Ideologii comunisti din fruntea Armatei

Intr-o camaruta de taina din Ministerul Apararii, un general si un amiral joaca table pe piramidele de pe plansetele lor de lucru. Amiralul taie, generalul scade, amiralul si generalul aduna, generalul masoara, amiralul scurteaza.

Într-o cămăruţă de taină din Ministerul Apărării, un general şi un amiral joacă table pe piramidele de pe planşetele lor de lucru. Amiralul taie, generalul scade, amiralul şi generalul adună, generalul măsoară, amiralul scurtează. Foarfecele cu care "croitorii" corectează destinele unităţilor militare sînt aceleaşi ca înainte de 1989. A primi o foarfecă de acest tip din partea conducerii Partidului Comunist Român, prezent în inima răcanului de rînd prin Consiliul Politic Superior al Armatei, era dovada neţărmuitei preţuiri de care se bucurau posesorii. Şi generalul, şi amiralul au pupat tăişul forfecuţelor primite în dar mai ceva precum cavalerii din vechime care erau atinşi de senior cu sabia pe creştet şi pe umeri. Au fost hărăziţi atunci să conducă politic oştile, să le arate drumul cel mai drept printre lanurile de porumb şi potecile sfărîmate în munte. Aşa de bine i-a înşurubat sistemul că, la aproape 20 de ani, tot ei ţin hăţurile. Dacă ar fi mai trăit astăzi Ceauşescu şi s-ar fi aflat în fruntea ţării, şi generalul, şi amiralul ar fi făcut parte dintre cohortele de aplaudaci şi adulatori. Şi-ar fi ajuns, evident, la gradele de general şi amiral.

Ofiţerul politruc era mai temut decît ofiţerul de securitate. Ba mai mult, la revista de front era în poziţia de locţiitor al comandantului unităţii militare. După Revoluţie, unii dintre politruci au trecut la pensie din această poziţie. Mai departe, cîţiva dintre aceştia au activat rapid celule ale Frontului Salvării Naţionale la semnalul cui trebuie şi au devenit fondatori ai României capitaliste. Alţii, cei mai tineri şi învăţăceii cu creierul bine spălat la Facultatea Politică din Academia Militară, au dus mai departe tradiţiile militare. În pas vioi, ca la o înviorare la –20 de grade, şi-au echivalat studiile ba pe la facultatea de istorie, ba pe la cea de sociologie, ba psihologie şi au şters cu buretele trecutul lor de arme. Împînziţi în toată Armata şi graţie unora dintre ei care au fost recompensaţi cu funcţii babane, au putut să îşi urmărească asiduu îndeplinirea proiectelor.

Deşi Ministerul de Interne şi Armata s-au aflat în zilele lui decembrie ’89 pe poziţii induse de adversitate, politrucii şi-au dat mîna şi frăţia lor dăinuieşte şi astăzi. În ianuarie 1990, cînd România Socialistă nu mai exista, cînd Marea Adunare Naţională fusese desfiinţată, Securitatea desfiinţată, entitatea politică PCR din Armată organiza încă şedinţe. Ulterior, politrucii au migrat spre Direcţia Cultură, Direcţia Personal, dar şi spre noua Direcţie de Contraspionaj a Armatei, care a luat locul Direcţiei a IV-a a Securităţii, pe componenta care a vegheat Ministerul Apărării. Apoi, au primit funcţii în zonele operaţionale, pentru întărirea CV-ului. Şi aşa, din străjeri naţionalişti ai PCR s-au metamorfozat în atlantişti, luptători pentru integrarea României în NATO şi UE.

Generalul şi amiralul au dat din coate la începutul carierei lor să fie politruci, să dăscălească băieţandrii aduşi cu arcanul la armată, pentru a-i face buni comunişti. Politruc nu ajungeai cu forţa, fie şi pentru că erau destui interesaţi să prindă funcţii în organigrama elitei socialiste. Apoi, era de preferat, pentru mulţi, să conspectezi din cuvîntările tovarăşului, decît să mergi cu soldaţii în campanie agricolă. Aşa erau timpurile, doza de oportunism a societăţii trebuia consumată cumva, şi aceasta era o cale a desăvîrşirii sociale în "Epoca de aur". Generalul avea rău de mare, amiralul rău de tanc. Problema este că astăzi, atît generalul, cît şi amiralul îşi ascund trecutul. În biografia lor, treptele politice pe care au stat cocoţaţi în PCR nu există. Se gîndesc amiralul şi generalul că au de ce să le fie ruşine de propriul trecut? Mai mult decît atît, acest trecut este unul dintre secretele cele mai bine păzite în Ministerul Apărării. La fel se întîmplă şi la "Interne". Cînd ai predat "construcţii de partid" la Academia Militară şi ai agitat soldaţii să ovaţioneze comunismul, parcă e de bun-simţ măcar să recunoşti acest lucru. Pentru că, vorba aceea, militarii au onoare. Iar în ceea ce priveşte meritele reale, dacă ai într-adevăr, acestea nu vor fi umbrite de apartenenţa la structurile PCR.

Amiralul şi generalul sînt, pe tăcute, victime. În cămăruţa lor de taină, desenează arborele structurilor militare interoperabile cu cele ale NATO, dar şi suflă vînt pentru dăinuirea sistemului care i-a adus în vîrf. Mai sus de ei, cunoscătorii de biografii i-au făcut slugi pe viaţă. Arhivele Direcţiei a IV-a, luate de Armată, ascund multe. La crîcnirea cea mai mică, pînza de păianjen în care sînt prinşi se rupe. Bietul general! Bietul amiral!