Hot particular si hot de stat

Toate sunt ca Intotdeauna, numai ca in alta ordine: fetele fac copii, dupa care se casatoresc si, uneori, tarziu, cand nu se mai poate schimba nimic, incep in sfarsit sa-si iubeasca sotii.

GHIBORTUL e un pestisor cu ghimpi si plin de oase. Saramura de ghiborti marcheaza pragul de jos al saraciei. Resemnarea in saracie. Bunica din partea tatei, a carei ignoranta in toate cele ii prilejuia momente de optimism clinic, era convinsa ca si imparatii mananca saramura de ghiborti, dar ca, spre deosebire de restul oamenilor, imparatii au servitori care se ocupa de oase. Datorita prostiei triumfale a bunicii am cultivat inca de mic un soi de mila fara solutie, dar nu pentru servitorii, care scoteau ca si mine, oasele din ghiborti, ci pentru imparati. La ce bun sa vrei puterea, daca tot la ghiborti prajiti pe tabla ajungi?

FIUL UNUI PRIETEN se insoara cu o fata cu situatie. Asta imi spune amicul cand il intreb cum e fata: are o situatie buna. Cum o fi sa te culci cu o situatie? Un cinism latent, dar productiv ma face sa gandesc ca de aici vine si expresia: calare pe situatie.

O VECHE INDATORIRE ma face sa-i dau unei doamne in etate fiecare carte pe care o public. Sunt carti in toata legea, nici una sub doua sute de pagini si toate in format obisnuit. Dar doamna nu le zice altfel decat "carticele" si "carticici". "Asta-i ultima dumitale carticica?" Uneori zice "carticeaua" si "draguta cartulie". De fapt, batrana diminutiveaza in nestire nu numai substantivele, ci si verbele. Nu spune "am baut o cafeluta", ci "am bauticut doar o cafeluta cu nitelus zaharel". Dupa care se scuza: "La pansioara mea, si doua sunt cam multisoare".

URMASII LUI MESTERUL MANOLE - uita peste noapte tot ce promit ziua, calca azi cuvantul dat ieri. Darama ce inca nu pot sa cladeasca. Si-s multi, cu milioanele.

O DESPARTIRE DE INTERESE, patent romanesc: hot particular si hot de stat. Hotul particular il dispretuieste pe cel de stat. Il vede lipsit de demnitate profesionala.

LIBRARIILE sunt pline de carti scrise de politicieni. Fiindca sunt multe, par sa aiba un rost. Tu, omul care nu le citesti, nu stii care le e rostul, dar bunul simt te face sa gandesti ca e cineva care stie. Ca sa realizam dimensiunea neantului in care se nasc, circula si mor aceste carti, e destul sa ne imaginam ce-ar putea sa fie o biblioteca publica unde se gasesc numai lucrari de-ale politicienilor. O institutie in care nu calca nimeni cu saptamanile sau poate cu anii, cu exceptia catorva oameni politici. O biblioteca asemenea unui cerc vicios.

INTR-UN ARTICOL, un critic e pe cale sa ma defineasca exact ca scriitor, dar politetea il impiedica sa-si duca gandul pana la capat. Daca ar face-o, ar fi sa scrie asa: Tudor Octavian, cel mai cunoscut dintre autorii rareori luati in seama.