puţin cu Gică şi pe drumul spre naţională. Doar preţ de-o predare simbolică a ştafetei. Au apărut in peisaj colegii lui Gică Hagi, care au spilcuit perioada tranziţiei. Gabi Balint. Cel care apasă acum căntarul cu greutate de gospodar. Dar ce zvelt era cănd marca in meciul cu Ţara Galilor. Gică Popescu, seniorial, aşa cum a simţit că trebuie să fie după ce Juan Carlos, Regele Spaniei, i-a străns măna. Apoi, ce plăcere să vezi din nou impreună, chiar şi preţ de-un salut, un cuplu marcat de caratele meseriei: Ilie Dumitrescu şi Florin Răducioiu.
Şueta din foaier s-a mutat in sala cinematografului. Şi a sucombat. Pentru puţin timp. Atăt căt i-a trebuit lui Hagi să ne spună, de-acolo din ecran, că echipa lui de suflet este naţionala, că toată cariera i-a fost insemnată de respectul pentru suporteri, să ne spună şi alte lucruri pe care le ştiam sau le intuiam. Cănd au inceput să curgă imaginile din meciurile naţionalei, ne-am simţit din nou ca in tribune. Pentru mine, martor al carierei lui Hagi, filmul a fost un balsam. Pentru nepotul meu Matei, căruia nu i-am povestit despre Hagi, deoarece nu aveam vorbe pe măsură, pentru toţi copiii care iubesc fotbalul, filmul va fi un dar. Va fi o poveste pe care doar cuvintele n-ar fi reuşit vreodată s-o cuprindă. Nici filmul, care de obicei poate corecta realitatea prin trucaje, nu poate fi, in acest caz, egalul realităţii de fapt. Rămăne insă o intreprindere demnă de toată lauda.
Hagi a fost din nou titular. Sămbătă, 15 decembrie 2007, Gică Hagi a fost din nou titular. Numai că fotbalul se mutase in sala de cinematograf. Constrăngere forţată de trecerea timpului. La CinemaPRO a fost lansat primul din cele trei DVD-uri care işi propun ilustrarea unei cariere fabuloase, cea a fotbalistului Gheorghe Hagi.
Public ales, dar şi consumatori cu identitate discretă au participat la eveniment. Cornel Drăguşin, la cei 82 de ani ai săi, a fost martorul venerabililor. I-am zărit prin preajmă pe Rică Răducanu şi pe Liţă Dumitru. Supravieţuitori ai gropii cu lei de la Guadalajara, care aşază in arheologia fotbalului perioada in care gloria imbălsăma doar sufletul. Fiindcă in buzunare, preţul unei butelii, fie el şi de speculă, nu crea prea mare deranj. Paul Cazan şi Gino Iorgulescu tăiau parcă mijlocul timpului. Paul, un nene acolo şi el, un nene care l-a primit insă pe Gică Hagi de recrut in vestiarul Sportului Studenţesc. Tot aşa şi Gino Iorgulescu. Numai că Gino s-a intovărăşit puţin cu Gică şi pe drumul spre naţională. Doar preţ de-o predare simbolică a ştafetei. Au apărut in peisaj colegii lui Gică Hagi, care au spilcuit perioada tranziţiei. Gabi Balint. Cel care apasă acum căntarul cu greutate de gospodar. Dar ce zvelt era cănd marca in meciul cu Ţara Galilor. Gică Popescu, seniorial, aşa cum a simţit că trebuie să fie după ce Juan Carlos, Regele Spaniei, i-a străns măna. Apoi, ce plăcere să vezi din nou impreună, chiar şi preţ de-un salut, un cuplu marcat de caratele meseriei: Ilie Dumitrescu şi Florin Răducioiu.
Şueta din foaier s-a mutat in sala cinematografului. Şi a sucombat. Pentru puţin timp. Atăt căt i-a trebuit lui Hagi să ne spună, de-acolo din ecran, că echipa lui de suflet este naţionala, că toată cariera i-a fost insemnată de respectul pentru suporteri, să ne spună şi alte lucruri pe care le ştiam sau le intuiam. Cănd au inceput să curgă imaginile din meciurile naţionalei, ne-am simţit din nou ca in tribune. Pentru mine, martor al carierei lui Hagi, filmul a fost un balsam. Pentru nepotul meu Matei, căruia nu i-am povestit despre Hagi, deoarece nu aveam vorbe pe măsură, pentru toţi copiii care iubesc fotbalul, filmul va fi un dar. Va fi o poveste pe care doar cuvintele n-ar fi reuşit vreodată s-o cuprindă. Nici filmul, care de obicei poate corecta realitatea prin trucaje, nu poate fi, in acest caz, egalul realităţii de fapt. Rămăne insă o intreprindere demnă de toată lauda.
