In privatizarea Petrom, statul si-a rezervat rolul de Popa Prostu’

De aproape doi ani, de cand au ajuns pe rol, incerc, folosind glasul modest si, dupa cum se vede, fara ecou al unui analist, sa atrag atentia asupra privatizarilor fara noima din sectorul energetic, care constituie osatura unei economii, si nu un segment producator de bluejeans. Consecintele au inceput sa fie deja resimtite de romani. Preturile la carburanti reprezinta doar un aspect. Nu credeam insa ca aceste consecinte vor veni atat de repede!

Interventiile mele nu au fost impotriva privatizarii in general si nu au constituit nici critici neaparat la adresa conditiilor pe care partea romana le-a acceptat in cadrul negocierilor. Au fost respingeri nete ale modalitatii de privatizare alese sau, cel mai probabil, impuse din afara, in care statul roman, indiferent cati bani reusea sa obtina, pierdea complet orice cuvant de spus in deciziile privind soarta unui sector, repetam vital, si nu producator de bluejeans.

Sa luam cazul Petrom. Nu a existat companie petroliera de stat in tarile Europei - daramite una precum cea din Romania, detinatoare nu numai de instalatii de procesare si de distributii, dar si de exploatari de titei brut - care sa fi fost privatizata cu investitor strategic, adica direct catre o companie care sa detina majoritatea si deci controlul integral si ansamblul deciziilor de fond. Toate, dar absolut toate, in frunte cu OMV-ul austriac - care a fost cumparatorul Petrom si care a fost tot o companie de stat si continua sa fie, in esenta, tot cam asa ceva - au fost privatizate catre investitori de portofoliu si au, in urma privatizarii, un actionariat diseminat, nici unul dintre actionari nedetinand controlul absolut. Capitalul autohton, incluzand statul, detine participatii minoritare, dar, in conditiile diseminarii actionariatului, pastreaza un cuvant de spus.

Petrom face o jenanta si neprofesionista exceptie. Statul pastreaza vreo doua cincimi din capital, dar nu mai poate face si spune nimic, in masura in care investitorul strategic detine participatia ce ii confera controlul absolut. Statul roman si-a rezervat de fapt rolul de actionar captiv, un fel de Popa Prostu’!

In domeniile si sectoarele unde profiturile vin prin insasi natura activitatii, privatizarile sunt facute, de regula, cu actionariat diseminat, esentiala fiind nu detinerea controlului, ci calitatea managementului, care sa aduca profit maxim actionarilor prin organizarea judicioasa a companiei si valorificarea oportunitatilor de piata. Romania nu si-a privatizat compania petroliera, ci, de fapt, si-a vandut decizia in domeniu. Nici nu mai discutam pe cat a facut aceasta vanzare! Si, in mod grav, a facut-o nu numai in cazul petrolului, ci si in cel al distributiilor de gaze si electricitate, pe care le-a instrainat tot catre investitori strategici.

Ca acestia nu sunt nici macar companii private, ci tot companii de stat, asta este o alta problema. Care semnifica faptul ca n-a fost vorba de reale privatizari, ci de transferuri ale deciziei de la statul roman catre alte state.

Scormonelile postfactum prin contractele de privatizare dupa niscai posibilitati pentru statul roman de a mai interveni cu ceva, de pilda pentru temperarea cresterilor de preturi, sunt inutile. Problema nu consta in cine stie ce chichite avocatesti, ci in privatizarea prin investitor strategic, care da posibilitatea incheierii unor contracte beton, tipic coloniale, prin care cumparatorului i se cedeaza, fara echivocuri, controlul absolut si decizia. Nu mai este nimic de facut, decat sa ne resemnam!