Imensa ipocrizie a Comisiei Europene

Coana Europa s-a supărat iarăşi pe Justiţia dămboviţeană. Cică e puturoasă şi se cam codeşte să-i infunde in beciurile jilave pe rechinii corupţiei termopanizate. Zăboveşte exasperant intre proceduri şi n-are pic de fermitate. Sentinţe intărziate şi verdicte moi. Fratele Frattini, cu aerul său de fante cofleşit, e rece ca un comisar galactic cănd contabilizează poticnelile din Raportul ultim. Rumegăndu-şi incă frustrările de la recenta remaniere guvernamentală, frusta Monica ii ţine isonul printre surăsuri cu subinţeles. Nu-i pica deloc bine un euroinventar laudativ pe de-a-ntregul, prea s-ar fi umflat in barbişon junele-i succesor! Ne explică cu acelaşi fanatism justiţiar ce vrea străinătatea de la noi şi, intrebată dacă pleacă din ţară, ne lămureşte conspirativ: "Plec, mă intorc, oricum nu voi inceta să monitorizez şi să critic". Poporul răsuflă uşurat, amazoana anticorupţie, transferată taman in Macedonia de "perfidul Albion", veghează transfrontalier, n-a obosit. Faţă-n faţă cu reacţiunea macoveistă, Chiuariu in funcţie e satisfăcut, Romănica a scăpat de clauza de salvgardare. Cu ANI şi fără nani, imberbul ministru işi arogă merite contestabile. Nu şi "corecturile" cu atingere vădit nepatriotică (zic unii!) la DNA, dragostea mai veche a legendarei sale predecesoare. Scandalul reizbucneşte pătimaş, cu invective reciproce, agăţate in tuşul tipografic al primelor pagini din gazetele băştinaşe. Băseştii declanşează ofensiva de vară impotriva tăricenilor, iar epistola cu antetul Ministerului Justiţiei, expediată Bruxelles-ului, e pricina estivalei vărsări de adrenalină. De adrenalină oranj, desigur, aşa cum se intămplă bezmetic de vreo doi ani incoace. (Mă trezesc copleşit de o revelaţie de pripas. Romănia are in patrimoniul de inteligenţă juridică o competenţă recunoscută pe plan european, insă neluată in seamă acasă. Profesorul Corneliu Birsan e judecător de ceva vreme la CEDO şi lumea juriştilor de pretutindeni il admiră şi-l preţuieşte deopotrivă. O personalitate integră şi neinregimentată partinic, ideală pentru postul de ministru al Justiţiei. Guvernanţii de ieri şi de azi il ocolesc complice ori de căte ori se distribuie portofoliul "Balanţei" şi se intrec in experimente stupide, ridicole. Ba instilări sorosiene, ba penetrări fenechiuiste. Politicienii trăncănesc intruna despre interesul naţional, despre scumpa noastră ţărişoară şi alte gogomănii cu trecere la naturelul lăcrămos al norodului, dar la indreptarea lucrurilor profesioniştii apolitici nu sunt chemaţi niciodată. Şi măcar de-am avea aşa mulţi specialişti incăt să ne permitem irosirea lor…)

Carevasăzică, Occidentul ne reproşează tărăgănarea nerezonabilă a proceselor, lungimea lor nejustificată. Apusul e din nou in eroare, nu cunoaşte realităţile romăneşti. Imediat după proclamarea Republicii Populare Romăne din 1947, judecata penală s-a mărginit la citirea rechizitoriilor intocmite de anchetatorii bravului proletariat, şi cu asta basta. Procesele durau o clipă şi inculpaţii erau impuşcaţi grabnic sau intemniţaţi pe viaţă. Comisarii sovietici işi frecau asasin măinile şi lăudau avăntul revoluţionar al magistraţilor "tricolori". Europa intinsă dincolo de cortina roşie tăcea şi-şi vindeca rănile războiului. Noi nu existam decăt in atlasele geografice. Legiuitorul comunist a castrat mai apoi dreptul la apărare şi eunucii "barei" s-au umplut de ruşine. Nişte slujitori harnici ai crimei oficializate, clocită in birourile securiştilor, miliţienilor şi procurorilor rănduiţi de puterea dejist-ceauşistă. Şi-n loc să protesteze, Europa il plimba in caleşti regeşti pe Ceauşescu şi-l decora cu titluri ce-şi pierdeau astfel nobleţea. Acum, subalternii eurobarosanului Barroso militează pentru procese rapide, dar Romănia are o proastă şi tragică reputaţie in această privinţă. Romănia nu şi-a igienizat complet structurile de stat post-totalitar şi nu şi-a curăţat biografia de petele trecutului abuziv, discreţionar. Lipsa unui sistem de valori autentice şi criza de competenţe sunt eczemele deschise ale naţiei de prepeleci. Magistraţii, şi nu numai, vădesc o servilă sensibilitate la presiunile politice şi mediatice exercitate concertat şi făţiş, şi de aici pericolul urgentării judecăţii. Un proces derulat cu euroviteză intr-un climat public inflamat şi manipulat pervers e catastrofal. Seamănă cu un linşaj inchizitorial, şi nu cu duelul onest, exclusiv juridic, dintre acuzare şi apărare. Societatea "imbecalizată" are nevoie să se maturizeze şi să se aşeze in rosturile ei civice şi instituţionale. In involburarea postdecembristă nu cereţi judecătorului ca, de dragul frattinilor de aiurea, să fraternizeze cu procurorul! Procesele trebuie să dureze pănă ce adevărul judiciar işi va fi secat izvoarele probatorii şi-şi va fi lămurit relaţia cu prezumţia de nevinovăţie. Restul e o imensă ipocrizie a Comisiei Europene, căci in ţările apusene nu celeritatea e dimensiunea esenţială a proceselor, ci echilibrul social instaurat şi ajustat mereu de hotărările judecătoreşti.