x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale IMM-ul cu optsprezece copii

IMM-ul cu optsprezece copii

de Tudor Octavian    |    29 Dec 2010   •   17:57

Mă gândesc de mai mult timp la un reportaj tv, în care o duducă mi­­loasă deplângea situaţia grea a unei familii cu optsprezece copii. Îmi fac griji cu ce am scris la un mo­­ment dat despre fata aceea. Am scris că nu statul trebuie să le dea bani de la buget familiilor cu opt­spre­­zece copii, ci chiar reporterii mi­loşi, din salariile lor, astfel ca ta­ţii aceştia din cale afară de productivi să se hrănească bine, să rămână în vână până la 20 de ani şi să mai toarne vreo zece-doisprezece copii.

Ideea de randament m-a condus la o altă interpretare a ches­ti­unii. În fond, părinţii care aduc pe lume mulţime de copii sunt niş­te mici întreprinzători. Când ajung la 21 pot înfiinţa, conform legii, un sindicat. Cât de greu e să munceşti la concepţia şi la fabri­ca­ţia a opt­spre­zece suflete numai taţii care adorm, de îndată ce îşi dau duhul în pat, ca să pună de unul, o pot spu­ne. Se ştie că doar primul copil ie­se uşor din prima încercare. Cu ur­­mătorii e muncă lungă. Odini­oa­­ră, mamele cu doisprezece prunci primeau titlu­ri republicane de eroine şi sporuri de leafă. Pri­meau, de ase­menea, abonamente gratis pe tramvai – deşi arareori năşteau în tramvaie – şi bilete de tratament în staţiuni, ca nu cumva să se opreas­că din eroica lor misiune. Ni­meni însă nu s-a preocupat şi de eroismul bărbaţilor, care trebu­ia să-şi aducă aportul – conform unei formule a vremii – noapte de noapte, în timp ce ne­ves­tele lor şi-l aduceau plenar doar într-o noapte.

Noi confundăm adesea dra­gos­­tea cu sexul. Dar confundăm şi dra­gostea de copii cu dra­gos­tea de fă­cut copii. Familiile cu foarte multe odras­le au toate datele ca să fie con­si­derate uni­tăţi de producţie, iar dragostea de făcut copii, un factor tehnologic de bază.

Am discutat treaba cu mai mulţi amici, care au afaceri şi angajaţi. Unii au găsit că ar fi mai potri­vit să numim aceste industrii puericole.

Fun­da­ţii culturale, Grupuri de dialog social sau chiar Organizaţii non­pro­fit. Eu rămân la părerea că sunt to­tuşi un fel de IMM-uri, care au pro­ducţie, dar n-au desfacere. În­tre­barea e dacă relaţia fiscală trebuie regulată tot în ca­drul fa­miliei sau dacă e nevoie să intervină cu or­g­anele lui şi statul, deoarece, în ca­zul familiei pre­zen­tate de repor­te­riţa miloasă, atât producţia pe stoc, cât şi ma­na­geriatul, cu obiş­nu­ita foială sindicală, aveau loc într-o singură odaie.

Un filozof spune că despre lu­cru­rile de care nu trebuie să se vor­bească trebuie să se tacă. E un punct de vedere fatalist, demn de toa­tă preţuirea, care n-ar fi şi mai pre­ţios dacă ar rămâne în gră­dina fi­lo­zofului. Numai că noi, cei cu unu, doi şi trei copii, plătim la im­pozite de înnebunim, ca să pri­meas­că ajutoare sociale IMM-urile puericole. Şi ca să aibă câte o duducă miloasă motive să ni le prezinte ca pe nişte vinovăţii ale societăţii.

Dacă acest articol vi se pare, dragii mei cititori, inoportun, neuman şi în dezacord cu principiile democraţiei, îmi cer ier­ta­re, dar vă dau un motiv să cădeţi pe gânduri: populaţia planetei a ajuns la şapte-opt miliarde şi e doar o chestiune de ani ca să atingă pragul critic de zece miliarde.

×
Subiecte în articol: editorial