Imaginatia, mai scumpa ca realitatea

Care e cel mai valoros obiect produs vreodata de Romania? Nu cel mai scump, nici cel mai mare? Care are cel mai bun raport pret de vanzare/costuri de realizare? Am intrebat cativa patroni si am primit raspunsuri diverse: de la pate de foie gras de Giurgiu la cascaval de Dorna si de la mobila stil vechi rural frantuzesc la tratamente de intinerire.

Marginea comerciala pe aceste marfuri, adunata pe ultimii cinci ani, paleste insa in fata unui produs vechi de aproape un veac, care a fost realizat de un singur om in cateva luni de munca si a incasat la licitatia de la Christie’s 27 milioane de dolari.

E vorba de o sculptura de Brancusi. Poate ca ati auzit de el, e un artist. Unul emigrat, cu care ne mandrim si noi, si Franta. Ea mai mult, pentru ca acolo omul nostru a gasit ce lipsea aici: un public. Un public al artei, mai precis. Din cine e compus el? Din visatori. Din moftangii si figuranti. Din mate-fripte. Din pierde-vara. Din tot felul de oameni care pun valorile lor subiective pe eticheta de pret a artei. Din oameni care au timp sa admire si din oameni care ii admira pe cei care fac asta. Profesionisti ai artei (adica experti in uitat) si amatori (adica privitori nespecializati, dar suficient de fascinati). Intr-un cuvant, pentru ca industria artistica sa functioneze, ai nevoie, la fel ca in turism sau servicii, nu doar de personal calificat, ci si de clienti. Brancusi i-a gasit pe cei mai avuti cu mult dupa moarte, insa a vandut destul si in timpul vietii. Mutarea la Paris n-a fost neaparat o optiune artistica, ci si una economica: si atunci, ca si acum, compatriotii lui cu gust artistic - si inca unul nonconformist - nu erau destui (si nici destul de bogati) pentru ca el sa poata ramane sculptor. Si atunci, ca si acum, oamenii cu bani preferau investitiile in valori sigure: aur, pamant, case. Inutil sa spunem ca mare parte din plasamentele anilor ’20 in astfel de valori sigure sunt astazi praf si pulbere... Randamentul unei investitii in Brancusi, facuta pe cand artistul era in viata, ramane cel mai inalt din istoria economiei noastre. Nici Malaxa n-ar fi reusit sa scoata mai mult (presupunand ca nu veneau comunistii si nu-i luau fabrica) din cateva sute de dolari investiti in 1923, anul in care Brancusi isi termina "Pasarea in Spatiu". Nici fabricile de textile, nici ARO si Dacia, nici hidrocentralele sau Petromul n-au reusit un asemenea randament al investitiei. Cu cateva kilograme de marmura, Brancusi spulbera toate milioanele de tone de otel, ciment, sticla si circuite integrate in care ne-am bagat banii, ca natiune, in ultimul veac. Nu stiu daca cineva va trage vreo concluzie din afacerea asta. Asa ca am s-o fac eu, preventiv: puneti banii in talent. In talentul oamenilor, dar nu neaparat - aud ca tigrii dresati care vin la Circul de Stat isi vor scoate banii repede. Puneti banii in vise. In imaginatie. In pasiune...

N-as vrea sa inchei fara un mic si delicios amanunt: primul cumparator al "Pasarii" vandute saptamana asta cu 27 de milioane a fost un francez. Asta ca sa nu ne mai facem nici un fel de iluzii cu aer national...