Imprumut pe viata si pe moarte

Politica este arta de a obtine voturi de la saraci si fonduri electorale de la bogati, promitandu-le unora protectia fata de ceilalti.

Au aparut obligatiunile de stat cu scadenta peste o jumatate de secol. Din pacate pentru finante, orice prognoza pe termen atat de lung este de domeniul SF. 50 de ani reprezinta un orizont absolut impredictibil. Se va epuiza rezerva mondiala de titei? China va inlocui SUA in rolul de prima superputere a lumii? Si daca un tsunami din Atlantic va rade Wall Street de pe fata pamantului si va distruge astfel principalul centru nervos al finantelor mondiale? Cine stie?

Asadar, cum poti sa-ti lasi banii pe mana cuiva o jumatate de secol in schimbul unui petic de hartie? Sistemele politice pot intra in colaps. Aurul poate sa redevina etalon monetar. Euro poate sa fie adoptat de 25 de tari peste 10 ani, de 35 in 20, dar sa se dovedeasca un fiasco peste o jumatate de veac. Si, nu in ultimul rand, in prima parte a secolului al XX-lea au fost doua razboaie mondiale, intre ele o criza, iar o treime din statele lumii au devenit comuniste - cine garanteaza ca istoria nu se repeta?

Iata insa ca in vremurile noastre nimic nu e imposibil. Dupa ce Trezoreria Frantei a lansat in februarie obligatiunile cu scadenta la 50 de ani, in urma cu o saptamana a venit randul Marii Britanii sa emita astfel de bonduri. Se pregatesc Germania si Italia, dupa ce in martie finantistii romani trimisesera Telecomul din Peninsula sa ia pulsul pietei.

Si, fireste, principala motivatie pe care s-a batut moneda (cu scadenta la cinci decenii!) este speranta de viata in crestere. Francezii, de pilda, traiesc cu 6-7 ani mai mult decat in urma cu trei decenii. Totusi, trecand de la scenariile catastrofice la contraargumente serioase, se observa ca 50 de ani constituie un rastimp mai intins decat oricare perioada de viata activa din lume. Or, atentie!, vesticilor li se cere, nici mai mult, nici mai putin, decat sa-si imprumute statele inainte de a intra in "campul muncii", si sa li se dea banii inapoi la cativa ani dupa ce ies la pensie. E greu de crezut ca cineva poate economisi inainte sa inceapa sa lucreze.

Dar politicienilor se vede ca nu le pasa. In vremurile cand in Europa intrau investitii cu nemiluita, ei se bateau cu pumnul in piept ca asa e capitalismul - banii n-au miros. Acum, cand investitiile migreaza de la Vest la Est, aceiasi oameni politici ii acuza pe capitalisti de lipsa de patriotism. Modelul irlandez pare potrivit pentru Slovacia, fiindca Franta si Germania sunt ocupate cu alinierea fiscalitatii in blocul european, cu crearea de colosi industriali ("mari campioni europeni") si... cu bondurile care ajung la scadenta dupa un timp in care orice Miss devine o biata babuta.

De fapt, la originea fiecarei astfel de initiative potrivnice economiei de piata liberale stau simptomele aceleiasi boli: subventiile. Un soi de ajutoare care mai intai maresc deficitele. Urmeaza invariabil cresterea taxelor, a impozitelor si a contributiilor sociale. Apoi, cand batranele democratii se pomenesc ca le scade colectarea, apeleaza la credite. Iar la sfarsit, dupa ce imprumuturile greveaza potentialul viitorului pentru motivele egoiste ale prezentului (si nu, asa cum e firesc, doar in scopul nobil al dezvoltarii), ce sa vezi? Cresterile economice se apropie de zero.

Morala "modei" obligatiunilor cu maturitate la 50 de ani este ca politicienii sunt in stare sa perpetueze deficitele actuale inca cinci decenii numai ca sa nu devina impopulari. Asta fiindca sunt incapabili sa admita ca le-au incurajat oamenilor obiceiuri proaste. Decat sa le spuna alegatorilor adevarul, mai bine recurg la rezolvari temporare (masuri monetare), care afecteaza intotdeauna perspectivele pe termen lung. La scadenta unor obligatiuni pe 20-30 de ani, in loc sa li se explice cetatenilor ca au primit drepturi care nu trebuiau vreodata sa le fie acordate, gaura se arunca mai departe, tot mai departe, astfel incat sa nu se mai stie cui apartine raspunderea.

Intrebarea revine insa: oare oamenii n-ar fi ajuns, pana la urma, la acelasi nivel de trai si fara subventii? Ba da, dar n-ar mai fi acces la putere cei care promit bunastarea peste noapte.

Desi e greu de stabilit cui ii este mai mare frica de schimbare - omului de rand ori politicianului care il conduce - , cui ii este teama ca-si va pierde privilegiile, un lucru e cat se poate de clar: urmasii francezilor sau nemtilor si urmasii urmasilor lor sunt datori vanduti. Aceste obligatiuni cu scadenta la 50 de ani arata mai bine decat orice altceva ca viitorul le-a fost amanetat. Inca nenascuti, milioane de copii vor veni pe lume doar ca sa spele pacatele unor societati batrane, conduse de politicieni care incearca sa stearga urmele.