Învingători învinşi de ruşine

Fotbalul, la final de campio­nat, are imaginea alergătorului de cursă lungă care, sleit de puteri, se împleticeşte bezmetic spre linia de sosire. Muş­chiul cedează, alergarea devine urîtă şi numai marea ambiţie mai tîrăşte hoitul dincolo de finalul cursei.

Steaua şi CFR Cluj caută în disperare drumul cel mai scurt spre trofeu. Cele două echipe vin în finiş de pe poziţii diferite. Steaua a avut parcurs de pluton în prima partea a cursei, oferind clujenilor posibilitatea să ia distanţă în clasament. În cea de-a doua parte a campionatului rolurile s-au inversat. Astfel, handicapul a fost recuperat. Lupta cap la cap creează tensiuni inerente, tensiuni care deseori scapă de sub control, degenerînd scandal. Cei implicaţi direct în competiţie beneficiază, cu îngăduinţa de rigoare, de circumstanţe atenuante. Grotesc şi fără scuză este însă spectacolul pe care îl oferă atîrnătorii care au devenit subit suporteri de ocazie ai vreuneia dintre candidatele la titlu. Am auzit sau am citit poveşti de tot rîsul pe această temă. Nu le trec cu ve­derea. Voi reveni însă asupra lor la final de campionat pentru a nu fi acuzat, la rîndu-mi, că întreţin vîlvătaia.

Faptele nu pot beneficia de termenul de graţie acordat poveştilor neghioabe. Sub titlul “Borcea îl autodenunţă pe Colţescu” am relatat, în rubrica de faţă şi în premieră, amănuntele scandalului iscat la finalul meciului Dinamo – Unirea Urziceni între conducătorul dinamovist şi arbitrul craiovean. Incidentul a luat amploare, a intrat în atenţia opiniei publice şi batista nu mai poate fi pusă pe ţambal. Derularea anchetei trebuie ţinută sub observaţie atentă. Numai astfel putem spera într-o finalitate nemincinoasă. Demonstrarea unui singur caz de corupţie poate declanşa o binefăcătoare reacţie în lanţ. Importantă mi se pare “desecretizarea” rapoartelor celor doi observatori (de joc şi de arbitraj) şi a consemnărilor pe care Colţescu le-a făcut în foaia de arbitraj. Pentru că, dacă aceste rapoarte au trecut cu vederea incidentele, devine evidentă complicitatea oficialilor la făcăturile din fotbal. “N-am fost de faţă” sau “n-am auzit” nu reprezintă scuze valabile. Este imposibil ca ceea ce noi am aflat de la distanţă să nu fi ajuns şi la cunoştinţa martorilor din apropierea evenimentelor.

Fotbalul este un organism bolnav, deocamdată fără medic de familie. Trebuie diagnosticat corect şi tratat la urgenţă. Altfel vom avea în competiţie numai învingători învinşi de ruşine.