Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Discutia despre Tratat nu trebuie sa devina captiva argumentului privind dimensiunea deficitului bugetar. Un deficit limitat ajuta la disciplinarea executiilor bugetare si poate ajuta echilibre macro. Dar sa nu uitam ca o sursa a dezechilibrelor se gaseste si in supraindatorarea sectorului privat, in excesele bancilor. In plus, un deficit structural foarte mic si limita efectiva de 3% introduc o restrictivitate majora asupra posibilitatii de a raspunde la socuri adverse puternice.
Economia noastra, cu cheltuieli publice relativ mici si cu neprogresivitate in impozitarea veniturilor, are stabilizatori cu forta limitata. Aceasta face ca la un soc extrem actiunea contraciclica a bugetului sa fie ineficace. Ce am face intr-o situatie care ar reclama poate un deficit temporar de peste 3%? Tratatul vorbeste la articolul 3 despre 'circumstante exceptionale' care privesc urmarile unor socuri puternice, dar cine decide in aceasta privinta? Din pacate, Tratatul nu mentioneaza posibilitatea preluarii la nivel supranational a unor prerogative care sa asigure tarile contra unor socuri asimetrice.
Desi Romania are un grad de libertate in plus prin autonomia politicii monetare, euroizarea inalta il ciunteste. A combina o regula bugetara stricta cu puterea slabita a politicii monetare (si de curs) ingusteaza mult capacitatea de raspuns a politicii (ca policy). Mai este si problema stabilirii PIB-ului potential al Romaniei in conditiile crizei; cat s-a erodat el? Cat este erodare temporara si cat este pierdere de activitate economica permanenta? Dezinvestitia prin ineficienta investitiilor/cheltuielilor publice, deteriorarea procesului educational nu il erodeaza in continuare? Daca cresterea potentiala este mica, spatiul de manevra la deficite se ingusteaza, chiar daca acestea – pentru a judeca mersul finantelor publice — se masoara in raport cu cresterea nominala (ce include inflatia) a PIB-ului.
De exemplu, un deficit structural de 1,5% si o crestere nominala a PIB-ului medie de 5% (2,5% crestere medie reala si 2,5% inflatie anuala medie) ar face ca datoria publica sa convearga spre 30% din PIB peste ani. Aici ar trebui sa tinem cont de riscul deprecierii valutare si al deteriorarii conditiilor de finantare externa, care pot mari serviciul datoriei publice, ca si de alte imponderabile care cer sa-ti asiguri spatiu fiscal. In fine, daca am participa la Mecanismul de Stabilitate Financiara nu ar trebui sa obtinem un quid pro quo de genul: titlurile suverane romanesti sa fie acceptate drept colateral de catre BCE si sa putem utiliza fonduri europene pentru stabilitatea sectorului bancar autohton?
Discutia privind limitarea prin Tratat a deficitului bugetar reclama o intelegere mai profunda. Coruptia, hotia si risipa sunt endemice in structura bugetului; sunt in larga masura autonome de marimea deficitului bugetar. Romania nu se poate singulariza prin nesemnarea Tratatului, inclusiv pentru ca am da apa la moara celor care nu ne vor in Schengen. Dar trebuie sa intelegem care sunt implicatiile, compromisurile Tratatului, sa pledam in Consiliu si in Parlamentul European, in alte instante, pentru o reforma a Uniunii Monetare care sa o repare in mod fundamental. Altfel, Tratatul cred ca nu va rezista, in timp, si daunele colaterale vor fi multiple, inclusiv in ceea ce ne priveste.
Citește pe Antena3.ro
