Învăţăturile profesorului pentru fiica lui, naţiunea

Profesorul e un mare model pentru milioanele lui de elevi. El propovăduieşte traiul simplu, lipsit de sofisticării, în sânul naturii proprii. Dansul în genunchi, lăutarii, înjurătura simplă şi clară, ordonată pe etnii, sau condusul maşinii după ore de şpriţ fac parte din acest model care a găsit iute adepţi peste tot. Profesorul e mentorul unei şcoli peripatetice uriaşe, de care nici Socrate, nici Platon şi nici Aristotel nu s-au dovedit capabili.

Ciudat lucru, de o vreme încoace, mulţi oameni insistă să-i spună lui Traian Băsescu "profesorul". Nu o să mă refer acum la povestea orientală care stă la baza acestei încăpăţânări. Doar la faptul în sine. Năşirea e de tot hazul, pentru că preşedintele are o părere clară despre profesori, a spus-o chiar cu ocazia deschiderii unui nou an şcolar. Îi era teamă de ei. Alături de dascăli nu se simţea în largul lui, aşa cum avea să se simtă, peste ani, în largul mării. Mai mult, Băsescu e de părere că, în zilele noastre, nu ai nevoie de şcoală ca să ajungi departe.


Dar simt nevoia să fiu drept. Porecla, sau numele de cod, la care mă refer nu sună cu totul nepotrivit. Există şi profesori de facto. Traian Băsescu face parte dintre ei. Şeful statului are o adevărată plăcere să-şi "dăscălească" naţiunea.


El ne ţine cursuri de drept şi ne arată că legile au fost făcute ca să-i dea lui dreptate, încă din vremea dreptului roman. El ne ţine cursuri de geopolitică şi ne spune că rostul nostru e să ne ignorăm vecinii şi să ne aşezăm graniţele undeva între Londra şi Washington (acolo e apă, dar pentru un lup de mare nu contează amănuntul ăsta). Profesorul face cercetare ştiinţifică şi ajunge la concluzia că sistemul comunist a fost rău. Îl condamnă imediat, chiar dacă a ajuns la putere pentru că avusese loc, cândva, o revoluţie anticomunistă. Mai face o cercetare şi îşi dă seama că şi Pactul Ribbentrop – Molotov a fost rău. Nu ezită să-l condamne, chiar dacă statul în fruntea căruia se află şi guvernul din care făcuse parte procedase corespunzător, cu mulţi ani în urmă, la timpul potrivit.


Profesorul e, aşa cum se cuvine, şi un moralist. Tună şi fulgeră, lună de lună, împotriva celor care fac afaceri necurate fără el şi ai lui, împotriva instituţiilor care se "cârdăşesc" să gândească altceva decât el. Nu admite să numească în funcţii oameni care au călcat pe iarbă în copilărie şi nu s-au căit pentru asta, intrând în tabăra lui purificatoare.


Profesorul e un mare model pentru milioanele lui de elevi. El propovăduieşte traiul simplu, lipsit de sofisticării, în sânul naturii proprii. Dansul în genunchi, lăutarii, înjurătura simplă şi clară, ordonată pe etnii, sau condusul maşinii după ore de şpriţ fac parte din acest model care a găsit iute adepţi peste tot. Profesorul e mentorul unei şcoli peripatetice uriaşe, de care nici Socrate, nici Platon şi nici Aristotel nu s-au dovedit capabili.


N-aş vrea să închei lăsându-vă cu un sentiment de injustiţie. Ştiu, nu Traian Băsescu a inventat prostul gust în societatea românească. Este doar pentru prima oară când prostul gust e predicat şi exemplificat de la cel mai înalt nivel. Manelizarea vieţii publice a prins sub domnia sa un ritm de rock’n roll. Acesta a devenit modelul de forţă şi de succes. Brusc, "mahalaua" nu mai e o subcultură, e oficială şi tinde tot mai mult să devină obligatorie. Pentru că, dacă nu ai învăţat cum trebuie şi ce trebuie, profesorul şi ai lui te pică de nu te vezi sau te suspendă ori te înjură corespunzător.