Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
M-am nimerit într-o vară în vacanță cu o femeie care avea un fel de ”guru”; era româncă, dar plecase de mulți ani în străinătate. O știam de câțiva ani, dar interacționasem puțin cu ea; era mereu bolnavă, mereu se plângea de ceva, avea o negativitate dezarmantă și din pricina asta o cam evitam. De data asta era fericită și entuziasmul ei m-a făcut curioasă și, desigur, am întrebat-o ce se schimbase în viața ei? Își schimbase complet alimentația după o rețetă pe care i-o prescrisese Maestrul spiritual pe care-l avea, trăia mai pozitiv, gândea pozitiv și asta o făcea să se simtă în corpul ei mai bine ca niciodată. Chiar în prima seară în care am ieșit la o terasă cu tot grupul, am remarcat la ea un fel de extremism al percepției; îl nega pe Hristos, iar asta mi-a creat o iritare lăuntrică așa de mare, încât m-am speriat de starea mea. Nu înțelegeam cum ajunsesem să mai simt o trăire așa de joasă, de barbară și de rea după ani întregi de muncă zilnică în interiorul meu. Pe loc mi-am conștientizat starea și de aceea n-am intrat în jocul polemic, care m-ar fi înfuriat mai mult, dar mi-am petrecut următoarele două zile și nopți (aproape că n-am dormit în acele nopți) de vacanță într-o stare de rugăciune continuă. Îmi doream din toată inima să ies din răul interior în care căzusem ca într-o prăpastie uriașă. Părea că mă atacaseră niște forțe întunecate nevăzute, în fața cărora nu aveam altă armă decât bucuria de a merge pe malul mării și-a simți valurile, căzându-mi pe picioarele goale, și rugăciunea neâncetată. În cele din urmă răul a dispărut și-n conștiența mea s-a aprins lumina acceptării și a iubirii necondiționate pentru femeia care-mi trezise întunericul lăuntric necunoscut. ”Și dacă te superi pentru Hristos, supărarea ta nu-i îndreptățită, iritarea și judecata nu sunt trăirile lui Hristos”, mi-a spus vocea mea interioară. De atunci nu m-am mai supărat niciodată pentru că cineva îl alege pe Hristos sau nu, pentru că are o opinie și nu alta, pentru că are convingeri diferite de ale mele, pentru că pe Dumnezel lui îl cheamă Alah, Budha sau poartă nume de zeu. Dar la scurt timp după vacanța aceasta la mare, am văzut la televizor dispute aprige între călugări prin Tibet, ca și pe la Mormântul Sfânt, dispute duse până la încăierare; furia călugărilor avea la bază aceeași motivație, adică dreptatea pentru Dumnezeul lor.
În realitate, știam că-i și-n această atitudine o motivație pe care Egoul omenesc o fructifică pentru a se întări și a ne ține captivi în propriul rău sufletesc și mental. Dacă judeci, fie și în numele lui Dumnezeu, faci ceea ce Dumnezeu însuși ți-a spus să nu faci: ”Nu judeca, judecata este a mea; spune Domnul” și citim asta în cartea cărților, în Biblie. Înțelepciunea noastră e nebunie, mai zice și Ecleziastul; da, o nebunie care te face să simți furie, să respingi, să vrei să-l anulezi pe cel care îl neagă pe Dumnezeu. Văd că asta se întâmplă și printre înaltele fețe bisericești și asta nu-i o judecată, ci doar o observație; acela care a depășit cu adevărat granițele urii religioase a fost Papa Ioan Paul al II-lea, care-i atât de iubit de toată lumea și-i iubit și pentru că el a trăit revelația că noi, cu toții, locuim sub umbrela aceluiași Dumnezeu, iar ceea ce ne aduce împreună, indiferent din ce religie venim, e iubirea noastră sinceră și compasiunea pentru celălalt. Cred că Hristos s-a îndepărtat de mine în clipele de furie și s-a întors învingător în clipa în care am simțit iubirea pentru ființa care-și căuta vindecarea și lumina în felul ei. Era o femeie căreia îi citeam pentru prima oară în ochi lumina și bucuria de a trăi (culmea este că ea suferise toată viața tocmai pentru că nu putea suporta lumina și clipea permanent), iar acea putere care-i dăruise o cale către vindecare nu putea fi decât Grația și dragostea lui Dumnezeu. M-am gândit că Hristos se poate să fie iubirea însăși, că nu-i nevoie , poate, să-i pronunți numele sau să te închini lui permanent, cât să trăiești iubirea, care este El; să fii Bucuria, care-i El, să porți în inima ta sentimentul frumos, care-i adevărata rugăciune a ta. Iar dacă Hristos e iubire, atunci lumea întregă, orice nume i-ar da lui Dumnezeu, trăiește în El în clipa sa de iubire. Judecățile noastre, confruntările și războaiele care au însângerat lumea în numele dreptății divine nu sunt altceva decât proiecții ale egoului, care ne-au îndepărtat de adevăr. Adânc ascuns în lăuntrul nostru e Hristos ca Iubire, o putere care nu are nevoie să fie apărată de micimea minții omenești, de trecătoarele ei percepții: iubirea singură pătrunde în toate inimile, orice limbă ar vorbi ele, pătrunde printre toate religiile, oricum l-ar numi ele pe Dumnezeu, și face ca toate ființele, chiar dacă s-au născut în spațiul creștinismului sau nu, să-l trăiască pe Hristos ca Iubire! Hristos este universal prin Iubire și de aceea supărările noastre pe cel ce-l neagă nu sunt decât o oportunitate de vindecare a propriului nostru întuneric, așa cum a fost și în cazul meu.
Citește pe Antena3.ro
