Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Uriaşa, incredibila campanie dusă de Trustul de presă al FNI impotriva lui Ludovic Orban ar fi avut o justificare căt de căt, dacă Ludovic Orban s-ar fi purtat ca un ciocoi.
Inainte de 1989, pe cănd locuiam in ultimul bloc din Bucureşti, de pe Şoseaua Alexandriei, am avut un necaz. Cumpărasem cu chiu cu vai o Dacia şi făceam şcoala de şoferi. Intr-o noapte, mănat de diavolul neastămpărului, care şade in mulţi din noi, m-am apucat să conduc de unul singur pe străzile de mahala din jurul blocului. La un moment dat m-am pierdut cu firea şi, in loc de frănă, am apăsat pe acceleraţie. Am intrat in gardul care inconjura o căsuţă ca de ţară şi m-am oprit in mijlocul grădinii.
Proprietarii erau oameni simpli. Nu m-au luat de guler să mă ducă la Miliţie. Mi-au spus că totul se aranjează dacă a doua zi le refac gardul. N-am dormit toată noaptea. A doua zi, invoindu-mă de la serviciu, m-am trezit in zori şi m-am dus glonţ la un depozit de scănduri. Am făcut rost de un meseriaş şi, in căteva ore, ajutat de proprietari, am refăcut gardul. M-am intors acasă şi mi-am văzut de treburi. Cu inima căt un purice. Mă găndeam că proprietarii gardului vor merge la Miliţie şi mă vor pări chiar dacă ne inţeleseserăm să nu se intămple asta in schimbul refacerii gardului, pe banii mei, desigur. E lesne de inţeles ce urmări catastrofale ar fi avut păra lor la Miliţie. Eram redactor-şef adjunct la Scinteia tineretului. Pe lăngă dosarul penal (condusesem fără carnet), aş fi rămas pe drumuri. Au trecut de atunci peste 25 de ani. Istorisesc acum intăia oară acest necaz din viaţa mea. O fac pentru a putea spune: Mulţumesc lui Dumnezeu că la vremea respectivă nu era presă liberă şi indepedentă! Dacă ar fi fost, mai mult ca sigur aş fi fost şi eu victima unui linşaj mediatic, asemenea nefericitului Ludovic Orban.
E lesne de imaginat cum s-ar fi dus fătucele de la televiziuni, cu chiloţii neschimbaţi de o săptămănă, să-i ia pe proprietari la intrebări, pentru că n-au făcut plăngere la Poliţie. E lesne de imaginat cum s-ar fi aşezat mai bine cu fundul pe dolarii daţi de Sorin Ovidiu Văntu procurorii de serviciu de la Realitatea TV, care-şi zic, intre două conturi in bancă şi două firme of shore, lideri de opinie, pentru a mă condamna că am minţit opinia publică, făcăndu-se a nu şti că ei inşişi declarănd că sunt liberi - in timp ce li se văd ieşind de sub haină sforile grupurilor de interese nelegitime - cinstiţi pănă in vărful frizurii de lăutari contra cost. Â
Duminică, 16 decembrie 2007, pe o ninsoare care nu lăsa să se vadă nici la doi paşi, Ludovic Orban a derapat şi a intrat intr-o maşină parcată pe trotuar. Deşi oficial lucrurile stau altfel, noi presupunem că in nebunia meteorologică de duminică după-amiază a lovit sau a acroşat o fată. Din fericire nu s-a intămplat nimci tragic. Fata a scăpat nevătămată. A suferit doar o lovitură la cot. Ludovic Orban a procedat cum am procedat eu cu peste 25 de ani in urmă, cum ar fi procedat oricare alt conducător auto, inclusiv procurorii de serviciu din presa noastră liberă şi independentă. A incercat să rezolve pe loc problema. S-a interesat ce pretenţii au părinţii fetei şi proprietarul maşinii lovite, a aflat, s-a inţeles şi cu părinţii şi cu proprietarul maşinii. Cazul părea incheiat. Putea să constituie cel mult subiectul unei ştiri de fapt divers.
Să ne inţelegem: Ludovic Orban nu gonea iresponsabil pe carosabil, cum fac mulţi copii de bani gata. N-a intrat dinadins in maşina de pe trotuar şi n-a lovit-o dinadins pe fată. A derapat in condiţiile Bucureştilor de duminică după-amiază. O nenorocire care - repet - se poate intămpla oricăruia dintre noi. N-a fugit de la locul accidentului. N-a pus bodyguarzii s-o ia pe sus pe fetiţă. N-a trimis acasă la părinţii fetei Poliţia pentru a-i intimida. Nu i-a zis proprietarului maşinii lovite: "Ştii cine sunt eu?! Dacă mai deschizi gura, te ia mama dracului!". S-a comportat cum se comportă in astfel de cazuri imensa majoritate a conducătorilor auto care comit un accident. A incercat să rezolve omeneşte intreaga tărăşenie. Desigur, prin raportare la absolut, il putem mustra, ba chiar şi sancţiona, că n-a respectat intru totul procedurile. Nu-l putem insă linşa mediatic.
Uriaşa, incredibila campanie dusă de Trustul de presă al FNI impotriva lui Ludovic Orban ar fi avut o justificare căt de căt, dacă Ludovic Orban s-ar fi purtat ca un ciocoi. Ar fi meritat ura revărsată seară de seară din studiouri şi dimineaţă de dimineaţă din paginile ziarelor, dacă ar fi abuzat de funcţia sa, de relaţiile sale, tratănd cu aroganţă pe cei păgubiţi. Ar fi meritat intreg tărăboiul mediatic, dacă părinţii fetiţei s-ar fi plăns de comportamentul ministrului. Sau dacă proprietarul maşinii lovite s-ar fi plăns că nici nu l-a luat in seamă. Atunci da, presa, obligată prin statut să ia partea celui slab faţă de cel puternic, să facă dreptate celor simpli in confruntarea cu cei puternici, ar fi fost indreptăţită in campania sa incredibilă. Dar, şi atunci, ea ar fi fost obligată să respecte prezumţia de nevinovăţie. Pentru că, altfel, in loc de mult invocata fată, pe care slujbaşii lui Sorin Ovidiu Văntu au proclamat-o victimă, adevărata victimă va fi Ludovic Orban.
Proprietarii erau oameni simpli. Nu m-au luat de guler să mă ducă la Miliţie. Mi-au spus că totul se aranjează dacă a doua zi le refac gardul. N-am dormit toată noaptea. A doua zi, invoindu-mă de la serviciu, m-am trezit in zori şi m-am dus glonţ la un depozit de scănduri. Am făcut rost de un meseriaş şi, in căteva ore, ajutat de proprietari, am refăcut gardul. M-am intors acasă şi mi-am văzut de treburi. Cu inima căt un purice. Mă găndeam că proprietarii gardului vor merge la Miliţie şi mă vor pări chiar dacă ne inţeleseserăm să nu se intămple asta in schimbul refacerii gardului, pe banii mei, desigur. E lesne de inţeles ce urmări catastrofale ar fi avut păra lor la Miliţie. Eram redactor-şef adjunct la Scinteia tineretului. Pe lăngă dosarul penal (condusesem fără carnet), aş fi rămas pe drumuri. Au trecut de atunci peste 25 de ani. Istorisesc acum intăia oară acest necaz din viaţa mea. O fac pentru a putea spune: Mulţumesc lui Dumnezeu că la vremea respectivă nu era presă liberă şi indepedentă! Dacă ar fi fost, mai mult ca sigur aş fi fost şi eu victima unui linşaj mediatic, asemenea nefericitului Ludovic Orban.
E lesne de imaginat cum s-ar fi dus fătucele de la televiziuni, cu chiloţii neschimbaţi de o săptămănă, să-i ia pe proprietari la intrebări, pentru că n-au făcut plăngere la Poliţie. E lesne de imaginat cum s-ar fi aşezat mai bine cu fundul pe dolarii daţi de Sorin Ovidiu Văntu procurorii de serviciu de la Realitatea TV, care-şi zic, intre două conturi in bancă şi două firme of shore, lideri de opinie, pentru a mă condamna că am minţit opinia publică, făcăndu-se a nu şti că ei inşişi declarănd că sunt liberi - in timp ce li se văd ieşind de sub haină sforile grupurilor de interese nelegitime - cinstiţi pănă in vărful frizurii de lăutari contra cost. Â
Duminică, 16 decembrie 2007, pe o ninsoare care nu lăsa să se vadă nici la doi paşi, Ludovic Orban a derapat şi a intrat intr-o maşină parcată pe trotuar. Deşi oficial lucrurile stau altfel, noi presupunem că in nebunia meteorologică de duminică după-amiază a lovit sau a acroşat o fată. Din fericire nu s-a intămplat nimci tragic. Fata a scăpat nevătămată. A suferit doar o lovitură la cot. Ludovic Orban a procedat cum am procedat eu cu peste 25 de ani in urmă, cum ar fi procedat oricare alt conducător auto, inclusiv procurorii de serviciu din presa noastră liberă şi independentă. A incercat să rezolve pe loc problema. S-a interesat ce pretenţii au părinţii fetei şi proprietarul maşinii lovite, a aflat, s-a inţeles şi cu părinţii şi cu proprietarul maşinii. Cazul părea incheiat. Putea să constituie cel mult subiectul unei ştiri de fapt divers.
Să ne inţelegem: Ludovic Orban nu gonea iresponsabil pe carosabil, cum fac mulţi copii de bani gata. N-a intrat dinadins in maşina de pe trotuar şi n-a lovit-o dinadins pe fată. A derapat in condiţiile Bucureştilor de duminică după-amiază. O nenorocire care - repet - se poate intămpla oricăruia dintre noi. N-a fugit de la locul accidentului. N-a pus bodyguarzii s-o ia pe sus pe fetiţă. N-a trimis acasă la părinţii fetei Poliţia pentru a-i intimida. Nu i-a zis proprietarului maşinii lovite: "Ştii cine sunt eu?! Dacă mai deschizi gura, te ia mama dracului!". S-a comportat cum se comportă in astfel de cazuri imensa majoritate a conducătorilor auto care comit un accident. A incercat să rezolve omeneşte intreaga tărăşenie. Desigur, prin raportare la absolut, il putem mustra, ba chiar şi sancţiona, că n-a respectat intru totul procedurile. Nu-l putem insă linşa mediatic.
Uriaşa, incredibila campanie dusă de Trustul de presă al FNI impotriva lui Ludovic Orban ar fi avut o justificare căt de căt, dacă Ludovic Orban s-ar fi purtat ca un ciocoi. Ar fi meritat ura revărsată seară de seară din studiouri şi dimineaţă de dimineaţă din paginile ziarelor, dacă ar fi abuzat de funcţia sa, de relaţiile sale, tratănd cu aroganţă pe cei păgubiţi. Ar fi meritat intreg tărăboiul mediatic, dacă părinţii fetiţei s-ar fi plăns de comportamentul ministrului. Sau dacă proprietarul maşinii lovite s-ar fi plăns că nici nu l-a luat in seamă. Atunci da, presa, obligată prin statut să ia partea celui slab faţă de cel puternic, să facă dreptate celor simpli in confruntarea cu cei puternici, ar fi fost indreptăţită in campania sa incredibilă. Dar, şi atunci, ea ar fi fost obligată să respecte prezumţia de nevinovăţie. Pentru că, altfel, in loc de mult invocata fată, pe care slujbaşii lui Sorin Ovidiu Văntu au proclamat-o victimă, adevărata victimă va fi Ludovic Orban.
Citește pe Antena3.ro
